(Re)descoperiți gama Renault complet reînnoită

Renault Brand Experience 2017

Pe 19 aprilie am fost invitati la un eveniment Renault, pe circuitul ATA (Academia Titi Aur), unde am putut lua contact cu modelele marcii, cele actuale si cele pe care sa vina in Romania in perioada urmatoare.

Ne-am “plimbat” pe circuit cu noul Megane GT diesel, prin imprejurimi cu Zoe, pe un minitraseu offroad cu utilitarele marcii, am tras putin si de un Clio RS si am pierdut repede controlul unui Clio CUP (adaptarea e grea, ce sa facem), toate astea ca sa putem intelege o parte din schimbarile de mai jos…


ZOE propune o nouă autonomie de 400 km 100% electrică (NEDC)

Pionier al mobilității electrice și constructorul cu cele mai mari vânzări de vehicule electrice în Europa, Renault a crescut nivelul programului de inovație și al implementării strategiei Zero Emisii (1).

Echipată cu noua baterie Z.E. 40, Renault ZOE permite o autonomie de 400 km NEDC (echivalentul unei distanțe reale de 300 km în mediu urban și limitrof) după doar o singură încărcare (2).

Autonomia de 400 km NEDC înseamnă o distanță dublă față de cea avută de modelul anterior și este cea mai bună autonomie disponibilă pe toate automobilele 100% electrice destinate publicului larg din România..

“Renault aduce un suflu nou în segmentul mașinilor electrice, acum că autonomia ZOE este de 400 km NEDC. Este o mare realizare în motorizarea 100% electrică, care va permite clienților să se simtă confortabil cu alegerea electrică” – Hakim Boutehra – Director General, Renault Commercial Roumanie

(1) Zero emisii în timpul folosirii: fără emisii CO sau emisii de alți agenți poluanți purtați în aer în timpul folosirii, în conformitate cu ciclul NEDC (fără a include piese uzate).

(2) Autonomiile specificate sunt pentru ZOE dotate cu versiunea de 75 CP sau 90 CP a motorului standard R90.
NB: Motorul R75/90 a fost cunoscut anterior sub denumirea de R240. Valoarea folosită pentru denumirea acestui motor se referă acum la putere

ZOE este cel mai bine vândut vehicul electric din Europa și oferă o reală alternativă la automobilele cu motor termic.

Noua baterie elimină bariera psihologică din procesul de achiziție a unei mașini electrice, din moment ce acum utilizatorii ZOE pot călători mai departe și se pot bucura de o varietate de destinații fără a-și face griji cu privire la încărcare.

Autonomia ZOE în kilometri cu o încărcare completă (3):

CERTIFICAREA CICLULUI NEDC (1) CONDIȚII DE TRAFIC REALE (URBAN) ȘI CLIMATUL TEMPERAT ÎN ZONA SUBURBANĂ

Bateria Z.E. 40 (41kWh)
Noua baterie este disponibilă încă de pe versiunea de baza Life
400km
300km
240km
170km

Timpul de încărcare pentru bateria Z.E. 40 este similar cu cel al bateriei standard, astfel încât procesul nu durează mult. De exemplu, sunt necesare doar 30 de minute în medie pentru a încărca bateria pentru încă 80 km de mers, dacă mașina este conectată la unul dintre puncte de încărcare (4).

Inovație care dublează capacitatea bateriei fără a crește costurile

Noua baterie Z.E. 40 oferă 41kWh de energie utilă, echivalent cu aproape dublu capacitatea de stocare a bateriei standard ZOE (22kWh de energie utilă).

Dezvoltată în parteneriat cu LG Chem, bateria folosește tehnologia litiu-ion cu densitate mai mare de acumulare a energiei. Inginerii Renault și LG au reușit să crească capacitatea de stocare fără a face bateria mai mare sau mult mai grea. Aceasta a fost optimizată lucrând pe chimia pilelor pentru a crește densitatea lor energetică, în loc de a suprapune module de baterii suplimentare, o tehnică folosită uzual.

Această nouă tehnologie majoră a fost dezvoltată, asigurând în același timp fiabilitatea și siguranța bateriei.

Capacitatea mare de stocare a bateriei asigură o autonomie mai mare grație activității meticuloase care a avut loc la integrarea bateriei în vehicul. Sistemul de management electronic al bateriei optimizează folosirea energiei în mișcare, în timp ce noul sistem de circulare a aerului menține temperatura bateriei la nivel constant.

