Este B-MAX cea mai nouă tendinţă?

Ford-B-MAX-colorsDate fiind proprietăţile de uscare rapidă pe care vopseaua neagră le oferea Modelului T, remarca fondatorului Ford Motor Company, Henry Ford, potrivit căruia clienţii pot alege orice culoare, “atâta timp cât aceasta este culoarea neagră”, a devenit celebră.

Cei nouăzeci de ani care au trecut de atunci au adus multe schimbări pentru industria auto – poate niciuna mai mare decât abordarea Ford în ceea ce priveşte alegerea culorii.

Designerii Ford se vor afla la Milano în această săptămână pentru a participa la Săptămâna Modei, unde vor vorbi despre noul model B-MAX, ale cărui culori au fost inspirate din lumea modei, a obiectelor de mobilier, precum şi a celor mai avansate dispozitivele electronice.

“Oamenilor le place să se simtă bine şi să arate bine, fie că e vorba de a purta îmbrăcămintea preferată, fie de a conduce”, a declarat Serife Celebi, supervizor pentru designul culorilor şi materialelor în cadrul Ford Europa, care, împreună cu echipa sa, urmăreşte îndeaproape ultimele tendinţe în ceea ce priveşte culorile, materialele şi modelele.

“Spre deosebire de creatorii de modă, noi nu putem prezenta o nouă colecţie la fiecare şase luni”, a adăugat ea. “Dar putem să ne asigurăm că vehiculele noastre sunt în armonie cu gusturile şi stilurile contemporane şi că rămân astfel în anii care urmează”.

B-MAX introduce culori precum Burnished Glow, Tectonic Silver şi Nautical Blue, care reprezintă tendinţa actuală de lux subtil, o impresie sugerată de creaţiile Gucci.

“Burnished Glow aminteşte de o zi însorită de toamnă, inspiră un sentiment de căldură, foarte natural şi este o ilustrare a culorilor pe care le-am putut vedea la evenimente precum Târgul de Mobilă de la Milano,” a declarat Celebi, care a studiat Design-ul Ţesăturilor înainte de a se alătura echipei Ford, în anul 2000. Pasiunea sa pentru culoare, ţesături şi design se datorează originilor turceşti ale familiei sale.

“Tectonic Silver combină argintiul cu o nuanţă caldă de auriu”, a mai spus ea. “Acesta e tipul de culoare luxuriantă pe care o puteţi întâlni pe podiumurile de modă în colecţiile Versace sau Miu Miu”.

“Nautical Blue este o nuanţă metalică de aqua, strălucitoare şi modernă, pe care o veţi întâlni în colecţiile de vară din ţesătură „chino” ale acestui an şi în creaţiile vestimentare pentru bărbaţi ale unor designeri precum Armani”.

Versiunea de echipare de top a B-MAX, Titanium, va include de asemenea o ţesătură sofisticată cu dungi, inspirată de obiectele vestimentare clasice Savile Row, dar şi interpretări moderne ale unor designeri precum Paul Smith.

“Modelul în relief ne va permite să creăm un contrast interesant între suprafeţele mate şi cele strălucitoare, ceea ce reprezintă o tendinţă populară în îmbrăcămintea sportivă, precum şi în creaţiile vestimentare pentru ambele sexe”, a spus Celebi.

“Am folosit de asemenea texturi cu un efect extraordinar prin contrastul lor cu finisajul elegant, negru strălucitor al panoului de bord şi al consolei centrale. Sursele noastre de inspiraţie au fost dispozitivele electronice de înaltă performanţă şi plăcile de snowboard, rezultând astfel un aspect modern şi exclusivist”.

Noul Ford B-MAX va fi lansat la Salonul Auto de la Geneva, care are loc luna viitoare, şi va fi disponibil pe piaţa din Europa în cursul acestui an.

One thought on “Este B-MAX cea mai nouă tendinţă?

  1. […] Asa ca, normal, ne-am intrebat daca B-MAX e cea mai noua tendinta? […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.