Mitsubishi Lancer 2,0l

Oarecum nedreptatit in ierarhia vanzarilor de masini din Romania, Mitsubishi Lancer este o prezenta destul de rara pe strazile noastre. Cu siguranta, mai multe sunt modelele sportive, din seria EVO, decat cele clasice, pe traseele de raliu cel putin jumatate dintre masini fiind o EVOlutie a reputatului Lancer. Pasionati prea mult de vehiculele de teren ale marcii, romanii nu au apreciat asa cum trebuie calitatile de necontestat ale compactei nipone.

Am regasit cu placere meticulozitatea japoneza la bordul unui New Lancer, echipat cu un motor diesel de 140 CP, in cadrul unui test care ne-a aratat de ce merita acest automobil mai multa atentie.

Exteriorul se remarca imediat, mai ales ca modelul testat nu era tocmai cel mai ieftin, varianta cu pachet Instyle beneficiind si de jante din aliaj usor de 18”. Linia caroseriei este eleganta dar sportiva, insa stergatoarele de parbriz au ramas tot model vechi.

Usile se inchid foarte corect si cu sunetul care trebuie, tabla pare destul de solida, asadar New Lancer pastreaza robustetea caracteristica vechiului model. Carcasele oglinzilor retrovizoare sunt facute dintr-un material ce imita carbonul, ce se regaseste si la interior si accentueaza tusa sportiva.

Hmm, cat de sportiv poate fi noul Lancer? Usile se descuie singure cand te apropii, datorita sistemului de operare fara cheie. Pornirea motorului dezvaluie un zgomot destul de mare al dieselului de 140 CP, atat la interior dar si la exterior, lucru care nu imi place deloc.

Servodirectia e destul de dura, necesitand ceva efort la manevrarea volanului, ca atare primele impresii nu sunt tocmai bune. Odata iesit din Bucuresti, cu motorul incalzit si reglajele scaunului efectuate corect, situatia se schimba radical.

Cei 140 CP cuplati cu o transmisie in 6 trepte excelenta transforma Lancerul intr-un obiect ce domina lejer toate masinile intalnite, intr-o atmosfera pur si simplu incendiara, cu zgomotul motorului si al esapamentului acordat spre sport, poate prea tare dupa gustul meu, insa cu siguranta este muzica pasionatilor de viteza…

Performantele sunt acolo, cuplul fenomenal si tinuta de drum perfecta te fac sa te simti suveran pe sosea, chiar si la viteze in jurul a 200 km/h, cu un consum absolut decent, in jur de 10l la suta de km. Si se mai remarca ceva: robustetea suspensiei si rigiditatea caroseriei – nici un zgomot nu se aude, nu se simte torsionarea elementelor de caroserie nici macar pe virajele abordate la limita – da, asta e un Mitsubishi Lancer asa cum trebuie sa fie.

Puternic, solid, sigur, nu comod, dar eficient, cu parinti campioni si consum de masinuta de oras. Daca sunetul motorului e prea mult pentru unii, Rocksford Fosgate e solutia aleasa de Mitsubishi pentru a-i linisti: sistemul audio cu 9 difuzoare (cu subwoofer dedicat, integrat in portbagaj) se comanda digital si include toate functiile posibile, alaturi de navigatie si DVD. Si se aude fantastic…

Interiorul e bine lucrat dar cam simplu, poate premeditat. O astfel de masina nu se conduce, trebuie pilotata si soferul nu are voie sa fie distras.

In afara de bord, sistemul de climatizare, cu fix 3 butoane, doar sistemul audio mai este iluminat. Atentia este dirijata constient spre instrumentele de bord. Nu pot fi de acord cu iluminarea unui singur buton de actionare a geamurilor electrice, insa asa s-a dorit. Asta e…

Desi abunda de optiuni, practic interiorul se poate defini ca spartan. Asta in ciuda scaunelor sport imbracate in piele, a spatiului generos si a mega sistemului informatic prezent la bord (la care te poti juca linistit o saptamana fara sa ii afli toate functiile) denumit Mitsubishi Multi Communication System.

Farurile cu xenon au reglata faza lunga excelent, insa faza scurta este prea jos, deranjant chiar, reglarea automata fiind putin defazata pe un drum de calitate inferioara, in asa fel incat la denivelari fascicolul luminos este tinut prea in jos.

Oricum, rezumand, Lancer este solid ca o stanca, puternic, sportiv si economic – perfect pentru amatorii de viteza si feeling “race” – iar imaginea cu turometrul care urca la 4000 instantaneu face toti banii. Nu este comod la condus ca majoritatea compactelor, insa am intrat pe un macadam crunt, care ar fi distrus realmente o alta masina si Lancer zbura fara probleme, ca in Campionatul Mondial de Raliuri.

Simti instantaneu ca masina este facuta sa dureze si dupa mai multi kilometri in care vezi ce poate iti doresti sa fii proprietarul ei. Pare scumpa? O privire aruncata pe preturi imi spune ca e o oferta competitiva. Mai ales ca, la intoarcerea in Capitala, cu tot traficul infernal, computerul de bord s-a incapatanat sa dea un consum mediu de doar 7,5l la suta de km.

Caroserie
+ Calitate, accesibilitate, spatiu, design, dimensiuni
Semnalizatoare clasice, neintegrate in oglinzile retrovizoare, lipsa bandouri laterale

Habitaclu
+ Aparatura de bord amplasata ergonomic, calitatea materialelor folosite, posibilitati multiple de configurare a scaunelor, spatiu interior mare, sistem audio/navi foarte performant
Simplitate si lipsa unor elemente standard in clasa: iluminarea butoanelor de actionare a geamurilor

Confort
+ Suspensie corecta, suficent de ferma, solida si placuta
Reactii dure la trecerea peste denivelari scurte, datorate setarii suspensiei si talonului mic al pneurilor

Motor/Transmisie
+ Motor surprinzator, de origine VW, se comporta excelent, vivace si economic
Zgomot mare in interior

Tinuta de drum
+ Manevrabilitate foarte buna, tinuta drum excelenta

Siguranta
+ ABS+EBD+ESP+TC, airbaguri frontale si laterale SRS (6)

0 thoughts on “Mitsubishi Lancer 2,0l

  1. Sfinxul

    Superba la exterior, destul de clasica la interior. Motorizare as zice ca nu e cea mai inspirata pentru o astfel de masina (eu unul nu as fi pus deloc motoare diesel) dar, trebuie sa tinem cont si de faptul ca acest model se doreste a fi accesibil pentru mai multe categorii de clienti. Cel mai bine cred ca i se potriveste motorul de 1,8 pe benzina. Ar fi fost frumos sa existe si un 2.0 (tot pe benzina). Cine este interesat sa afle mai multe informatii, direct de la posesori, sa acceseze http://www.mitsu.ro

  2. lou

    bai frate mai termina cu obsesia aia a ta cu semnalizatoare in oglinzi. e o porcarie absoluta.
    de cand a ajuns treaba asta un criteriu de apreciere a unei masini? maturizeaza-te odata in plm. trecand la chestii serioase singura problema care o vad eu la masina asta e ca blocu motor e de la vw care e “campion” incontestabil la capitolul fisuri in blocu motor.

  3. deiu

    …este superba…ar fi un vis sa o am….no comment

  4. alex

    E SUPER JMECHERA MASINA O SA MI-O IAU IN DOUA LUNI.PUR SI SIMPLU CAND MERGI CU EA TE APUCA NISTE FIORI,SIMTI UN AER RECE PE SPATE CE-TI FACE PIELEA DE “GAINA”.DEABEA ATEPT

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.