Prima echipă Chevrolet Aveo participantă la Raliul Mongoliei a trecut linia de sosire din Ulan Bator.
După ce a străbătut 15 ţări, făcând faţă deşerturilor aride, trecând prin râuri şi escaladând drumuri de munte stâncoase, echipa nu a pierdut nicio clipă din vedere scopul: strângerea de fonduri pentru organizaţiile umanitare dedicate copiilor.
Călătoria de 35 de zile a început pe 14 iulie, plecarea făcându-se de pe circuitul de curse Goodwood din Marea Britanie. Guy White, Ed Kliphuis şi Arnout Schepers – cei trei membri ai echipei Chevrolet – au petrecut cinci săptămâni într-un autovehicul Chevrolet Aveo de dimensiuni mici, parcurgând drumul până în Mongolia fără întăriri, fără sprijin şi fără o rută prestabilită.
Aceştia au traversat Marea Caspică, ajungând în Kazahstan şi au condus micul Aveo prin trei râuri din Rusia şi Mongolia – fără poduri şi fără şosele. Echipa a locuit într-o iurtă din Bangasakor, mâncând fripturi de iac şi brânză tradiţională ger alături de localnici.
În Mongolia rurală nu există hoteluri, iar echipa şi un convoi de aventurieri au dormit pe podeaua unui restaurant coreean din munţii Altai înainte de a parcurge ultimii 1.000 de km până la Ulan Bator – un lux faţă de numeroasele nopţi pe care le petrecuseră în Mongolia dormind afară, fiind nevoiţi să se spele în râu.
Cei trei au condus autovehiculul Aveo pe o distanţă totală de 14.500 km, traversând Europa, Turcia, Azerbaidjan, Kazahstan şi Rusia. Echipa a înfruntat inundaţii bruşte, mlaştini, praf şi temperaturi incredibile, de la 45 de grade în Kazahstan până la zero grade în vestul Mongoliei.
În numai o lună, cei trei au parcurs distanţa pe care o familie obişnuită o străbate într-un an întreg; o mare parte a acestei distanţe a fost parcursă pe drumuri prea dificile, conform localnicilor, pentru modele 4×4 mai mari.
Cu toate acestea, autovehiculului Aveo i s-a schimbat doar uleiul în Austria – o operaţiune de rutină – şi în Kazahstan au fost efectuate câteva reparaţii minore la un amortizor.
„Am parcurs o treime din glob în micul şi loialul nostru Aveo, care a fost suficient de rezistent pentru a se descurca pe cele mai dificile drumuri din lume,” a declarat Guy White.
„De la drumurile distruse, infernale din Kazahstan până la căldura şi nisipurile aspre ale deşertului Gobi, raliul a fost mai dificil decât ne-am fi putut aştepta vreodată. A fost cel mai dur test la care ar putea fi supus un autovehicul, dar a fost incomparabil mai uşor decât provocările cu care s-au confruntat copiii pe care i-am întâlnit.”
Aveo: un nou început în Mongolia
Pe lângă trecerea liniei de sosire, scopul cel mai important al echipei Chevrolet a fost susţinerea organizaţiei SOS Satele Copiilor din Mongolia. Aici începe noul rol al modelului Aveo 1.2L – să reprezinte un mijloc esenţial de transport al acestei organizaţii umanitare dedicate copiilor.
În plus, echipa a strâns suma de 5.400 €, ce va fi donată, de asemenea, organizaţiei SOS Satele Copiilor din Mongolia.
SOS Satele Copiilor asigură îngrijire pe termen lung, într-un mediu familial, copiilor ce nu mai pot fi susținuți de familiile biologice. Aceasta susţine creşterea copiilor într-un mediu familial stabil. Chevrolet a anunţat încheierea unui parteneriat cu această organizaţie umanitară, ca parte a aniversării centenarului mărcii în 2011.