(3) ZOE dotat cu motorul R90 și jante de 15 sau de 16 inch.

(4) Vitezele de încărcare pot varia ușor în funcție de temperatura aerului, nivelul inițial de încărcare a bateriei și puterea efectiv livrată de stația de încărcare.

ZOE: conceput și produs în totalitate de Renault

Așa cum își concepe și își produce majoritatea trenurilor de rulare, Renault a conceput și produs ZOE grație nu doar experienței dobândite ca pionier în lumea mobilității electrice și ca prim brand de autovehicule electrice, dar și mulțumită rolurilor sale tehnice și sportive în Campionatul FIA Formula E. Know-how-ul Grupului Renault își are rădăcinile în Franța, unde vehiculele și componentele sale de mare valoare sunt concepute și produse.

La fel ca bateria de 22kWh, noua baterie Z.E. 40 este asamblată în fabrica Flins din apropiere de Paris, aceeași fabrică responsabilă pentru producția modelului Renault Clio.

Modelul ZOE a fost conceput și tehnologizat la Centrul Tehnologic Renault din Guyancourt, de lângă Paris.

Motorul R90 este produs la fabrica Renault Cleon din Normandia, un punct cheie în domeniul producției de motoare și sisteme de transmisie. Lansat în primăvara anului 2015 și cunoscut inițial ca R240, acest motor a fost dezvoltat în întregime de Renault și a dus la completarea a 95 de brevete.

Carcasa care permite integrarea bateriei în ZOE, precum și sistemele de suspensie față și spate, au fost concepute de Divizia de Inginerie Vehicule Electrice și Șasiuri a Groupe Renault și sunt produse în fabrica Renault din Le Mans.

Niveluri de echipare: mai multe opțiuni și caracteristici

Noul model oferă caracteristici noi pentru nivelurile de echipare: două culori noi pentru caroserie (roșu intens și gri titan). De asemenea, există noi opțiuni de interior care oferă un design modern și mai strălucitor: contur cromat al consolei R-LINK, tipar geometric alocat bordului și un finisaj gri metalic lucios fume pentru gravajul manetei de viteze, ramele difuzoarelor, oglinzi reglabile electric, jante noi și elemente de tapițerie noi pentru versiunile INTENS.

Versiunea INTENS vine acum tapițerie nouă și jante noi de aluminiu de 16 inch în două tonuri. Există un plus de rafinament la interior, grație unui nou finisaj pe negru a tapițeriei și diferitelor materiale din habitaclu. De asemenea, un nou pachet interior albastru este disponibil pentru versiunile de top.

Noul KOLEOS în avanpremieră în România

Stil și dotare exclusivistă

Dezvăluit la Beijing, în aprilie 2016 și deja comercializat în Australia, Turcia, țările din Golf şi în unele țări din America de Sud și Asia, Noul Koleos va fi lansat în Romania în iunie 2017.

Noul model este un SUV autentic, de segment D, cu design impunător, tracțiune integrală, aptitudini în teren accidentat, având garda la sol de 210 mm, un interior rafinat și confortabil, cu 5 locuri și tabletă multimedia R-Link 2. Noul Koleos combină stilul robust de SUV cu rafinamentul și confortul unei berline.

În funcție de nivelul de echipare, clienții vor putea alege o tapițerie din textil sau piele, bare de plafon din aluminiu, card “mâini libere”, asistență la parcare față și spate, sistemul multimedia R-Link 2 cu ecran tactil de 7″, harta Europei, Bluetooth, radio digital.

Pe versiunile de echipare superioare, noul SUV oferă jante din aliaj de 18”, faruri cu tehnologie LED Pure Vision, tapițerie din piele Riviera Noir Titane, Gris Platine sau Marron Sienne și ambianță luminoasă interioară, cameră de marșarier și R-Link 2 cu un ecran tactil de 8.7”, sistemul „Easy Park Assist” şi sistemul audio Bose.

Noul Captur completează gama Renault de modele crossover

Noul Captur, crossover-ul urban cel mai bine vândut în Europa în 2016, cu 215,670 de unități, se reinventează prin design și tehnologie, menținând caracterul practic.

Posibilități multiple de personalizare

Captur menține elementele esențiale care au contribuit la succesul său, inclusiv caroseria în două nuanțe. Posibilitățile de personalizare au fost însă extinse, iar clienții pot alege acum dintre peste 30 de combinații diferite pentru a-și personaliza propria mașină.

