Apăsând pedala de acceleraţie în drumul spre transportul electrificat, GE şi Nissan au încheiat un acord de colaborare privind cercetarea pe termen de doi ani care să promoveze dezvoltarea mai rapidă a infrastructurii de alimentare inteligente, fiabile şi solide, încurajând adoptarea în masă a vehiculelor electrice, cum ar fi modelul Nissan LEAF.
GE şi Nissan au identificat două domenii principale spre care îşi vor direcţiona eforturile de cercetare. Primul este reprezentat de integrarea vehiculelor electrice în locuinţe şi clădiri, iar cel de-al doilea se referă la dinamica alimentării vehiculelor electrice şi la viitorul impact asupra reţelei de electricitate în momentul intrării în circulaţie a milioane de astfel de vehicule.
„În calitate sa de important furnizor de echipamente pentru producţia de energie şi servicii energetice, GE se află într-o poziţie foarte bună care îi permite să ajute industria auto să aducă milioane de vehicule electrice în reţea”, a declarat Mark Little, Vicepreşedinte Senior şi Director, GE Global Research.
„Acest parteneriat pentru cercetare cu GE reafirmă angajamentul asumat de Nissan de promovare în masă a mobilităţii cu zero emisii,” a afirmat Carla Bailo, Vicepreşedinte Senior, Cercetare şi Dezvoltare Nissan Americas.
„Experienţa bogată a GE în domeniul reţelelor energetice va ajuta Nissan să creeze pe piaţă condiţii mai bune pentru vehicule electrice precum Nissan LEAF şi să aducă un plus de valoare clienţilor noştri acum, dar şi pe viitor.”
Acordul privind cercetarea şi dezvoltare reuneşte liderii a două importante sectoare ale industriei care vor colabora în vederea extinderii adoptării vehiculelor electrice.
Echipamentele GE sunt folosite pentru producţia sau distribuţia a peste 25% din energia electrică la nivel mondial, prin urmare GE dispune de competenţe considerabile privind infrastructura reţelei energetice care îi permit să contribuie la soluţionarea provocării globale de integrare a milioane de vehicule electrice în reţea.
Datorită modelului complet electric Nissan LEAF, Nissan este lider în domeniul vehiculelor cu zero emisii, dezvoltând noi tehnologii şi parteneriate pentru a accelera adoptarea în masă a vehiculelor electrice şi a garanta integrarea cu succes a acestora în reţea.
Există deja câteva proiecte în derulare în cele două domenii vizate. În unul dintre proiecte, cercetătorii celor două companii studiază modul în care vehiculele electrice precum Nissan LEAF pot fi integrate în conceptul general al GE pentru o locuinţă inteligentă.
Inginerii Nissan dezvoltă metode de conectare a vehiculelor la locuinţă, transformându-le astfel într-o parte mai bine integrată în echipamentele energetice ale clădirii. Acest proiect va analiza modul în care adăugarea vehiculelor electrice afectează costul electricităţii şi schimbă întreaga sarcină electrică a locuinţei.
Într-un alt studiu, cercetătorii vor folosi date de utilizare agregate alături de experimente sofisticate de simulare şi modelare pentru a analiza efectul pe care milioanele de vehicule electrice l-ar putea avea asupra sistemului nostru de distribuţie electrică.
Cercetătorii Nissan studiază utilizarea fluxului de energie bidirecţional între vehicule şi locuinţă, prin portul de încărcare rapidă CHAdeMO, ca metodă de reducere a consumului locuinţei din reţea în perioadele de vârf sau utilizare a vehiculului ca sursă de energie auxiliară în situaţii de urgenţă.
Cercetătorii GE derulează programe care îi ajută să înţeleagă cum se pot folosi aceste sisteme în tandem cu utilitatea astfel încât să poată face faţă nevoilor de încărcare ale vehiculului fără a suprasolicita reţeaua.
Activitatea GE se va desfăşura în principal în unitatea sa de cercetare globală din Niskayuna, New York, unde cea mai nouă tehnologie de cercetare în domeniul transportului electric şi al reţelei inteligente va facilita programele de cercetare dintre cele două companii.
Centrul Tehnic Nissan din America de Nord, aflat în Farmington Hills, Mich., va conduce eforturile producătorului auto, inclusiv integrarea tehnologiei vehicul-locuinţă, cu sprijinul Centrului de Tehnologie Avansată Nissan din Japonia.
Recent Comments