Rezultatul a fost donarea a 102 de autovehicule către sucursalele organizaţiei SOS Satele Copiilor din întreaga lume. Autovehiculul Aveo al aventurierilor noştri – care a avut nevoie doar de spălare şi lustruire înainte de a fi predat – va spori gradul de mobilitate al copiilor şi al părinţilor acestora SOS din nordul Mongoliei.
„Am fost reduşi la tăcere în timpul vizitelor noastre la organizaţia SOS Satele Copiilor, fiindu-ne greu să ne imaginăm ce ar fi avut de îndurat aceşti copii fără dragostea şi sprijinul pe care le primesc de la familiile lor SOS”, a adăugat Guy.
„La Ulan, copiii apăreau de peste tot, făcând ochii mari şi fiind uimiţi de această maşinuţă cu o minge de fotbal gonflabilă uriaşă pe acoperiş. Nu le venea să creadă că veneam tocmai din Marea Britanie”, a declarat Guy. „Unul dintre băieţii de acolo ne-a spus că visul lui era să călătorească în jurul lumii tot cu această maşină.”
De asemenea, aventurierii au înmânat un pachet de donaţii de la SOS Satele Copiilor Austria, destinat organizaţiei din Mongolia şi, pe lângă acesta, mingi de fotbal practic indestructibile. Aceste mingi de fotbal au fost create de proiectul One World Futbol, un program dedicat tinerilor, susţinut de Chevrolet.
„Copiii ne-au condus într-un tur al satului şi am jucat şah şi alte jocuri ore în şir, cu aceşti copii minunaţi”, a adăugat Guy. „În plus, am văzut cum, datorită autovehiculului Aveo, copiii beneficiază de primul lor mijloc de transport.
Acest lucru ne-a întărit motivul pentru care am acceptat această provocare nebunească şi ne-a arătat cum va îmbunătăţi vieţile multor copii din Mongolia în anii ce vor urma.”
Despre Raliul Mongoliei
Raliul Mongoliei nu are un traseu fix şi are doar două puncte de reper importante: castelul Klenová din Republica Cehă şi sosirea în Ulan Bator, Mongolia. Echipele se pot îndrepta către sud, via Irak, Iran şi Afganistan; unele pot călători spre nord, via Cercul Polar, în timp ce altele ar putea să călătorească prin Asia Centrală.
Organizatorii Raliului Mongoliei, aventurierii, au strâns peste 4,5 milioane de euro în scopuri caritabile prin intermediul mai multor programe. Sumele strânse în urma Raliului Mongoliei vor fi donate centrului de copii Lotus.
Pentru a afla mai multe despre aventurile plăcute şi mai puţin plăcute ale echipei, vizitaţi
www.facebook.com/Chevrolet.Charity.Rally
Despre autovehicul
• Modelul Aveo echipat cu un motor de 1,2 litri ce dezvoltă o putere de 86 cp este un autovehicul de serie standard, care a trecut însă prin anumite pregătiri speciale pentru această călătorie lungă ce se desfăşoară adesea pe trasee dificil de parcurs:
• Au fost montate pneuri pentru toate tipurile de teren
• Suspensia a fost ranforsată, având acum o configuraţie mai rigidă, iar garda la sol a fost ridicată
• A fost montată o bară de rigidizare în partea din faţă şi apărătoare pentru trenul de rulare
• A fost instalată o baterie de înaltă tensiune, extrem de rezistentă
• Au fost montate faruri suplimentare pe suportul de acoperiş şi lumini suplimentare în interior pentru a facilita consultarea hărţilor
• A fost adăugată o protecţie pentru baia de ulei a motorului
• Echipa transportă un cric hidraulic de înaltă rezistenţă, canistre de carburant, roţi de rezervă şi o trusă de prim-ajutor
Pentru mai multe informaţii despre acest raliu şi despre asociaţiile caritabile pentru copii sprijinite prin acest eveniment, accesaţi:
www.indiegogo.com/10000mileMongolRally
www.sos-childrensvillages.org
www.lotuschild.org
www.facebook.com/lotuschildrenscentremongolia
www.theadventurists.com
Recent Comments