Noua generaţie i30 a sărbătorit primele nouă luni de comercializare, câştigând încă un premiu semnificativ pentru industria auto.
Concurând în cel mai disputat segment – clasa C – noua generaţie i30 a adjudecat, titlul “Maşina Anului”, din partea Top Gear Turcia.
De la lansarea liniei de producţie, în urmă cu nouă luni, modelul a atras noi clienţi mărcii prin corelarea designului atractiv cu costurile scăzute de exploatare, nivelul înalt de siguranţă şi caracterul practic.
Premiul obţinut recent reprezintă încă o dovadă în sprijinul strategiei de produs Hyundai “construit pentru Europa”.
Noua generaţie i30 a câştigat premii importante şi în Cehia, Germania, Irlanda, Polonia, Slovenia şi Anglia. Succesul noii generaţii i30 a culminat cu desemnarea sa ca finalistă pentru cel mai pretigios premiu – Maşina Anului în Europa, în 2013 (European Car of the Year).
Allan Rushforth, Senior Vice President şi COO la Hyundai Motor Europa, a declarat: ”A fost un debut incredibil pentru noua generaţie i30, un model care reprezintă principalul nostru element în Europa.
Acest lucru demonstrează progresele noastre şi atracţia pe care o exercită produsele Hyundai asupra clienţilor europeni. Concurând într-una dintre cele mai disputate clase din Europa, i30 continuă să obţină premii şi trofee pentru stil, nivel de siguranţă, caracterul practic, confort, eficienţă şi valoare.
Noua generaţie i30 este o propunere captivantă, fiind primul model Hyundai finalist în competiţia Maşina Anului în Europa, în 2013”.
După lansarea modelului i30 în cinci uşi, gama a fost completată prin variantele wagon şi cea în trei uşi. Astfel, clienţii pot alege i30 într-una dintre cele mai bine vândute variante de caroserie ale segmentului.
Un produs în totalitate european, noua generaţie i30 a fost proiectata în Germania de către o echipă condusă de Directorul de Design Hyundai Motor Europa, Thomas Bürkle şi expune o interpretare remarcabilă a “structurii fluide” specifică designului mărcii.
i30 a fost dezvoltat la Centrul Tehnic Hyundai Motor Europa (HME TC) din Rüsselsheim, Germania şi construit la premiata unitate de producţie din Nošovice, Cehia.
Elementele de design ale noii generaţii Hyundai i30, concepute şi dezvoltate la Centrul Tehnic Hyundai Motor Europa, au obţinut două premii – “Cel mai bun interior” şi “Cel mai bun exterior” – la prestigiosul concurs Automotive Brand, organizat de Consiliul de Design German.
Noua generaţie i30 a obţinut calificativul maxim de cinci stele pentru nivelul de siguranţă, acordat de către organizaţia independentă de evaluare a autovehiculelor, Euro NCAP, devenind una dintre cele mai sigure maşini din segmentul său.
De asemenea, autovehiculul a fost foarte bine cotat de către analişti independenţi precum Eurotax, L’Argus şi Quattroruote, care au anticipat menţinerea durabilă a valorii de revânzare.
Noua generaţie i30 beneficiază de pachetul Hyundai Five Year Triple Care. Acest serviciu oferă clienţilor cinci ani de garanţie fără limită de kilometri, cinci ani de asistenţă rutieră şi cinci ani de verificări tehnice periodice gratuite.
citez: “un premiu semnificativ pentru industria auto.”
““Masina Anului”, din partea Top Gear Turcia. ”
Merita articol asa ceva? Sa inteleg ca e un articol bonus pentru reclama Hyundai de pe aceasta pagina?
Nu le scriu eu, e de la Hyundai. De obicei public tot ce primesc. Nu ma pune sa imi spun parerea despre Top Gear.