Pe când o utilitară BMW sau Audi?

Mercedes-Benz-Vito-Shuttle-model-2010După un test cu Mercedes-Benz Vito, o experienţă deosebită şi fascinantă, mi-am pus, firesc, întrebarea: “de ce Mercedes-Benz face utilitare şi concurenţii direcţi nu?”.

Adică, ok, ştiu că Mercedes-Benz are experienţă în camioane, autobuze şi multe alte utilitare mai mici, inclusiv faimosul Unimog, dar, să fim serioşi, BMW sau Audi nu ar putea să facă un concurent pentru Vito, dacă Sprinter sau un camion iese prea mult din viziunea lor?

Nu de altceva, dar Audi poate beneficia de expertiza Volkswagen (şi Vito se teme de Transporter, nu mai zic de duelul Sprinter-Crafter), şi la ce abundenţă de Q7 avem în Europa, cred că şi un “Vito” cu patru cercuri ar face furori.

Iar BMW, la ce maşini şi motoare are, nu văd o problemă în a dezvolta un astfel de model. Piaţa, sunt sigur că va primi senzaţional o utilitară BMW sau Audi.

Întrebarea mă frământp din mai multe motive, printre ele fiind şi faptul că dacă până şi Porsche s-a pervertit, lansând SUV-uri şi sportive cu 4 uşi (ce să mai zicem de Ferrari şi Maserati), nu cred că BMW sau Audi ar avea de pierdut, ca imagine de marcă, intrând pe segmentul utilitar. Dimpotrivă…

2 Responses

  1. Claudiu says:

    Audi nu are nevoie de utilitare premium atata timp cat are VW LT, Transporter, Crafter in portofoliu VAG. E simplu…pur si simplu nu ar da bine “4 cerculete” pe o masina de munca in acest moment…E ceva inoportun…

    La fel se intampla si la BMW…cui ii trebuie o masina de munca cu sigla BMW pe ea…cand exista atatea Opel, VW, Peugeot pe piata?

    La Mercedes, lucrurile stau altfel…Mercedes are demult camioane de diferite marimi, utilitare Mercedes, autocare Mercedes, Unimog etc in oferta…Altfel spus sunt ultracunoscuti cu modelele lor de vasta adresabilitate de mult timp, astfel ca, nu sunt perceputi ca si-ar da cu firma in cap facand autoutilitare asa cum ar face-o Audi si BMW in acest moment…

    Altfel spus, a face o utilitara nu e acelasi lucru cu a face un SUV…
    Un SUV iti poate ridica firma si vanzarile in sus daca produsul e valabil si segmentul de piata in crestere… Dar daca esti o firma recunoscuta pe partea de limuzine si aduci sub marca proprie o masina de carat marfa…efectul ar putea fi reversul medaliei.

  1. 13/01/2020

    […] idee de utilitara sub brandul Audi sau BMW, ca Mercedes-Benz avea deja faimoasele Vito si Sprinter. Asta era prin 2012… Nu a fost sa fie, insa cum anii au trecut, cei care au avut curaj, au fost tot cei de la […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.