Salonul Auto Moto îşi deschide porţile astăzi, 2 aprilie 2014

Salonul Auto Moto 2014Cea mai importantă expoziţie auto-moto a acestui an şi-a deschis porţile. Peste 25 de mărci auto, mai bine de 100 de autoturisme, autoutilitare, motociclete, motoscutere şi ATV-uri, importatori şi comercianţi de piese de schimb şi accesorii, companii care oferă soluţii de finanţare şi asigurare, îşi aşteaptă vizitatorii, începând cu 2 aprilie, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti la SALONUL AUTO MOTO 2014.

Salonul Auto Moto (SAM) București găzduieşte în acest an cele mai noi modele ale unor mărci precum Abarth, Chevrolet, Citroen, Fiat, Ford, Honda, Hyundai, Isuzu, Jeep, KIA, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mitsubishi, Opel, Peugeot, SEAT, Skoda, Suzuki, Volvo, BMW Motorrad, CF Moto, Ducati, Kawasaki, Keeway, Senke, Suzuki sau Triumph.

Secţiunea dedicată autoturismelor noi include în acest an o mulţime de modele abia sosite în showroom-urile din România. Astfel, printre vedetele motorizate prezente la standurile expozanţilor se numără Abarth 500, Chervolet Malibu, Cruze şi Aveo, gama DS de la Citroen, formată din DS3, DS4 şi DS5, dar şi modelele C3, C4, C5, C-Elysee, C3 Picasso şi C4 Picasso. De asemenea, la standul Fiat, vizitatorii pot admira modelul 500 în variantele L şi Sport, iar la Ford vor fi expuse Ka, Fiesta, B-Max, Focus, Mondeo şi Kuga.

Reprezentanţii mărcii japoneze Honda au adus la SAM 2014 modelele Civic, Civic Tourer, Accord, Jazz Hybrid și CR-V, în timp ce Hyundai expune i10, i20, i30, i40, ix35, Elantra şi Santa Fe. La standul Isuzu se află D-Max, iar vedetele mărcii Jeep, ajunse deja în Piaţa Constituţiei, sunt Wrangler şi Grand Cherokee.

Brandul KIA expune la Salonul Auto Moto 2014 gama compusă din Rio, cee’d, Carens şi Sportage, iar marca italiană Maserati va atrage asistenţa cu noul Ghibli, dar şi cu luxosul Quattroporte. Nici reprezentanţii Mazda nu se lasă mai prejos, expunând modelele Mazda3, Mazda6 şi CX5, în timp ce la standul Mercedes-Benz vor putea fi văzute Clasa A, Clasa C, Clasa S, CLA, Clasa M, GL, GLK, dar mai ales noile GLA şi Clasa E. În standul Mercedes-Benz vor fi disponibile şi modele smart.

La câţiva paşi de standul mărcii germane vor fi expuse modelele Mitsubishi SpaceStar, Lancer, ASX, Outlander şi L200, dar şi familia Opel compusă din Adam, Astra, Astra Sedan, Astra OPC, Insignia, Mokka şi Antara. Gama Peugeot prezentă la SAM 2014 include noul 308, 208, 508, 301, 2008 şi spectaculosul RCZ, în timp ce Suzuki va prezenta noul S-Cross, Swift şi SX4.

O altă marcă prezentă la Salonul Auto Moto din Bucureşti în acest an va fi SEAT. Brandul iberic va fi reprezentat de noul Leon, noul Leon Cupra, Toledo şi Ibiza. Skoda va prezenta modelele Rapid, Rapid Spaceback, noua Octavia, Superb facelift şi Yeti facelift. La standul Volvo vor putea fi admirate modelele V40, V40CC, S60, XC60 şi XC90.

Pe lângă pleiada de noi autoturisme care vor încânta publicul, la Salonul Auto Moto 2014 vor putea fi admirate motociclete, scutere şi ATV-uri aparținând mărcilor Triumph, Kawasaki, Ducati, BMW, Suzuki, Aprilia, Keeway, Senke şi CF Moto.

De altfel, organizatorii SAM 2014 au decis ca în acest an să dedice motocicliştilor o serie de manifestări care au rolul de a susţine şi dezvolta fenomenul moto din România. Astfel, în zilele de 5 şi 6 aprilie, toţi cei care vor sosi la Salonul Auto Moto pe motocicletă vor primi acces liber atât pentru ei cât şi pentru un însoţitor.

Bonificația în valoare de 40 de lei nu este singura surpriză plăcută oferită motocicliștilor de organizatori. Toţi cei care doresc să îşi vândă vehiculul pe două roţi îl vor putea expune gratuit într-o arie special amenajată. Accesul Moto la SAM 2014 se va face în zilele de sâmbătă şi duminică (5-6 aprilie) numai prin Bulevardul Unirii.

Organizatorii oferă în acest an motocicliștilor posibilitatea de a participa la Parada Moto care se va desfăşura sâmbătă, 5 aprilie de la ora 14.00, pe traseul B-dul Libertatii – B-dul Unirii – Piaţa Alba Iulia şi retur. Toţi cei care au nevoie de accesorii pentru motocicleta lor sau doresc să vândă piesele de care nu mai au nevoie le pot cumpăra sau expune, după caz, într-o zonă special amenajată a Salonului Auto Moto. O altă Paradă, a maşinilor de epocă de această dată, va avea loc duminică, 6 aprilie, de la ora 14.00.

Toţi cei prezenţi la Salonul Auto Moto 2014 vor avea ocazia să asiste la demonstraţii spectaculoase de drift şi burnout. Acestea vor fi susţinute de piloţi de renume, campioni de raliu şi aşi ai volanului. Titi Aur, de opt ori câştigător al Campionatului Naţional de Raliuri, Vali Porcişteanu, campion naţional absolut de raliuri în 2011 şi cel mai bine clasat pilot român în ultimii 5 ani şi Sorin Ene, pilot profesionist de drift, vicecampion naţional şi fondator al primei şcoli de drift din România vor uimi asistenţa cu talentul şi îndemânarea lor.

Atât sâmbătă, 5 aprilie, cât şi duminică, 6 aprilie, în reprezentaţii succesive, Titi Aur, fondator al şcolii de conducere defensivă şi pilotaj, va invita norocoşii aflaţi în zona de drift a SAM să îl însoţească la bordul bolidului său în timpul demonstraţiilor.

Pasionaţii de tuning îşi vor putea expune vedetele pe două sau patru roţi în care au investit timp, bani şi suflet în spaţiul exterior special amenajat pentru ei în faţa Palatului Parlamentului, la doar câţiva paşi de zona rezervată spectacolelor de drift şi burnout. Organizatorii Salonului Auto Moto promit şi un concurs cu premii substanţiale, special dedicat posesorilor de maşini tunate şi motociclete.

În weekendul 5-6 aprilie, odată cu achiziţionarea unui bilet de intrare, fiecare vizitator va primi şi trei taloane pe care va putea vota cea mai frumoasă maşină, cea mai frumoasă motocicletă şi, cum altfel, cea mai frumoasă hostess. La finalul expoziţiei vor fi anunţaţi câştigătorii, cărora li se vor înmâna premii consistente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.