In engleza “The Moose test” sau “Elk test”, “Älgtest” in suedeza, testul elanului este utilizat in Suedia de zeci de ani, pentru a certifica daca un autovehicul, de obicei un autoturism, se comporta corect si sigur atunci cand evita un obstacol aparut pe carosabil, cum ar fi un elan, caz des intalnit in tarile nordice.
Testul se face numai pe asfalt uscat, cu un traseu format din conuri de semnalizare asezate in forma de S, ce simuleaza obstacolul, drumul si marginile drumului.
Masina este incarcata la capacitate cu pasageri, toti purtand centura de siguranta, iar portbagajul este umplut cu bagaje pentru a se atinge greutatea maxima permisa a vehiculului.
Cand soferul intra in portiunea de test, evita rapid obstacolul intrand pe sensul opus, dupa care revine pe banda pe care se deplasa, pentru a evita traficul imaginar de pe sensul opus.
Testul se repeta, crescand viteza de intrare, progresiv, pana cand masina derapeaza si loveste conurile. Acest lucru se intampla uzual la viteze de ordinul a 70-80 km/h. Viteza respectiva este considerata viteza limita la care masina trece testul elanului.
Intrarea pe sensul opus in trafic real poate fi insa periculoasa, de aceea se recomanda incercarea evitarii elanului, prin franare puternica si regrupare pe acostament sau in zonele libere din sosea.
Daca nu este posibil sa se evite coliziunea, se recomanda lovirea partii din spate a elanului, pentru a se feri ocupantii locurilor din fata de coarnele acestuia, ce pot penetra parbrizul.
Testul a devenit binecunoscut de cand un jurnalist auto suedez a rasturnat modelul Mercedes-Benz A-Class in testul elanului, in timp ce un Trabant, mult mai vechi ca si conceptie, a reusit sa treaca testul fara probleme, la aceeasi viteza.
Desi nu are caracter oficial, asa cum sunt testele EuroNCAP de exemplu, testul elanului este luat in considerare de marea majoritate a constructorilor de automobile, care, de obicei, efectueaza acest test noilor modele inainte de lansare.
Cu toate acestea, intrucat nu exista o metodologie foarte clara legata de respectarea aceleiasi distante intre jaloane iar pilotul si stilul de pilotaj sunt variabile ce pot influenta decisiv rezultatul testului elanului, acesta inca nu este considerat drept un test decisiv pentru siguranta in timpul rularii a unui vehicul. Rolul acestui test ramane, cel putin pe moment, consultativ.
Membrii VDA (asociatie a automobilistilor din Germania – alta decat ADAC) au stabilit in 1997 un test standard de evitare a unui obstacol, denumit VDA Lane Change Test, ce deriva din “Elk test”, dar are elemente imbunatatite, menite sa reduca din influentele pilotului asupra rezultatelor testului.
Din comoditate, testele uzuale asemanatoare cu “testul elanului” se fac avand la bord doar pilotul, echipat cu casca si purtand centura de siguranta.
Testul elanului in cifre:
– distanta pe care este amenajata sicana: 50m
– se trece printre 3 randuri de catre 6 jaloane (cate trei de fiecare parte)
– distanta intre jaloane: 11m
– viteza minima de intrare in sicana: 65Km/h
– se schimba de 4 ori directia de mers
