Ford Driving Skills for Life 2014

FDSL 2014

Se ştie că şcolile de şoferi actuale nu au un program şi o bază materială care să permită învăţarea conducerii automobilului în situaţiile diverse care pot apărea în lumea modernă.

Ca atare au apărut diverse şcoli, fie private, fie cursuri opţionale, care să perfecţioneze şoferii în conducere.

Temele abordate sunt foarte diverse, pentru că şofatul e o activitate extrem de complexă, în ciuda faptului că orice tânăr care împlineşte 18 ani (în România) are dreptul să obţină permisul de conducere, totuşi experienţa se învaţă şi şcoala nu se termină, practic, niciodată.

Ford are un program foarte interesant, denumit Ford Driving Skills for Life, care se derulează la nivel internaţional şi încearcă să suplinească pregătirea de bază, din şcolile de şoferi, oferind bază materială şi instructori calificaţi. Totul cu scopul de a ajuta mai ales şoferii tineri, care au permis de puţin timp.

Inclusiv la fabrica Ford de la Craiova s-a derulat zilele acestea un program FDSL, la care am luat şi noi parte, şi foarte mulţi tineri, unii veniţi de la Universitatea din Craiova, cu care Ford are un parteneriat solid.

Informaţii complete găsiţi pe site-ul dedicat, ca idee, programul a beneficiat de experienţa şcolii de conducere defensivă din cadrul NRA (Napoca Rally Academy), respectiv piloţii Bogdan Marişca şi Marco Tempestini, alături de echipa lor, precum şi de instructori străini.

S-au efectuat mai multe exerciţii, statice şi dinamice, în care s-au demonstrat efectele derapajului, frânări şi evitări de urgenţă, frânarea cu ABS, efectele nocive ale neatenţiei la volan (scrierea de SMS-uri), efectele alcoolului asupra reflexelor şoferului (simulate perfect), exerciţii de control a vitezei de reacţie etc.

Toate aceste exerciţii ar trebui să fie obligatoriu explicate şi încercate încă din cadrul şcolii de şoferi. Pentru că îţi pot salva viaţa!

1 Response

  1. rog sa ma inscrieti la DSLF Iasi din data de 24 mai, sesiunea PM.
    Tel: 0748110557
    Multumesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)