Stiati… ce inseamna numele Audi? Contrar celor presupuse probabil de multa lume, Audi nu este o abreviere pentru Auto Union. In 1910, cand August Horch a parasit propria sa companie – Horch – si a pornit o noua afacere, s-a vazut pus in situatia de a nu-si mai putea folosi numele in titulatura firmei. Heinrich Fikentscher, baietelul in varsta de 10 ani al partenerului de afaceri al lui Horch, a venit cu ideea stralucitoare de a traduce numele Horch – forma imperativa a verbului “a asculta” – in latina, “Audi”.
… de unde vine numele “quattro”?
Ideea ii apartine lui Walter Treser, seful de proiect care a citit despre o transmisie numita “Quattratec”. O alta sugestie de nume a fost “Carat”, care venea de la initialele expresiei “CoupéAllRadAntriebTurbo” (n.a. Coupe turbo cu sistem de transmisie integrala). In fapt, “Quattro” inseamna “patru” in italiana. Ca marca inregistrata Audi, “quattro” este scris intotdeauna cu litera mica la inceputul cuvantului. Corect este “quattro”, nu “Quattro”.
… ce reprezinta cele patru inele Audi?
Marcile din Auto Union. Ele simbolizeaza patru producatori germani de automobile: Audi, Horch, DKW, Wanderer (care a fuzionat cu Auto Union in 1932).
… ca James Bond a fost o data pilot Audi?
Da, in filmul “The Living Daylights” din 1987, Timothy Dalton a condus doua modele Audi 200 quattro, de culoare argintie, unul din ele versiune Avant si unul sedan. Intr-un interviu, Dalton s-a plans de spatiul interior redus care il afecta din cauza dimensiunilor sale corporale: “Probabil pentru ca toti vor sa aiba un coeficient cat mai mic in privinta rezistentei la aer”.
… ca exista o clona chineza a marcii Audi, numita Hongqi?
Audi A6, editia chineza Yes, vechiul Audi 100 tip 44 a fost produs sub licenta ca limuzina pentru oamenii politici. Masina a fost disponibila in diferite forme, unele similare cu originalul, altele schimbate mult, cum a fost versiunea de limuzina superlunga, fara acoperis. Versiunea ulterioara este similara cu Audi 100/A6 model C4, dar cu o grila a radiatorului vizibil modificata, care l-a facut sa semene mai mult cu un Hyundai. Mai tarziu, modelul A6 modern a fost duplicat, dar sub numele Audi si numai cu schimbari minime. Ca o curiozitate, “Hongqi” inseamna “Steagul Rosu”.
… ca Audi a produs si o motocicleta?
In 1976, inginerii de la Audi au dezvoltat o motocicleta de 1.300 centimetri-cubi, propulsata de acelasi motor cu care era echipa Audi 50. Proiectul s-a oprit insa la realizarea unui singur prototip.
… ca primul Audi cu tractiune pe puntea fata a fost produs inca din 1933?
Audi Front, cum a fost numit, era o masina de dimensiuni medii, cu un motor Wanderer de 2 litri, sase cilindri. Micul DKW F1 a introdus tractiunea pe puntea fata mai devreme, in 1929, si era propulsat de motoare in doi timpi, cu o capacitate de 500 sau 600 cmc. A fost primul model de masina cu tractiunea frontala ce s-a produs in masa.
… ca Audi are o traditie bogata in dezvoltari tehnologice?
– Audi a fost deschizator de drumuri in folosirea tractiunii frontale, in special la masinile mari;
– In 1972 Audi a introdus o premiera mondiala ce a avut rezultate in cresterea stabilitatii si a sigurantei (asa-numita negative steering radius technique);
– Audi a produs primul motor in cinci cilindri, alimentat cu benzina, in 1976;
– Audi quattro a fost prima masina in productie de serie cu tractiune integrala permanenta (chiar daca asta nu a insemnat ca era prima masine 4×4 – pe langa jeep-uri si camionete, au mai fost facute cateva Jensen Interceptors in anii ’60, iar Subaru a folosit tractiune integrala optionala la toate modelele sale din 1973);
– In 1986, Audi a devenit singurul producator, alaturi de Porsche, cu o caroserie complet galvanizata in vederea rezistentei la rugina;
– Sistemul unic de securitate de la Audi, Procon-ten (Programmed Contraction/Tension; n.a. Contractare/ Tensionate Programata), a fost introdus in 1987. Sistemul mecanic tensioneaza centurile de siguranta si trage volanul din dreptul soferului in cazul unor accidente serioase;
– In 1994, Audi A8 a devenit prima masina produsa in serie, avand o caroserie complet din aluminiu;
– Motorul W12, cu tehnologie in cinci supape, de la Audi A8 6.0 si transmisia continua Multitronic au reprezentat unele din ultimile inovatii tehnologice.
… ca motto-ul Audi a fost prezent si in versurile unor melodii?
Celebrul slogan “Vorsprung durch Technik” (n.a. Progres prin tehnologie) poate fi auzit in cantecul Zooropa lansat de trupa irlandeza U2 in 1994: “Zooropa – Vorsprung durch Technik. Zooropa – Be all that you can be”. In videoclipul melodiei Parklife a formatiei Blur (piesa tot din 1994), versul “It’s got nothing to do with that Vorsprung durch Technik you know” coincide cu momentul in care doi din membrii grupului, Damon Albarn si Phil Daniels, ies dintr-un Audi de culoare rosie, oprit la un stop, pentru a se urca in batranul Ford Granada. In 1998, cunoscutul DJ german Paul van Dyk a lansat un album intitulat “Vorsprung Dyk Technik”.