Noul model face un pas mai departe în acest proces al diferențierii, propunând șase pachete de personalizare a interiorului și o diversitate de culori – Ivory, Ocean Blue, Caramel, Red și Satin Chrome. Pentru exterior sunt propuse cinci pachete: Ivory, Ocean Blue, Capuccino, Red și Atacama Orange (pentru șuruburile roților și protecțiile pentru pasajele roților).

Design crossover accentuat, interior rafinat și elemente tehnologice intuitive

Noul Captur este echipat, în funcție de versiune, cu proiectoare full LED Pure Vision. Această tehnologie rafinează design-ul exterior și îmbunătățește siguranța, oferind o mai mare eficiență.

Luminile de zi cu LED, în forma literei « C », sunt integrate în bara de protecție inferioară, recreând astfel identitatea luminoasă a brand-ului. Luminile din spate sunt dotate cu aceeași semnătură, vizibilă atât noaptea, cât și ziua.

Captur a fost reproiectat pentru a se încadra în noua linie de design propusă de fratele său mai mare, Kadjar. Astfel, grila a fost redesenată, primind o nouă bandă cromată. Bara de protecție include noi elemente de design, care subliniază personalitatea aventurieră a modelului Captur.

Patru tipuri de pneuri sunt disponibile pentru primele trei niveluri de echipare: două de 16”, Extrême & Adventure, şi două de 17”, Emotion & Explore.

De la al treilea nivel de echipare, Captur poate fi echipat cu un pavilion vitrat fix. Disponibil numai în configurație în două nuanțe, această nouă caracteristică îmbunătățește lumina ambientală în cabină.

Design-ul interior este mai rafinat datorită materialelor de calitate, elementelor cromate fine și culorilor sobre, dar elegante. De asemenea, volanul a fost reproiectat, iar schimbătorul de viteze adoptă un stil nou.

Panourile portierelor au fost redesenate, integrând armonios butoanele de comandă. Plafonul are elemente de iluminare cu LED și lumini individuale de lectură.

Pe versiunile de top, noul design al scaunelor îmbunătățește suportul lateral.

Un plus de tehnologie pentru confort

Totodată, Captur își păstrează caracteristicile cele mai practice, inclusiv sertarul Easy Life și tapițeria detașabilă. Având preocuparea de a satisface nevoile tuturor clienților săi, noul model propune trei sisteme multimedia: Media Nav Evolution, Renault R-Link Evolution și sistemul R & Go, disponibil de la nivelul de intrare în gamă.

Pentru prima dată în segmentul său, Renault oferă sistemul de avertizare asupra unghiului mort „Blind Spot Warning” și sistemul “Easy Park Assist”, ambele disponibile pe versiunile superioare. Pentru o experiență acustică unică, printre opționale găsim și calitatea premium Bose® Sound System.

O gamă Renault complet reînnoită, cea mai tânără din Europa

Din 2012, Renault a modernizat și extins complet gama. În doar cinci ani, nu mai puțin de 11 noi modele au fost lansate, în timp ce alte 15 au fost revizuite. Renault nu este doar cel mai mare producător francez de autovehicule, are acum și cea mai tânără gamă din Europa.

Cu cea mai recentă versiune re-stilizată a modelelor sale, marca își înnoiește oferta şi își reafirmă ambițiile in segmentul de crossover cu trei vehicule:

– Noul Captur, crossover urban personalizabil de segment B
– Noul Koleos, lansat la nivel internațional în 2016 , un vehicul de segment D care reunește calitățile unui SUV şi utilitatea unei berline de segment mare.
– Kadjar, lansat în România in 2015, crossover de segment C, seducător și aventurier.

Extended Grip, Renault X-Track şi Renault Master 4×4 : noi soluții de mobilitate crescută

In funcție de utilizări (punctuale sau intensive) și de traseu (mai mult sau mai puțin dificil), un vehicul are nevoie de mobilitate diferită. Pentru a rezolva această problemă, Renault oferă acum trei tehnologii cu motricitate sporită pe gama de vehicule utilitare.

Tehnologia Extended Grip pe Kangoo, Trafic şi Master

Întreaga gamă de vehicule comerciale de serie propune tehnologia Extended Grip: din 2013 pe Kangoo, iar pe Master și Trafic începând cu jumătatea anului 2014.

