Continental in Europa de Est si Asia Centrala

Continental AG mizeaza pe dezvoltarea pietei de anvelope din Europa de Est si Asia Centrala. De aceea, furnizorul international al industriei de automobile isi consolideaza investitia din orasul Timisoara. La cinci ani dupa deschiderea oficiala a celei mai moderne fabrici de anvelope din Europa, la Timisoara, joi – 29.06.2006, Continental pune piatra de temelie a unui centru de distributie de 50.000 mp care va deservi pietele din Europa de Est si Asia Centrala.

In parteneriat cu Continental AG specialistul în cargo aerian Dietrich-Honold Logistik din Germaringen, Germania si grupul Honold Logistik cu sediul în Neu-Ulm, Germania, investesc 5 milioane de euro in construirea centrului de distributie. Zilnic vor fi manipulate aproximativ 14.000 de anvelope si anual vor fi distribuite aproximativ 30.000 de tone de anvelope in tari ca: Bulgaria, Ukraina, Serbia, Bosnia, Croatia si Romania si de asemenea Georgia, Armenia, Azerbaijan, Kazahstan, Turkmenistan, Usbekistan, Tadjikistan, Kirgistan.

“Investitia intr-un centru de distributie este o consecinta logica a evolutiei pozitive a pietei est-europene de anvelope“ spune Andreas Huck, directorul financiar al Continental Automotive Products Timisoara. „Telul nostru este sa raspundem tot mai prompt la solicitarile clientilor si partenerilor nostri. Alegerea locatiei centrului a fost bazata pe aceste considerente.” – declara, in continuare, Andreas Huck.

Joint-venture-ul celor doua firme: Dietrich si Honold pentru realizarea Centrului de distributie Est-European înseamna unirea experientei a doua grupuri importante de logistica, care au raspuns provocarii Continental preluând proiectul acestei investitii in ceea ce priveste planificarea centrului, logistica, distributia, dar si finantarea acestuia.

“Sacalazul va deveni o placa turnanta internationala in distributia anvelopelor, care va uni, astfel, tarile Europei de Est” declara Heiner Honold, proprietarul si directorul general al Honold Logistik.

Prin tehnologie IT de ultima ora si prin intermediul sistemului cel mai actual – SAP R/3, Centrul de Distributie din Sacalaz va comunica direct cu centrele de distributie Continental si cu centrala IT a grupului Honold din Neu-Ulm, Germania.

„Sacalazul indeplineste conditiile cele mai importante pentru realizarea unui centru logistic: conexiunea la calea ferata si la sosele internationale. Mai mult, buna colaborarea cu autoritatile judetene si locale a fost un sprijin real in pregatirea proiectului centrului logistic” adauga Matthias Vogel, Managerul Regional pentru Distributie in Europa, al Continental.

Punerea pietrei de temelie are loc in prezenta domnului Gheorghe Ciuhandru – Primarul Municipiului Timisoara, al domnului Ilie Todasca, primarul localitatii Sacalaz, a domnului Rolf Maruhn – Consulul Germaniei la Timisoara, a altor oaspeti de onoare si a reprezentantilor Continental si Dietrich Honold. Noul centru de distributie va crea 50 de locuri noi de munca.

Concernul multinational Continental AG cu sediul la Hanovra, Germania, este partener si furnizor mondial de sisteme, module si componente (sisteme de frana, componente pentru mecanismele de rulare, electronica pentru vehicule, anvelope si elastomeri tehnici) pentru industria automobilelor. In anul 2005 a realizat o cifra de afaceri de 13,8 miliarde de euro si are pe plan mondial aproximativ 80.600 de angajati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.