Ford şi AVAS au semnat Actul Adiţional la Contractul de privatizare pentru Automobile Craiova

Ford EcoBoostFord şi Autoritatea Română pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au semnat astăzi Actul Adiţional la contractul de privatizare pentru Automobile Craiova, încheiat iniţial în anul 2007.

Prevederile Actului Adiţional arată că perioada de implementare a proiectului Ford la Craiova s-a extins până la 31 decembrie 2012. De asemenea, modificarea implică mici actualizări ale contractului iniţial pentru a reflecta situaţia afacerilor, cu precădere în ceea ce priveşte ajutorul de stat regional.

Aceste revizuiri sunt în linie cu planul de afaceri pentru unitatea de producţie de la Craiova, luând în considerare mediul economic plin de provocări pentru industria auto europeană.

Dr. Wolfgang Schneider, Vicepreşedinte pe probleme juridice, guvernamentale şi de mediu în cadrul Ford Europa, a declarat:

“Ford se bucură de faptul că negocierile cu Guvernul român s-au încheiat cu succes şi Actul Adiţional la contractul de privatizare a Automobile Craiova a fost semnat.

Ford îşi exprimă pe deplin angajamentul de a transforma fabrica de la Craiova unde vom investi peste 675 milioane Euro pentru a crea o unitate de producţie modernă și competitivă la nivel global atât pentru vehicule cât şi pentru motoare.

Ford doreşte să mulţumească Guvernului român pentru sprijinul oferit pe parcursul acestui proces.”

Ford va demara anul acesta producţia de volum la Craiova atât pentru motorul de 1.0 litri EcoBoost, cât şi pentru noul Ford B-MAX.

Fabrica de la Craiova va deveni o unitate specializată în producţia de vehicule aparţinând clasei B, fapt care va permite companiei Ford să creeze sisteme eficiente de coordonare în ceea ce priveşte componentele şi furnizorii, pentru vehicule similare din punct de vedere al dimensiunilor, precum şi să reduca nivelul de complexitate al procesului de construcţie în fabrică.

1 Response

  1. 05/11/2012

    […] si AVAS au semnat si Actul Aditional la Contractul de privatizare pentru Automobile Craiova, nu cu mult inainte ca motorul EcoBoost sa […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.