Atac la siguranţa rutieră?

În ultimii doi-trei ani, dotarea drumurilor ţării cu elemente menite să contribuie la creşterea siguranţei rutiere a înregistrat o revigorare evidentă. Conducătorii auto beneficiază în tot mai mare măsură de avantajele oferite de parapeţii metalici de protecţie, montaţi în zonele periculoase sau pe axul pentru separarea sensurilor de mers, prin balizele antiorbire, stâlpi reflectorizanţi de ghidare, sau de butonii reflectorizanţi, montaţi în carosabil.

“Un fapt îmbucurător!” – gândindu-ne că iată, începem şi noi să ne modernizăm şi din acest punct de vedere. Dar această acţiune, benefică în intenţie, este grav viciată, ca mai toate care sunt finantate din banii publici, de “politica” de interese obscure pe care au adoptat-o cei cu responsabilitati in domeniu.

În momentul de faţă în România există cel puţin şapte firme care au în obiectul de activitate şi producerea de elemente necesare siguranţei rutiere: Moldo Plast – Iaşi; Eldrumex – Timişoara; Vesta Bucureşti; Promad – Cluj-Napoca; Dan Plast – Timişoara; Euro Compozite – Bistriţa Năsăud şi Tepro – Iaşi.

Aceste societăţi produc în ţară toată gama de elemente necesare pentru lucrările de siguranţă rutieră din România. Şi nu oricum, ci de calitate corespunzătoare şi la un preţ substanţial mai mic faţă de produsele similare străine!

În pofida acestui avantaj, cei care deţin puterea de decizie în efectuarea lucrărilor de siguranţă rutieră s-au “orientat”: aceştia preferă să “procure” asemenea elemente numai din import – şi prin mijlocirea aceluiaşi intermediar! – ignorându-i cu obstinaţie pe producătorii autohtoni.

Motivul acestei aparent stranii atitudini? Unul singur: comisioanele grase şi alte avantaje de care profită protagoniştii acestor afaceri pe bani publici!!

Importuri de două-trei ori mai scumpe!
Este, realmente, incredibil ceea ce se întâmplă în acest sens cu banii cheltuiţi pentru drumurile ţării.

1) De pildă, fiecare dintre stâlpii reflectorizanţi de ghidare aduşi din import şi care “răsar” din ce în ce mai mulţi pe marginea unor drumuri costă… şase euro (!). Atenţie: produsul similar românesc – la aceeaşi calitate – poate fi achiziţionat doar cu circa doi euro!

2) “Balizele antiorbire” de pe noul segment de autostradă spre Litoral şi de pe unele porţiuni ale centurii de ocolire a Capitalei au fost procurate tot din import. Dar – culmea! – nici măcar la preţul obişnuit de pe piaţa externă, care este de cel mult 9-10 euro, ci cu 19 euro bucata! Comparativ, de aproape trei ori mai scumpe faţă de cele produse în ţară! Pentru a pune autorităţile în faţa faptului împlinit, atât balizele, cât şi separatoarele de sens au fost montate cu ignorarea flagrantă a prevederilor legii, adică fără ca acestea să aibă agrementul tehnic (pe care îl dă INCERTTRANS) şi fără avizul Poliţiei Rutiere, agrement şi aviz care au fost solicitate în dispreţul legii… la mult timp după instalarea lor.

Şi încă o… ciudăţenie. Dacă prin alte ţări asemenea balize se amplasează mult mai rare, la noi n-au fost montate nici măcar din doi în doi metri (cum prevedea proiectul elaborat cu IPTANA), ci… din metru în metru. De ce oare? Nu cumva ca să iasă mai multe la “decontare”?

Aşa se face că numai costul “balizelor antiorbire” pe un kilometru de autostradă se duce spre 800 milioane lei, adică aproape cât ar costa asfaltarea acestuia…

Consecinţe grave… dar fireşti!
Consecinţele acestei “politici”? Un exemplu ar fi luxul de a contracta pe bani publici lucrări în valoare de aproape 17 milioane de euro, în principal pentru acele “tulumbe” umplute cu apă, înşiruite pe axul şoselei Bucureşti-Ploieşti sau de a plăti un stâlp de ghidare cu sase euro!

Desigur că, cheltuind aproape 800 de milioane de lei numai pentru “balize antiorbire” pe un kilometru de autostradă, nu-ţi mai rămân fonduri şi pentru marcaje şi indicatoare, pentru extinderea şi modernizarea semnalizării ori măcar pentru îmbunătăţirea semnalizării la trecerile la nivel cu calea ferată, unde situaţia este de-a dreptul dramatică: 88 de morţi şi 314 răniţi, in 2002; 125 de morţi şi 298 de răniţi în 2003, iar statistica anului 2004 se anunţă la fel de sumbră.

Sunt, însă, consecinţe şi de altă natură, care se resimt acut în plan economic şi social. În speranta firească, pe deplin justificată, că vor primi de la statul român comenzi pentru produsele lor, firmele autohtone au făcut investiţii serioase, achiziţionând utilaje şi instalaţii de înaltă tehnicitate, au angajat oameni cu pregătire corespunzătoare sau chiar i-au trimis în străinătate, la cursuri de specializare.

Şi care sunt rezultatele? Slaba utilizare a acestei forţe de muncă specializată şi a tehnologiilor existente, diminuarea cuantumului taxelor şi impozitelor urmate de decapitalizarea societăţilor mai sus menţionate.

Până la urmă guvernul trebuie să facă ordine şi în acest domeniu de activitate atât de important. Contribuabilii plătesc bani grei pentru asigurarea siguranţei rutiere pe toate drumurile ţării. Fiind vorba de vieţi omeneşti, este o crimă dacă aceşti bani ajung, prin subterfugii, în buzunarele unor “întreprinzători” cu firme de apartament.

O “greşeală” care, din păcate, se plăteşte tot mai mult cu rămâneri în urmă în domeniul infrastructurii, greu de recuperat în perspectiva intrării în UE.