Previziuni excelente cu privire la valoarea reziduală a noului model Hyundai i40

Hyundai-i40-front-side-viewi40, noul model Hyundai din segmentul D, înregistrează previziuni impresionante privind valoarea de revânzare după trei ani şi 90.000 km parcurşi, conform primelor studii europene.

O analiză independentă întocmită de către DAT, cea mai cunoscută agenţie din Germania, arată că modelul i40 – 1.7 litri diesel – îşi va menţine 44.5% din preţul său iniţial.

Acest studiu a dezvăluit şi faptul că modelul i40 va depăşi concurenţi importanţi în acest segment, precum Ford Mondeo (43.3%) şi Opel Insignia (43.5%), devenind o ameninţare pentru Volkswagen Passat (45%).

În mod similar, modelul i40 cu motor de 1.6 litri pe benzină are o valoare reziduală prognozată de 43.2%, mai mare decât cea a modelului Ford Mondeo (41.3%) şi Opel Insignia (41.4%). Înca o dată, cifrele Hyundai sunt comparabile cu cele ale modelului Voklswagen Passat (43.4%).

Rezultate şi mai bune s-au obţinut în Austria, unde experţii EurotaxGlass au plasat modelul i40 pe primul loc în clasa sa. Este previzionat ca noul model Hyundai să îşi menţină 36% din preţul de achiziţie, mai mult decât concurenţii cheie din segmentul D – Opel Insignia, Toyota Avensis, Ford Mondeo, Mazda 6 (toate înregistrând 35%) şi Citroën C5 (31%).

Allan Rushforth, Senior Vice President şi COO al Hyundai Motor Europe, a declarat: „Aceste rezultate impresionante demonstrează că noul i40 oferă cumpărătorilor europeni valoare de top.

Proiectat în Europa, noul i40 va schimba clasamentul segmentului D. Atât cumpărătorii privaţi, cât şi cei de flote vor beneficia de pe urma costului redus generat de întreţinerea vehiculului de-a lungul unui ciclu uzual de utilizare.

Designul dinamic, calitatea superioară, trenurile de rulare efeciente şi programul nr. 1 de beneficii pentru clienţi – 5 Year Triple Care – proiectează asupra modelului i40 viziunea Hyundai „New Thinking. New Possibilities.”

Noul i40 ne va conduce către obiectivele anului 2011, ajutându-ne să obţinem creştere organică şi atingerea cotei de piaţă de 3% până la finalul anului, ” a concluzionat Rushforth.

Pachetul Hyundai 5 Year Triple Care include cinci ani de garanţie integrală, transferabilă şi fără limită de kilometri; cinci ani de asistenţă rutieră şi cinci ani de verificări tehnice periodice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.