Trei premiere pentru Kia la Geneva Motor Show

All-new-Kia-Rio-(front-side)– Premiera mondiala Kia Rio

– Premieră internaţională pentru noul Kia Picanto
– Premieră europeană pentru noul sedan Kia Optima Hybrid

Kia sărbătoreşte un an important din istorie prezentând trei modele în premieră la cel de-al 81-lea Salon Internaţional Auto de la Geneva. Noul Kia Rio îşi face astăzi debutul mondial, iar micul Picanto este prezentat pentru prima dată în afara Coreii. Noul Kia Optima Hybrid este pentru prima dată în faţa publicului european.

“Prezenţa puternică a companiei Kia la Geneva va fi reprezentată de trei premiere care vor sublinia revoluţia în design a brandului nostru, calitatea proiectării şi tehnologiile hibrid avansate”, a declarat Hyoung-Keun Lee, Vicepreşedinte al Kia Motors Corporation.

“Atât în Europa, cât şi în restul lumii, piaţa maşinilor mici şi a celor compacte au un procentaj important din vânzările globale, astfel că introducerea noului Picanto şi a noului Rio este foarte importantă pentru Kia în acest an, de care sunt sigur că va fi o bornă importantă pentru istoria brandului nostru”.

“În timpul acestei situaţii economice incerte la nivel mondial, produsele Kia şi-au păstrat atractivitatea pentru consumatori. Anul trecut am livrat peste 2 milioane de vehicule clienţilor, o creştere de 27% faţă de 2009.

“În acest an, sunt sigur că popularitatea modelelor lansate recent – Venga, Sorento, Sportage, Optima şi Cadenza – va fi amplificată şi prin sosirea noului Picanto şi a noului Rio în showroomurile Kia”, a concluzionat domnul Lee.

Revoluţionarul Kia Rio aduce strălucire de design în segmentul B

Cea de-a patra generaţie de Kia Rio este o revoluţie, nu doar o evoluţie faţă de modelul anterior. Transmite o personalitate aparte şi puternică, aducând acest ultim model în acord perfect cu gama complet redesenată a produselor Kia. Noul Rio combină fineţea europeană cu condimentele coreene pentru a crea un limbaj al formei care comunică strălucire latină şi va atrage clienţi din toată lumea.

Mai lung, mai lat şi mai puţin înalt, noul Rio este desemnat să îşi redefinească poziţia ca una dintre cele mai competitive maşini dintr-unul dintre cele mai competitive segmente – B. Noul Rio va avea costuri de exploatare reduse şi emisii record de CO2 – cifrele ţintă pentru gama de versiuni începând la doar 85 g/km.

Noul Rio va fi oferit în trei versiuni de caroserie – sedan în 4 uşi, hatchback în 5 şi 3 uşi (începând cu 2012) – în funcţie de pieţele pe care va fi comercializat. Modelul în 5 uşi (prezentat la Geneva) are lungimea de 4045 mm, sedanul de 4365 mm iar toate versiunile vor avea un ampatament de 2570 mm (mai mare cu 70 mm faţă de modelul anterior) – îmbunătăţind semnificativ atât spaţiul pentru pasageri, cât şi capacitatea portbagajului.

Kia Rio va oferi o gamă de 6 motorizări economice, cu emisii scăzute de CO2. Puterile variază între 70 CP (pentru motorul 1.1 litri diesel din Europa) şi 140 CP (1.6-litri GDI benzină pentru America de Nord).

În completarea exteriorului remarcabil, designul interiorului noului Rio a fost de asemenea transformat pentru a imprima acestei maşini un aer premium. Clienţii pot alege dintr-o gamă de interioare în 2 tonuri şi numeroase pachete de facilităţi pentru a-şi crea propriul spaţiu în care să se simtă bine.

Mica maşină care a crescut – noul Kia Picanto
Noul Kia Picanto este acum o mică maşină care a crescut. A fost redesenat şi reproiectat cu îndrăzneală pentru a inspira un aer de soliditate şi maturitate. Mai lung decât modelul anterior, şi cu un ampatament mărit, noul Picanto va fi ofertat pentru prima dată în doua versiuni de caroserie, în 5 şi 3 uşi, şi vrea să devină unul dintre cele mai competitive vehicule din segmentul A.

Lungimea de 3.6 metri îl transformă pe noul Picanto din “drăgălaş” şi “amical” în matur şi atrăgător, desenat pentru a întoarce capetele, datorită exteriorului arătos, proporţiilor sexy şi limbajului dinamic al designului. În noua sa formă, Picanto exprimă încredere şi caracter, trăsături rare în acest segment.

Interiorul noului Picanto va oferi cumpărătorilor numeroase facilităţi caracteristice segmentelor superioare, de “maşină mare”, multe dintre ele fiind introduse în premieră în acest segment. Calitatea materialelor folosite şi gama de opţiuni existente introduc un nivel de individualizare “premium” în această clasă. Interiorul poate fi chic, sportiv sau premium, în funcţie de preferinţele clienţilor.

Fiecare Picanto va fi propulsat de un motor foarte eficient din familia de motoare “Kappa” de la Kia. La nivel global, vor fi oferite 4 versiuni de motoare, cu puteri între 69 şi 87 CP. Cifrele emisiilor de CO2 coboară la 90 g/km, iar consumul de combustibil la 4.1 litri/100 km.

Premieră europeană pentru Kia Optima Hybrid sedan
Consecutiv premierei mondiale din USA, Kia expune la Geneva noul sedan Optima Hybrid sedan, care se va afla pentru prima dată în faţa publicului european, model desemnat să exprime preocuparea constructorului coreean pentru protecţia mediului. Ducând Kia mai departe în era ‘EcoDynamics’, vehiculul de 4.85 metri prezintă tehnologii noi, care vor apărea pe viitoarele produse marca Kia.

Programat să fie produs în serie în prima jumătate a lui 2011, Optima Hybrid introduce un grup motopropulsor inovativ (motor electric şi motor pe benzină) care va genera 209 CP şi un cuplu maxim de 265 Nm. Kia Optima va avea următoarele performanţe: acceleraţie 0-100 km/h în 9.2 secunde, viteză maximă de 195 km/h şi un consum redus cu 40.7% comparat cu un motor obişnuit de 2.4 litri.

Ingeniosul “sistem hibrid paralel” de la Kia prezintă un ambreiaj special între motorul pe benzină de 2.4 litri şi un mic motor electric de 30kW, permiîând decuplarea motorului pe benzină de trenul de rulare, astfel încât maşina poate rula cu zero emisii, în mod complet electric de la pornirea de pe loc, până la o viteză de 100 km/h. În timpul şofatului operarea sistemului hibrid este automată.

Kia’s Optima Hybrid foloseşte un sistem de baterii lithium polymer dezvoltat împreună cu LG Chem. Fiabilitatea bateriilor este foarte înaltă, astfel încât acestea nu vor necesita înlocuire pe perioada de viaţă a vehiculului – adică cel puţin 10 anu şi 150.000 de mile (app. 240.000 km).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.