… ce inseamna FrontTrak?
In America, nu doar faimosul sistem Audi de tractiune integrala – quattro – are un nume sonor. Sistemul de tractiune pe puntea frontala este numit FrontTrak™.
… ca prima femeie castigatoare a unui raliu din Campionatul Mondial pilota un Audi?
Michèle Mouton si copilotul sau, Fabrizia Pons, au castigat Raliul San Remo in 1981, la comenzile unui Audi quattro. In 1982, ea s-a clasat a doua in campionatul pilotilor, in timp ce Audi si-a asigurat titlul in intrecerea constructorilor.
… ca Audi a testat combustibilul cu metanol inca din 1976?
In testele din iarna anului 1976, la Nikkaloukta (nordul extrem al Suediei), Audi si Volkswagen au folosit masini alimentate cu metanol. Audi a utilizat modelul 100, iar in rezervor s-a introdus mai intai metanol pur, apoi un amestec ce a continut 15% metanol si 85% benzina.
… ca Audi a echipat Audi 100 tip 43 cu un motor Wankel de 170 CP?
Motorul Wankel – cu piston rotativ – a fost dezvoltat de NSU si folosit in limuzina futuristica NSU RO80. Oricum, motorul cu cinci cilindri s-a raspandit, iar ultimul NSU a fost construit in 1977.
… unde erau construite modelele Audi?
Inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, masinile Audi erau construite la Zwickau, in Saxonia. Dupa razboi, un depozit de piese de schimb al Auto Union a fost localizat la Ingolstadt, la nord de München. Acea uzina a devenit baza pentru producerea automobilelor Auto Union, iar mai tarziu pentru Audi. Cand Audi si NSU au fuzionat in 1969, fabrica NSU de la Neckarsulm a devenit disponibila pentru producerea masinilor Audi, ultimul NSU fiind construit in 1977. Astazi, principalele locatii sunt la Ingolstadt si Neckarsulm, la care s-a adaugat si centrul de asamblare din Györ (Ungaria).
… ca nu doar modelele Audi sunt produse in fabricile Audi?
Dupa preluarea de catre Volkswagen in 1965, uzina de la Ingolstadt a fost folosita si pentru asamblarea modelului VW Beetle, celebra Broscuta. In anii ’70, modelul de teren cu tractiune integrala VW Iltis a fost construit complet la Ingolstadt, iar Porsche 924 la Neckarsulm.
… ca modelele Audi break nu s-au numit intotdeauna “Avant”?
Avant, care in general inseamna “inainte”, “pre” sau “in fata” (ca la “avant garde”), a fost introdus in 1977 pentru versiunea cu cinci usi de Audi 100 tip 43. Dar primul model break a fost versiunea cu trei usi de la Audi 60/75/80, introdus in 1968. A fost vandut sub numele Audi Variant, primul prototip avand insa titulatura de Audi 80 Universal. Urmatoarea versiune a fost cea cu cinci usi de la Audi Fox Wagon sau de la Audi 80 Estate, din tipul B1 in perioada 1973-1979. Acest model a fost vandut doar in cateva tari (Fox Wagon in SUA, 80 Estate in Marea Britanie si Africa de Sud), dar a fost identic cu Volkswagen Passat Variant.
… ca sunt mai multe filme in care s-au folosit modele Audi?
– Un Audi S8 a fost utilizat in “Ronin” (1998), cu Robert de Niro in rolul principal. La inceputul filmului, Larry (interpretat de Skipp Sudduth) este intrebat ce fel de masina are nevoie pentru o actiune de mercenariat si raspunde: “Ceva foarte rapid. Audi S8, ceva care poate sa goneasca un pic”. Apoi, S8 a fost implicat intr-o spectaculoasa urmarire, in urma careia a fost distrus;
– In “Mission:Impossible 2”, lansat in anul 2000, Tom Cruise, la volanul unui Porsche 911, il urmareste pe Thandie Newton, aflat intr-un Audi TT Roadster, pe drumuri de munte;
– In “The Insider” (1999), Russel Crowe conduce un Audi A4, dar il vinde pentru un Volvo vechi dupa ce isi pierde serviciul si banii;
– In “Lethal Weapon”, unul din personajele negative fura un Audi 5000, spunand fraza: “Te superi daca iti testez masina Audi?” Mai tarziu, are un duel armat cu un politist, pe care il impusca prin fereastra soferului;
– Nick Nolte joaca rolul unui serif dintr-un mic orasel in “The Affliction”. El iese la o plimbare cu un prieten, cand trec pe langa o masina pe autostrada. “Aceasta este masina Audi a fostei mele sotii”, exclama seriful, iar prietenul replica: “Audi este o masina buna!” Revenit in oras, seriful are o explicatie in plina strada cu fosta sotie, in fata unui Audi argintiu;
– In filmul britanic “Divorcing Jack”, din 1998, personajul principal si colegii sai jurnalisti conduc un Ford Mondeo si sunt urmariti de un Audi 100 tip 43, care incearca sa-i scoata de pe drum, dar sfarseste sub un tractor;
– Alte aparitii in filme: Audi 5000 in “Ferris Bueller’s Day Off”; Audi 5000 tip 43 in “E.T.”; Audi tip 82 in “View To A Kill”; Coupe GT in “Patriot Games”; Audi 4000, respectiv 5000 in “Independence Day”; mai multe modele in “Dumb and Dumber”; Coupe GT in “Goldeneye”; Audi 100 tip 44 si Audi 80 tip 81 in Ronin.
Recent Comments