Povestea lui Ferdinand Piech si Audi

E bine sa ai un scop in viata. Intrebati-l pe Dr. Ferdinand Piech, omul responsabil pentru minunea numita Audi quattro. Piech a ajuns unde este astazi cu mult efort. Dupa ce a absolvit Universitatea Tehnica din Zurich si a obtinut o diploma in constructia de masini, s-a alaturat unei companii auto mici dar influente, de care se poate sa fi auzit si dvs, numita Porsche, care la acel moment dat era condusa de catre unchiul sau, Ferry Porsche.

Un om care invata repede si decis sa termine ce a inceput, Piech a intrat in echipa ce pregatea Porsche pentru curse. In 1968 ajunsese deja directorul tehnic al departamentului Experimental de la Prosche, ceea ce era aproximativ echivalentul primirii cheilor de la magazinul de dulciuri.

Telul initial al lui Piech era sa creeze un Porsche care ar fi putut invinge Ferrari-urile si Ford-urile GT40 care dominau cursele de anduranta din acea perioada. Foarte curand chiar a reusit acest lucru cu modelul 917, care a castigat atat Campionatul Mondial, cat si cursa de 24 de ore de la LeMans, stranguland in acelasi timp cursele deosebit de populare Can-Am.

Parea ca Piech este stapanul lumii, pana cand Porsche a decis sa isi schimbe structura comerciala şi sa limiteze influenta familiei Porsche. In acest proces de schimbare, Piech a ramas fara slujba.

Nu a trebuit sa caute prea mult, dupa cum s-a dovedit. Divizia Audi NSU a concernului Volkswagen, care a avut intotdeauna o legatura cu Porsche, l-a recrutat pe Piech ca manager senior pentru proiecte speciale, care in esenta insemnau curse. Ridicandu-se rapid si, ar spune unii, fara mila, prin ierarhia Audi NSU, a obtinut destula putere pentru a demara dezvoltarea unei masini pentru Campionatul Mondial de Raliuri, o competitie relativ necunoscuta in Statele Unite, dar care exercita o influenta majora asupra cumparatorilor de masini din Europa.

Misiunea sa in 1977 a fost sa transforme umilul (la propriu, umilul) Audi 80 intr-un castigator al Campionatului Mondial de Raliuri. Datorita faptului ca Audi 80 al acelei perioade era cam la fel de rezistent ca o spagheta fiarta prea mult si cam la fel de incredere ca un delincvent condamnat, aceasta a fost o adevarata provocare.

Dar cu ajutorul inginerului responsabil cu dezvoltarea sasiurilor (Jorg Bensinger) si cu ajutorul inginerului responsabil cu dezvoltarea trenului de rulare (Hans Nedvidek), Piech a pornit la drum, bazandu-se pe ideea stralucita de a utiliza tractiunea integrala pentru a oferi masinii de curse tractiune si manevrabilitate.

Pana la acel moment, tractiunea integrala fusese privita strict ca un sistem destinat pentru off-road. De fapt, numai echipa Jensen, cu modelul lor FF intrase pe drum drept cu tractiune integrala.

Jensen Ferguson Formula (de aici „FF”) era un concept foarte sofisticat. Dispunea de vascocuplaj si diferential autoblocant atat pentru diferentialul central, cat si pentru cel spate. Sistemul este inca foarte folosit si astazi, iar rezultatul a fost o stabilitate incredibila.

Dar Jensen-urile erau imposibil de scumpe, aproximativ dublul unui Jaguar E-Type contemporan, astfel incat nu a fost o surpriza cand productia de Jensen FF a incetat in 1972.

Audi avea deja experienta in domeniul tractiunii integrale, de la vehiculul off-road Iltis din 1976, astfel incat tehnologia era inca de actualitate atunci cand Piech si echipa sa au adaptat-o la Audi 80. Nu a surprins pe nimeni ca echipa a imprumutat componente de la seria Audi 100/200, inclusiv motorul turbo in cinci cilindri si cutia de viteze.

