Bridgestone lansează noua anvelopă Firestone Roadhawk

Firestone îşi propune să revigoreze piaţa de anvelope cu preţ mediu din Europa odată cu lansarea Roadhawk, o anvelopă dezvoltată pentru a oferi performanţă de lungă durată, dar şi cea mai bună aderenţă pe suprafeţe umede şi cea mai scurtă distanţă de frânare pe suprafeţe uscate.

Roadhawk se adresează şoferilor care conduc zi de zi, în orice medii şi situaţii – în oraş, pe autostradă ori pentru navetă, cumpărături sau pentru a-şi duce copiii la şcoală.

Aceşti soferi îşi doresc o anvelopă care să le confere performanţe de lungă durată în diverse condiţii de drum, zilnic: vreme umedă, trafic intens, frânare bruscă şi viteze ridicate pe autostradă. Pe scurt, au nevoie de o anvelopă pe care să poată conta în orice situaţie.

Jake Rønsholt, Managing Director, Divizia Consumer Business, Bridgestone Europe afirmă: “Firestone produce anvelope de calitate de mai bine de 100 de ani; înţelegem condiţiile de drum la care sunt expuse anvelopele şi suntem atenţi la nevoile şoferilor. Noile anvelope Roadhawk sunt proiectate pentru a oferi şoferilor un nivel ridicat de siguranţă şi performanţe de lungă durată, indiferent de condiţiile de drum.”

Calitatea anvelopelor Firestone Roadhawk a fost testată şi dovedită de TÜV SÜD, cel mai mare institut independent de tehnologie pentru anvelope din Europa, şi a primit recunoaşterea TÜV SÜD Certification Mark.

Cea mai bună aderenţă pe suprafeţe umede

Cu compuşi special dezvoltaţi şi banda de rulare unică, noua anvelopă Firestone Roadhawk a fost proiectată pentru a oferi cel mai înalt nivel de control al vehiculului pe suprafeţe umede.

Anvelopa are cel mai înalt scor de performanţă al aderenţei pe teren umed: cea mai bună performanţă din clasa sa (A). Aceasta o depăşeşte pe cea a multor branduri din segmentul de anvelope premium.

Cea mai bună la frânarea pe suprafeţe uscate

Pe lângă performanţe excelente pe suprafeţe umede, testele independente TÜV SÜD arată că noua anvelopă Roadhawk oferă cea mai bună performanţă şi în caz de frânare pe suprafeţe uscate , cu distanţe de frânare cu până la 3 metri mai mici decât la alţi producători de anvelope.

Proiectată pentru performanţe de lungă durată

Anvelopa Roadhawk este proiectată să asigure un nivel înalt de performanţă pe întreaga durată de viaţă. Testele independente TÜV SÜD arată că Firestone Roadhawk surclasează competitorii săi pe suprafeţe umede, chiar şi după o uzură de 20.000 de kilometri.

Roadhawk oferă o performanţă mai bună cu până la 20% în caz de uzură decât anvelopa precedentă, Firestone TZ300.

În plus, o altă caracteristică importantă a noii anvelope este carcasa cu o greutate mică concepută pentru o rezistenţă redusă la rulare , oferind conducătorilor auto siguranţa unui consum redus de combustilbil.

Anvelopa Firestone Roadhawk va fi disponibilă într-o gamă largă, acoperind dimensiuni cuprinse între 15 şi 19 inch. Primul set de dimensiuni va fi disponibil în toată Europa începând cu luna ianuarie 2017.

One thought on “Bridgestone lansează noua anvelopă Firestone Roadhawk

  1. Spiridusul

    Da, mi-am echipat masina cu anvelope Firestone Roadhawk 215/55/16 si pot spune ca sunt multumit de alegerea facuta.
    Sunt anvelope cinstite, pret mediu si performante bune.
    Stiu ca articolul de mai sus este unul publicitar insa faptul ca l-am citit pe turatii.ro a contat., nu as fi luat in considerare marca Firestone.
    Merci.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.