Toyota ocupă prima poziţie în topul celor mai “verzi” mărci

Toyota_logoToyota ocupă locul I şi primeşte titlul de “brand-ul cel mai verde” în prima ediţie a topului “Cele mai verzi mprci la nivel mondial”, publicat de compania de consultanţă Interbrand, pe 26 Iulie 2011.

Studiul ia în considerare informaţiile publice despre perfomanţele unei mărci în raport cu mediul şi percepţia opiniei publice despre marca respectivă, aşa zisa “imagine verde” pe care marca o are în societate.

Pe baza acestor informaţii se realizează scorul de performanţă verde.

Raportul Interbrand atestă că Toyota este un exemplu despre cum preocuparea faţă de mediu devine o prioritate la nivel de management, determinând astfel angajamentul real faţă de opinia publică din toată lumea.

Angajamentul permanent al Toyota faţă de mediu a fost exprimat şi în Viziunea Globală Toyota, publicată în luna martie 2011, scopul declarat fiind acela de a reduce emisiile de dioxid de carbon în timpul întregului proces prin care trece un vehicul, de la proiectarea sa până la vânzare.

Compania face de asemenea eforturi de a conserva resursele naturale prin reciclare şi de a desfăşura activităţi aflate în armonie cu natura.

O contribuţie cheie la performanţele ecologice ale companiei, conform raportului, o are tehnologia integral hibridă Toyota. De la lansarea sa în 1997, modelul Prius – aflat acum la a treia generaţie – a contribuit substanţial la vânzările de vehicule hibrid Toyota şi Lexus, ce totalizează 3,2 milioane de unităţi la nivel mondial.

În 2010, Toyota a introdus tehnologia hibridă şi pe vehiculul compact Toyota Auris, produs la fabrica din Marea Britanie. Gama Prius va fi extinsă în curând cu modelul de şapte locuri Prius +, precum şi cu vehiculul ce va reprezenta un pas important în evoluţia Toyota şi desăvârşirea filozofiei sale, Prius Plug-in Hybrid, ce va fi lansat în 2012.

Având o strategie pe termen lung în ceea ce priveşte abordarea sustenabilă a tuturor operaţiunilor sale, Toyota dezvoltă o serie de initiaţive în Europa, printre cele mai recente numărându-se un perete solar la fabrica Toyota din Valenciennes, Franţa, un panou solar la scară, instalat la fabrica din Derbyshire, Marea Britanie şi o instalaţie cu două turbine de vânt, la Centrul de Logistică Toyota din Zeebrugge, Belgia.

Metodologia de măsurare utilizată în raportul “Cele mai verzi mărci la nivel mondial” a fost dezvoltată de către Interbrand împreună cu Deloitte, scorul verde fiind astfel gândit încât să poată fi aplicat pentru mai multe industrii.

Interbrand a intervievat şi 10.000 de consumatori din cele mai mari zece pieţe ale lumii, incluzând Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Brazilia, Spania şi India. Scopul acestor interviuri a fost acela de a determina percepţia asupra performanţelor verzi ale unei mărci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.