Din punct de vedere strict tehnic, prima generatie sau sistemul “ur-quattro” nu era la fel de avansat ca vechiul Jensen FF, pentru ca folosea diferentiale centrale si spate blocabile si debolcabile manual, dar Audi a trecut repede la sistemul “Torsen” (de la „torque sensing”) pentru diferentialul central si diferential spate cu alunecare limitata.

Prezentat publicului la Salonul Auto de la Geneva din 1980, noul Audi quattro coupe a revolutionat lumea raliurilor prin combinatia sa de putere si stabilitatea nemaiintalnita. A inceput imediat sa cucereasca titlurile la categoria piloti si contructori si a continuat sa domine pe parcursul urmatorilor doi ani.

Din momentul in care regulamentele Raliului Mondial au cerut un numar de „unitati produse” pentru omologare, o parte dintre Audi-urile quattro au fost cumparate ca masini de strada si si-au castigat rapid reputatia de masini incredibil de fiabile.

Dupa trei ani de suprematie aproape absoluta in Raliul Mondial, Audi intampinat dificultati in 1983 cand Lancia 037, o masina cu tractiune spate, a inceput sa intre in segmentul lui Audi in campionat. Piech, bineninteles, nu putea accepta asa ceva, astfel incat inginerii de la Audi s-au intors la masa de lucru si au creat quattro Sport, care ar fi putut fi foarte bine cea mai puternica masina de raliu din istorie.

Din nou, cautand prin depozitul de piese de la Audi, inginerii au descoperit un motor din aluminiu de 2133 cmc cu cinci cilindri in linie si patru supape pe cilindru. Dispunand de puterea data de un turbocompresor supradimensionat, se spune ca puterea maxima la versiunea pentru raliu ajungea pe la 500 de cai putere. Chiar si in varianta de strada, motorul producea undeva in jur de 300 de cai putere.

Dar plusul de putere nu a fost cea mai mare schimbare. Inginerii de la Audi au efectuat si o serie de operatii estetice destul de serioase, si folosim acest termen pe buna dreptate, caci masina dispunea de o caroserie din Kevlar si fibra de sticla ranforsata la care s-a adaugat folosirea extensiva a aluminiului.

Pentru a reduce greutatea si a imbunatati manevrabilitatea echipa de designeri a decupat o portiune enorma de 12,6 inci din ampatamentul original al lui quattro, dand masinii un aspect oarecum instabil, datorita botului lung si consolei spate scurte.

Datorita caroseriei usoare si uzinei de sub capota, putea tasni de la 0 la 100 km la ora in uimitorul timp de 4 secunde si putea spulbera 400 de metri in mai putin de 12 secunde.

Quattro Sport a marcat introducerea motorului Audi cu turbo 20 de supape pe o masina de strada. Cilindreea totala de 2133 cmc si raportul de compresie de 8,0:1 nu pareau sa promita prea mult, dar turbocompresorul KKK-K27 functiona la uimitoarea presiune de supraalimentare de 1,22kg/cmc.

In combinatie cu injectia electronica Bosch LH Motronic si cu aprinderea electronica digitala Bosch, motorul standard „de strada” producea 306 cai putere la 6700 rpm si un cuplu maxim de 340 Nm la 3700 rpm.

In esenta, Audi quattro Sport oferea performantele unei supermasini intr-un ambalaj ce putea fi confundat la prima vedere cu un hatchback de clasa medie. Din pacate, moartea unor piloti si a unor spectatori a insemnat sfarsitul pentru masinile de raliu de grupa B, dintre care quattro Sport era cel mai relevant exemplu.

Din aceasta cauza si datorita pretului fabulos al masinii, numai putin peste 200 de bucati din modelul de exceptie 1984-6 quattro Sport au fost produse si foarte putine au ajuns in Statele Unite, dar modelul are in continuare adepti loiali in lumea intreaga care il considera masina de raliu absoluta.

Cat despre Piech, el nu s-a oprit la dominarea Raliului Mondial, a devenit mai tarziu seful suprem al Grupului Volkswagen si s-a pensionat in 2002.

Si mai vorbim despre unde s-au dus anii! Frumusetea acestor masini a aparut in lume acum 15 ani. Nu m-am gandit niciodata la ele ca la masini clasice, sunt prea recente!