Extended Grip îmbunătățește puterea de tracțiune a roților, la pornire și la viteză mică pe suprafețe de drum accidentat sau suprafețe alunecoase cum ar fi zăpadă, noroi sau nisip. Acest sistem intervine atunci când este activat manual de către utilizator.

Într-adevăr, în cazul în care sistemul detectează că roțile motrice patinează, iar celelalte sunt imobile, intuiește că aderența este foarte scăzută şi reduce puterea motorului. Considerând că, pentru a permite un start pe zăpadă, noroi sau gheață, cel mai bine este ca roțile să fie lăsate să se rotească pentru a găsi aderența, dar mai ales pentru a prinde viteză, folosind puțina aderență disponibilă. Utilizatorul menține apoi controlul puterii motorului prin acționarea asupra pedalei de accelerație.

Tehnologia Renault X-Track pe Kangoo, Trafic şi Master

Renault X-Track pe gama de utilitare transformă un vehicul utilitar de serie cu tracțiune 4×2 într-o versiune capabilă să ruleze pe drumuri dificile. Această transformare este realizată de Poclain Véhicules, expert în domeniul mobilității sporite și partener vechi al mărcii Renault.

Tehnologia Renault X-Track poate oferi o mobilitate superioară pe teren accidentat, pe drumuri înzăpezite sau pe rute degradate. Aceasta oferă abilități de mobilitate superioare celor obținute cu ajutorul sistemului Extended Grip. Este o alternativă la sistemul de tracțiune integrală, atunci când utilizarea nu se face în condiții foarte dificile.

Acest sistem acționează asupra a 4 componente ale mașinii:

– Diferențialul cu alunecare limitată : instalat în cutia de viteze, în locul celui obișnuit. Este un sistem mecanic de transfer a cuplului bazat pe fricțiunea a 8 discuri dispuse alternativ.

– Suspensie înălțată: înălțarea vehiculului permite trecerea obstacolelor neobișnuite care pot fi întâlnite pe drumuri dificile. Garda la sol a vehiculului este crescuta cu aproximativ 30 mm pe Kangoo şi cu 40mm pe Trafic si Master.

– Protecție pentru şasiu: scutul de sub motor (3 mm) protejează carterul (Kangoo, Trafic și Master). Scutul pentru şasiu (2 mm) protejează conductele de frână și combustibil de sub podea (pe Kangoo).

– Pneuri « Mud & Snow » : acestea permit vehiculului să ruleze pe teren dificil. Ele facilitează evacuarea apei, a zăpezii și a noroiului care pot obstrucționa banda de rulare și transmit la sol cuplul motor necesar pentru progresia vehiculului.

Renault Master 4×4

Renault Master 4×4 este realizat în colaborare cu Oberaigner Automotive, un carosier german cu expertiză în domeniul tracțiunii integrale. Transmisia modelului dispune de 2 moduri de funcționare: mod 4×2 (drumuri ușoare) şi modelul 4×4 pentru rutele mai dificile. În modul 4×4 Renault Master oferă un rulaj sigur pe drumuri cu pante, teren alunecos, zone noroioase, etc.

Acest sistem acționează asupra a 5 componente ale mașinii:

– Transmisia 4×4 (4 roti motrice): pentru mai multa mobilitate. In modul 4×2, întregul cuplu al cutiei de viteze este trimis de către cutia de transfer la puntea spate. În modul 4×4, cuplul este împărțit între trenuri de rulare în funcție de încărcarea, trenul de rulare cel mai încărcat primește cel mai bun cuplu.

– Reductorul (rapoarte scurte) pentru un cuplu mai mare. Un reductor este de asemenea, activabil pentru condiții dificile, mărind cuplul motor în afara cutiei de viteze cu circa 40%. Când reductorul este dezactivat, roata cutiei de transfer la raportul 1: 1 este în angrenare cu roata cutiei de viteze (în modul 4×4 sau modul 4×2). Când reductorul este activat, roata cutiei de transfer la raportul 1: 1,42 este în raport cu treapta cutiei de viteze (în modul 4×2 sau modul 4×4).

– Suspensie înălțată: 65 mm pentru rotile din fata, iar pentru cele din spate 58 mm

– Protecție pentru şasiu: scuturi pentru motor și sașiu pentru a proteja carcasa și conductele de frână și de combustibil de sub podea.

