Renault Megane E-TECH EV60 220 CP TECHNO super charge

Premiat in multe locuri pe glob pentru chestii care par sa fie greu de vazut la prima vedere, dar care cu siguranta exista, altfel n-ar avea un sir de comenzi interminabil, modelul Megane E-TECH se lasa asteptat inca in Romania. Comenzi sunt foarte multe, insa masini pe strada putine, una dintre ele e cea din testul de mai jos, mai exact un exemplar preserie (n-am avut noroc de masinile de drive-test inca, urmeaza), important e ca am incercat sa ne facem treaba cu el si se pare ca am reusit cat de cat…

Cum spuneam acum ceva vreme, deja clasele traditionale in care se imparteau masinile au cam disparut. Altadata modele emblematice, ca Passat sau Mondeo, Golf, Polo, care insemnau cumva o definitie “vie” a unei categorii de vehicule, la care se raportau ceilalti competitori, erau strict tributare unor dimensiuni de referinta, ampatament, lungime, etc. Astazi, nu mai exista asa ceva.

Megane E-TECH e doar unul din zecile de modele care demonstreaza ca pot exista foarte bine incalecand efectiv doua sau chiar trei clase, prin abandonarea conventionalului si redefinirea mobilitatii. Forme controversate, care balanseaza intre crossover si hatchback, portbagaje etajate pe verticala, performante de masina sport, si asta cu grup motopropulsor EV, cum sa mai ai categorii in aceasta zona de libertate in miscare si gandire in care se joaca designerii si proiectantii de vehicule acum?

In speranta ca filmele noastre mai alina din dorul asteptarii celor care au comandat deja E-TECH, va invit sa va delectati cu acest inegalabil “savoir faire” frantuzesc…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.