Am inceput de asemenea sa ma intreb despre pretul si disponibilitatea masinilor second-hand, pentru ca mesajul care imi tot revine in minte este acela legat de o masina care combina ingineria germana desavarsita cu simplitatea designului, universalitatea pieselor si condusul captivant.

Asa ca m-am uitat in ghidul de preturi NZCC, ca sa aflu ca sunt printre ultimele persoane din NZ care descopera cat de nemaipomenite sunt vechile Audi Quattro – $28.000 pentru o masina de grupa A. (Millers citeaza pretul in Anglia la aproximativ 5,000+).

Pentru cei care nu stiu multe despre Quattro, se pot afla detalii fara echivoc de la jurnalistii auto ai perioadei. Acesti oameni de obicei sunt nevoiti sa critice, pentru ca asta e natura criticilor (de loc surprinzator). Dar nu sunt prea rautaciosi pentru ca, bineinteles, si-ar simti slujbele amenintate.

Dar in cazul lui Audi Quattro, laudele nu contenesc. Pana si forma destul de greoaie este elogiata, datorita intregului proces de styling desfasurat. Ce spuneti de un motor de 200 cai putere dintr-un motor de 2144 cmc in cinci cilindri? Si toate astea fara a scurta viata motorului comparativ cu alte masini obisnuite non-turbo si fara a face un compromis in ceea ce priveste fiabilitatea.

Tractiunea integrala este o capodopera de simplitate. Pentru produsul lui Ferdinand Piech, nepotul lui Ferdinand Porsche, fiecare problema aparuta legata de aceasta forma de tractiune parea sa fi fost indepartata – de fapt, nu numai indepartata ci si imbunatatita, inaintea dezvoltarii tractiunii fata si a celei spate.

Am sa inchei cu cateva statistici – consum mediu 9 litri/100 km, viteza maxima de 220 km/h, acceleratie de la 0 la 80 km/h in 4,9 secunde si uzura semnificativ redusa a anvelopelor. (Apropo, stiati ca Audi in latina inseamna „asculta”, la fel ca Horch in germana? Ei bine, August Horch este fondatorul companiei Audi!)

0 thoughts on “Povestea lui Ferdinand Piech si Audi

  1. Liviu

    Salut si respect pentru cei care stiu cu adevarat ce inseamna un Audi 80 quattro.Eu am reusit foarte greu sa fac rost de unul; din pacate nu este quattro si motorul distrus de un fost proprietar a fost inlocuit cu unul mai mic.Am luat-o in ideea ca odata si odata o sa ma apuc sa o reconditionez si sa o tunez putin sa-i pun un motor in 5 turbo si abia atunci voi putea zice ca sint cu adevarat fericit.Oricum ca masina este si va ramine unica cunoscatorii stiu despre ce vorbesc.Astept mesaje pe mail pt. oricine doreste detalii despre quattro si pentru cei care au deja un audi 80 quattro RESPECT si va astept sa discutam mai multe pe mail sau pe mess.[adresa de mess e tot jetatae].Cea mai mare parere de rau a mea este ca deocamdata nu dispun nici de timpul si nici de banii necesarii sa ma apuc de masina dar sper ca va venii si timpul ei .RESPECT!

  2. marius

    salut,eu am un Audi 80 coupe cu motor aspirat si vreu sa pun un motor turbo de 2,3 20 v turbo de 225 cp,de pe un audi 200 cc,si nustiu daca se potriveste si vreau sa ramana si quattro,daca puteti sa ma ajutati cu anumite informati,multumesc mult

  3. nae mo0ndialu

    nasol

  4. George Prodea

    Ma refer la ambele modele: quattro cat si non quattro. Daca as gasi una quattro si turbo de pe-afara, as fi foarte indatoritor. Vreau sa cunosc si alti oameni care au astfel de masini. Cine ma poate ajuta?

  5. George Prodea

    Marfa. A fost cea mai tare masina. Am si eu una, dar nu e cu tractiune integrala, iar motorul este tot in 5 cilindri cu injectie multipunct, dar nu e turbo.
    Daca stie cineva mai multe date, informatii, orice despre modelul asta de masina, il implor sa ma caute.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.