– Pneuri « Mud & Snow ».

Renault şi strategia sa de motorsport

Renault a avut o implicare neîntreruptă în Formula 1 timp de aproape 40 de ani. În 1977, Renault a revoluționat competiția cu introducerea motorului turbo, o tehnică ce a devenit repede normă în acest sport. Marca a participat la mai mult de 600 competiții Grand Prix, obținând 168 de victorii, 12 titluri de Constructor și 11 titluri pentru piloți.

Prin decizia de a continua implicarea în Formula 1, Renault confirmă faptul că vede motorsportul ca pe o parte esențială a identității brandului. Formula 1 este simbolul suprem al pasiunii pentru automobile, iar pasiunea definește marca Renault, lucru exprimat prin semnătura de brand, “Passion for life”.

Pe lângă faptul că seduce mulți clienți, Formula 1 determină motivația angajaților. Fiind vârful culminant în motorsport, Formula 1 impune excelență tehnologică și operațională. Acest domeniu este oportunitatea perfectă unde Renault poate prezenta expertiza tehnologică pe care o folosește pentru produsele sale în beneficiul clienților.

Formula 1 este un mijloc pentru Renault de a accelera dezvoltarea și de a rămâne în fruntea progresului tehnologic în acest sport. De asemenea, permite ca Renault să construiască punți de legătură între tehnologiile avansate utilizate în campionatul mondial și mașinile sale de serie, în special în domeniile vehiculelor electrice și hibride.

În acord cu angajamentul său în F1, Renault va dezvolta gama sa RS prin intensificarea investițiilor cu scopul de a fi activ pe fiecare continent și pe cat mai multe segmente, cu vehicule care răspund piețelor cu nevoi diferite.

Formula 1 susține promovarea gradul de conștientizare a brandului Renault și imaginea sa în toate piețele sale din întreaga lume.

“Renault a avut două opțiuni: să se întoarcă 100% sau să părăsească domeniul. După un studiu detaliat, am decis ca Renault să participe în Formula 1 începând cu 2016. Detaliile finale furnizate de principalii actori implicați în F1 ne-au dat încrederea necesară de a accepta această nouă provocare. Ambiția noastră este de a câștiga – chiar dacă va dura ceva timp” – Carlos Ghosn, Președinte și CEO, Renault.

Strategia globală de motorsport este completată de angajamentul său puternic în Formula E, lucru care îi permite să capitalizeze experiența echipei Renault e.dams, dublă campioană în Formula E, în proiectarea viitoarelor modele electrice.

Campionatul de monoposturi electrice se află la cel de-al treilea an de competiție, iar Renault conduce momentan clasamentul la ambele categorii: piloți și constructori.

4 Responses

  1. kim_vl says:

    Posibilitatile de achizitie “pe persoana fizica” a lui Zoe sunt foarte ciudate. Pe langa faptul ca bateria nu va fi niciodata a ta, fiind intr-un vesnic leasing operational, nici achizitia propriu zisa a autoturismului nu se poate face cash, ci printr-un leasing financiar. Enervat la auzul acestor informatii pe care un vanzator mi le-a spus abia spre sfarsitul unui drive-test, nici nu mai retin daca in Romania se poate face achizitie pe persoana fizica sau numai pe persoana juridica.
    Deci cei care v-ati facut planuri cu achizitionarea unei electrice Zoe (in combinatie si cu prima oferita de stat) precum imi facusem eu s-ar putea sa va cam dezumflati la atatea conditii puse pe banii pe banii nostri din buzunar.

    • Dan says:

      Cred ca te-ai speriat prea mult. Zoe (vechi) se putea cumpara si cu tot cu baterie, dar nu merita, parca era 8000 eur in plus. Asta din spusele unui agent de vanzari sper ca bine informat. Evident ca la asa bani nu se arunca nimeni. De faza cu restul masinii pe leasing financiar nu am auzit si nu o cred sincer.
      Urat este ca noi asteptam ince preturi si detalii iar in alte tari, inclusiv din jur, se vinde de ceva vreme bateria noua. Iar Rabla porneste iar noi nu stim nimic.
      Sincer mie personal Renault vanzari Romania mi se pare ca a cam luat-o pe aratura de cativa ani.

  2. Dan says:

    Salut,
    Au zis ceva cand se lanseaza comercial la noi Zoe cu bateria extinsa?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)