Mercedes-Benz România premiază performanţa partenerilor

Mercedes Benz After Sales 5Recunoaşterea excelenţei în serviciile After-Sales: Mercedes-Benz România premiază performanţa partenerilor

• Cultivarea şi recunoaşterea performanţei serviciilor After-Sales: o prioritate pentru Mercedes-Benz România
• “Premiul de Excelenţă în Servicii After-Sales” şi “Diploma de Excelenţă în Servicii After-Sales” – acordate de Mercedes-Benz România Centrelor Autorizate de Service
• Orientare către client: 125 de ani de inovaţie, calitate şi standarde remarcabile

La finalul anului 2010, Mercedes-Benz România a recunoscut şi premiat excelenţa în ceea ce priveşte calitatea remarcabilă a serviciilor After-Sales în reţeau de Centre Autorizate de Service. Astfel, primele cinci centre: Aliat Târgu- Mureş, Autoklass Bucureşti Sud, SF Tex Galaţi, ATP Exodus Baia-Mare şi Auto Schunn Arad au fost distinse cu “Premiul de Excelenţă în Servicii After-Sales” şi “Diploma de Excelenţă în Servicii After-Sales” pentru anul 2010 în baza rezultatelor obţinute de către partenerii Mercedes-Benz la mystery shopping, chestionarelor CSI şi îndeplinirea standardelor de calitate.

Festivitatea de premiere a avut loc în cadrul unui eveniment dedicat exclusiv reţelei Mercedes-Benz România, premiile fiind înmânate de către Michael Grewe, CEO şi Preşedinte Mercedes-Benz România şi Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.

Serviciile After-Sales au la bază cultivarea continuă a performanţei şi calităţii produselor originale Mercedes-Benz, pregătirea ireproşabilă a personalului, orientarea către client, dar şi 125 de ani de inovaţii din momentul în care visul lui Karl Benz a devenit realitate: acela de a crea primul automobil din lume.

,,Motto-ul The best or nothing a ghidat de peste 100 de ani munca, aspiraţiile şi rezultatele celor care stau în spatele mărcii Mercedes-Benz. În acest sens, activităţile de After-Sales nu fac excepţie: performanţele şi calitatea serviciilor desfăşurate de Centrele Autorizate au reflectat acest standard neschimbat şi în 2010, prin intermediul partenerilor noştri de încredere,” a declarat Philipp Hagenburger, After-Sales Manager Mercedes-Benz România.

Achiziţia autovehiculelor Mercedes-Benz reprezintă doar începutul relaţiei dintre marca germană şi client. Astfel, în 2010 responsabilitatea faţă de posesorii Mercedes-Benz şi comunitate, excelenţa serviciilor şi ofertele competitive au trasat linia activităţii de After-Sales. Campanii precum testul gratuit de lumini pentru toate autovehiculele Mercedes-Benz, ofertele de pachete de piese originale Mercedes-Benz, Pachetul de revizii şi Garanţia extinsă sau sezonul WOW propus prin intermediul noilor anvelope şi roţi complete au reprezentat programe special create pentru clienţii români de Mercedes-Benz.

1 Response

  1. Miki says:

    Aceasta recunoastere ii face pe participanti sa incerce sa aiba servicii si mai bune, deci nu poate fi decat un lucru excelent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.