Francois Fourmont, Directorul General Dacia, a fost desemnat astazi cetatean de onoare al Municipiului Pitesti, in cadrul unei sedinte festive organizate de Consiliul Local cu ocazia Zilelor Municipiului. Diploma i-a fost inmanata de catre primarul Tudor Pendiuc, pentru contributia sa la dezvoltarea industriei automobilului din Romania si promovarea cu succes a municipiului pe plan intern si international.
“Dacia este astazi un adevarat fenomen, iar unul dintre reprezentantii acestui fenomen este Francois Fourmont”, a afirmat Tudor Pendiuc. “In perioada actuala de criza, exista si oameni care s-au preocupat de soarta comunitatii din Arges, iar Francois Fourmont a fost unul dintre acestia. In timp ce alte societati inchid portile si concediaza oameni, Dacia produce in continuare, si inca bine”, a subliniat primarul.
Acesta a apreciat managementul performant al uzinelor, datorita caruia la Mioveni se vor produce modele noi, economice. Francois Fourmont este cel de-al treilea strain care primeste titlul de cetatean de onoare al orasului Pitesti.
Onorat de aceasta distinctie, Directorul General Dacia a marturisit ca, dupa sase ani in Romania, se poate considera deja un roman “adoptat”. El a felicitat autoritatile locale pentru evolutia orasului si le-a multumit pentru sustinerea lor permanenta.
Renault s-a implicat in dezvoltarea platformei industriale de la Mioveni si a judetului Arges prin investitii care insumeaza astazi aproape 1,5 miliarde de euro. Dacia doreste sa devina un actor important si in viata comunitatii locale, implicandu-se prin donatii de autoturisme, ambulante, calculatoare si mobilier pentru scolile argesene.
Cu ocazia distinctiei primite astazi, Francois Fourmont a anuntat ca Dacia sustine activitatea autoritatilor locale prin dotarea cu un automobil Dacia Logan MCV a Asociatiei Municipiilor din Romania, al carei presedinte executiv este primarul Tudor Pendiuc.
Recent Comments