150 de ani de la naşterea lui Robert Bosch

Robert Bosch aniversare 150 aniZiua de 23 septembrie 2011 marchează 150 de ani de la naşterea lui Robert Bosch. „Prefer să pierd bani decât încrederea clienţilor” este unul dintre cele mai cunoscute citate ale lui. Valori precum credibilitatea, încrederea şi legalitatea au fost principii de bază ale activităţii sale antreprenoriale – chiar şi azi sunt la fel de actuale pentru compania pe care a fondat-o.

Ele ghidează puterea inovatoare, standardele de calitate, orientarea internaţională şi responsabilitatea socială corporativă ale Grupului Bosch. Pe lângă aniversarea a 150 de ani de la naşterea fondatorului său, Grupul Bosch aniversează şi 125 de ani de la înfiinţarea firmei.

Transformarea unui simplu atelier într-o companie internaţională

Robert Bosch s-a născut pe 23 septembrie 1861, în Albeck, lângă Ulm, în sudul Germaniei. După o perioadă de ucenicie ca mecanic de precizie şi după ce a lucrat pentru mai multe companii în afara Germaniei, el a deschis „Atelierul de mecanică fină şi electrotehnică” în Stuttgart, la 15 noiembrie 1886.

Referitor la aceşti ani, Bosch a afirmat: „După eforturi îndelungate şi obositoare, afacerea mea, care iniţial era foarte mică, a început să se dezvolte din ce în ce mai rapid.’’

Încă de pe atunci, succesul s-a datorat spiritului său inovator şi standardelor înalte de calitate ale produselor sale. În 1887, la cererea unui client, Bosch a produs primul dispozitiv de aprindere cu magnetou, care genera scânteia electrică necesară pentru arderea amestecului de aer-carburant într-un motor staţionar cu ardere internă.

Bosch a fost primul producător care a adaptat sistemul de aprindere cu magnetou de joasă tensiune la motorul unui autovehicul. Acesta a fost urmat, în 1902, de sistemul de aprindere cu magnetou la înaltă tensiune Bosch.

Astfel, succesul comercial a fost asigurat, compania fiind propulsată pe poziţia de lider în furnizarea de tehnologie auto. Dezvoltând un sistem de aprindere fiabil, Bosch a găsit soluţia ideală pentru una dintre cele mai mari probleme tehnice din primii ani ai industriei de automobile.

Inovaţia a reprezentat, de asemenea, primul capitol din povestea de succes a companiei Bosch ca furnizor de piese auto. În 1901, Robert Bosch a reuşit să-şi deschidă propria fabrică în domeniu, cu un număr de 45 de angajaţi.

Sub îndrumarea lui Robert Bosch, compania a dezvoltat o serie de inovaţii tehnice şi tehnologice care au făcut viaţa cotidiană şi munca oamenilor mult mai sigure, confortabile şi eficiente. Exemplele includ ştergătoarele de parbriz, pompa de injecţie diesel şi sculele electrice.

Bosch a fondat prima sa filială în afara Germaniei, în Regatul Unit al Marii Britanii, în anul 1898. Acesta a fost începutul unei expansiuni globale, noi sedii şi locaţii de producţie fiind înfiinţate în toate colţurile lumii.

Decizia timpurie de a cultiva prezenţa globală a companiei şi de a transforma afacerea într-o reţea internaţională de dezvoltare, producţie şi vânzări a fost una dintre cele mai importante iniţiative strategice întreprinsă de Robert Bosch.

Responsabilitate şi angajament social

Robert Bosch a fost un antreprenor cu conştiinţă socială. „Angajatorul şi angajatul sunt în mod egal dependenţi de soarta companiei lor”, a scris într-un eseu datând din anul 1920.

În 1906, când a devenit unul dintre primii angajatori care a introdus programul de lucru de opt ore, Bosch s-a dovedit a fi încă o dată un vizionar. Prin reducerea orelor de lucru, Robert Bosch a uşurat munca lucrătorilor săi, şi, în acelaşi timp, a crescut productivitatea prin introducerea unui al doilea schimb. Cu alte cuvinte, aceasta a fost o decizie antreprenorială prin care au beneficiat în egală măsură atât compania, cât şi forţa de muncă.

Pe lângă faptul că a făcut mai multe donaţii pentru iniţiative civice şi cauze caritabile, Robert Bosch a dotat complet un spital din Stuttgart, care încă îi poartă numele. În plus, pregătirea continuă a asociaţilor săi a reprezentat un subiect extrem de important pentru Robert Bosch.

În 1913, a înfiinţat un departament de ucenicie, cu un atelier de pregătire propriu. Şi în prezent, pregătirea asociaţilor ocupă un loc important în compania Bosch. Numai în 2010, fiecare asociat din întreaga lume a participat, în medie, la două cursuri de pregătire.

Testamentul său – la fel de actual şi astăzi

Robert Bosch a murit la Stuttgart, în data de 12 martie 1942. În testamentul său, el a stabilit principiile fundamentale pe care trebuie să le urmeze succesorii săi. Independenţa financiară şi autonomia companiei Robert Bosch GmbH au fost deosebit de importante pentru el, din moment ce acestea ar asigura viitorul şi succesul pe termen lung al companiei.

După finalul celui de-al doilea război mondial, testamentul lui Robert Bosch a trasat calea pentru dezvoltarea companiei sale către furnizorul global de tehnologie şi servicii din zilele noastre – în 2011 se aşteaptă ca asociaţii companiei (aproximativ 300.000) să genereze vânzări de peste 50 de miliarde de euro. Creşterea încununată de succes a companiei a fost marcată de progres tehnologic şi responsabilitate socială corporativă – exact aşa cum şi-ar fi dorit fondatorul companiei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.