Revizia sistemului de aer condiţionat – chiar merită!

Revizie-AC-AG-AutospotCum spuneam la un moment dat, climatizarea automată de pe Kia dădea semne de oboseală, în sensul că trebuia să ţin temperatura pe Auto, la cam 18 grade, ca să pot sta confortabil în maşină.

Asta deşi aproape 6 ani am folosit-o la 22-22,5 grade şi obţineam acelaşi grad de confort. Evident filtrul de polen era suflat cu aer din 3 în 3 mii de km şi înlocuit la perioadele din cartea de service, deci altceva s-a întâmplat.

Teoretic maşina bagă rece, dar nu la aceeaşi intensitate. Costin Petcu, şeful AG Autospot mi-a zis de caâteva ori să vin să fac o revizie sistemului de aer condiţionat, că sigur s-a mai dus din freon şi, foarte important, şi uleiul s-ar putea să nu mai fie ca la început.

În fine, săptămâna trecută am cedat şi m-am dus cu maşina. Culmea, Costin chiar mi-a zis la telefon, “nu există să nu piardă 150 grame de freon în 6 ani, n-are cum”.

Am filmat tot ce s-a făcut acolo şi, ce să vezi, 157 de grame de freon a avut lipsă instalaţia, din 600, în rest părea ok.

Aparatul şi-a facut treaba, s-a reîmprospătat freonul, uleiul, s-a verificat etanşeitatea, s-a probat AC-ul şi gata. Acum la 22,5 grade îngheţi în maşină…

Asta e, uneori trebuie să mai asculţi şi de oamenii de service. Săptămâna viitoare îi facem şi unghiurile şi vom filma şi această operaţiune, ca să ştie lumea ce şi cum…

1 Response

  1. Ovidiu says:

    Este interesant clipul, mi-a placut iar pentru cei 85 lei, eu zic ca merita sa iti faci aceasta revizie la sistemul de AC.
    Astept cu nerabdare teste noi, cu masini noi 😉 (o fi vara si vacanta da voi nu aveti nici o scuza 😀 )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)