Cel mai bun psiholog rămâne trecerea de pietoni…

Umila mea părere: în momentul de faţă, cel mai bun psiholog rămâne trecerea de pietoni. La concurenţă, desigur, cu cei care zgârie folosind cuiul maşinile nevinovate – să fiu clar – vrei să vezi cât a avut de suferit personalitatea unei persoane, urmăreşte ideea de mai sus.

Mergi cu maşina. În faţa ta e o trecere de pietoni, de preferinţă fără semafor. În sute de mii de kilometri realizezi că reacţiile pietonilor atunci când pun piciorul pe trecere sunt definitorii pentru tipul de personalitate pe care o au. Identifici uşor oamenii normali: sunt rari.

În rest, trecerea de pietoni îi cerne bine: frustraţi, tupeişti, speriaţi, idioţi, cu nasul pe sus, neatenţi, ignoranţi, superiori, mărunţi, falşi, chiar şi cel mai mare actor în viaţa de zi cu zi devine o carte deschisă când “încalecă pe zebră”…

Orice şofer (clasificarea lor psihologică o voi face într-un articol separat) poate să vadă dintr-o privire cu ce fel de om are de-a face, atunci când respectivul pune piciorul pe trecerea de pietoni. Unora, trecerea de pietoni le redă demnitatea: e ocazia lor de a se impune, de a sta cu spatele drept, pur şi simplu îi vezi cum te ţintuie cu privirea când trec.

Alţii îşi arată inconştienţa când se aruncă efectiv pe trecere, fără să realizeze că o secundă de neatenţie a şoferului (şoferilor) îi poate trimite într-un spital (cazul fericit), sau la cimitir…

Nu vreau să fac psihanaliză. Când opriţi pentru a acorda prioritate unui pieton (ceea ce trebuie să faceţi, pentru că este dreptul lui, conform Codului Rutier), urmăriţi cu atenţie reacţiile pe care le are. O să vedeţi că am dreptate.

Un bun prieten a rămas astăzi interzis cand i-am spus că trecerea de pietoni e cel mai bun psiholog. De departe. Nu s-a suparat, fiind la rândul lui un excelent psiholog practician. Replica lui m-a lăsat fără cuvinte: “Chestia pe care tocmai ai spus-o poate fi o teză de doctorat. De nota 11.”

Discuţia pornise de la faptul că, încă o dată, am găsit una din maşini vandalizată în parcare. Şi ne-am întins, cu gânduri paşnice, asupra celor care, bătuţi de soartă, folosesc cuiul pe maşini nevinovate, lovesc cu portiera maşinii de firmă maşina vecinului (că e mai mare şi mai frumoasă…), mai lasă câte un iepure mort pe maşină sau chestii de acest gen.

Concluzia lui totuşi a fost tristă: “Părerea mea, la modul cum se comportă oamenii în general, omenirea nu pare a avea un viitor”.