Isuzu D-Max 1.9l Ddi 4×4 Premium

Isuzu D-Max 1.9l Ddi 4x4 Premium

A venit si randul modelului nou de la Isuzu, in varianta cu cutie de viteze manuala si specificatie de Romania, asa ca ne-am bucurat cateva zile sa il conducem pe oriunde, pentru ca, nu-i asa, cand ai D-Max, busola chiar are o semnificatie, o iei pe unde vrei…

Sunt cateva aspecte de subliniat, fata de varianta cu cutie automata nivelul de zgomot este in mod clar mai redus, asadar banuiesc ca zgomotul de care ma plangeam la varianta AT venea de la convertizorul de cuplu, cum de altfel am spus si in filmarile respective.

Apoi, varianta pentru Romania are un sistem audio mai sofisticat, si el cu problemele sale, insa in mod evident ceva mai avansat, avand si display mai mare, antena exterioara de tip dorsala de rechin.

In rest, D-Max ramane acelasi monstru in offroad si onroad, diferentele fata de modelul 2.5 bi-turbo fiind mai mult de consum, cel putin pana acum, din experientele mele cu motorul 1,9l Ddi, nu am reusit sa bat consumurile pe care le poti scoate cu varianta 2.5. Downsizing sa se faca, suntem de acord, dar sa bata si consumul am vrea…

Si, evident, modelul de test avea o inchidere de bena interesanta, relativ practica si usor de folosit, dar fiecare isi configureaza masina dupa nevoile proprii, posibilitatile fiind aproape nelimitate la un pick-up.

15 Responses

  1. Munteanu Iulian says:

    Ati recomanda acest D-max cu cutie automata pentru drumetii prin munti pe drumuri forestiere si ceva rock crawling?

    • turatiimaster says:

      Da, singura limitare e bena, unghiul de degajare e mic fata de un offroader clasic, insa in rest D-Max-ul e bun, foarte bun, sunt la al doilea in 10 ani, si in 2021 il astept pe al treilea.

  2. call says:

    De ce Isuzu nu mai fabrica si suv-uri? Ar fi interesant de stiut.

    • turatiimaster says:

      SUV-urile nu se incadrau la utilitare si la ce motorizari are Isuzu (3l, 2,5l, 1.9l) pe piata mondiala, nu s-ar conforma cerintelor privind noxe dupa noile norme. La utilitare e altceva.

  3. Cosmin says:

    Salut !
    Vă deranjez pentru o recomandare de achiziție. Doresc să cumpăr o astfel de mașină și apelez la experiența dvs pentru o lua decizia finală. Vă rog să îmi spuneți părerea si ierarhizarea dvs raportat la următoarele modele – Nissan Navara, Toyota Hilux, Isuzu D-Max și Mitsubishi L200 cu precizarea că aceasta va fi folosită doar la transport persoane și bagajele lor, în regim mixt ( stradă și acces zonă montană de dificultate medie ) și nu pentru muncă și că aș prefera cutia manuală.
    Mulțumesc anticipat.

    • turatiimaster says:

      Daca se cauta confortul, Navara, pe urma ar veni L200, Hilux si D-Max, cam asta e ordinea. Cel mai fiabil e D-Max, de departe.

      • AlexandruB says:

        Salut!

        Eu as completa ca L200 are spatiul cel mai mic pe bancheta din spate. Cand mi-am luat Dmax-ul, spatiul interior, care mie imi pare si peste Navara a fost criteriul care m-a facut sa optez in favoarea Dmax si pretul de achizitie, cam cel mai mic din clasa.

        • turatiimaster says:

          Stii cum e, mi-e si rusine sa mai recomand D-Max-ul, ca lumea stie ca am, probabil se gandesc ca am vreo afacere cu Isuzu. Personal nu dau D-Max-ul pe nimic la ora asta, singura masina care m-ar face sa ma gandesc ar fi noul pick-up Ssangyong, care vine in 2019, cutie 7G-Tronic, motor 420 Nm, interior decent, dar astept sa vedem la ce pret e, oricum o sa apara si noul D-Max atunci, si probabil ca il agat pe ala imediat. Rar gasesti o masina pe care sa o omori 10 ani pe camp si sa nu schimbi un cap de bara la ea…

  4. AlexandruB says:

    Salut!

    Legat de functia de mirroring, cand faci mirroring pe mufa de hdmi, nu ramai fara sunet? Am si eu noul Dmax, cu sistemul premium, si am luat un dongle de mirroring de pe ali express. Nu-l aveau pe stoc pe cel din clip cand am achizitionat masina, in martie 2017 si n-am mai avut rabdare. Problema este ca daca fac mirroring cu telefonul, nu mai am audio. Practic nu pot merge cu waze-ul pe mirroring si sa ascult radio. Ai idee daca cu dongle-ul lor, merge sa proiectezi video de pe telefon si audio de la radio sau usb?

    Alta tampenie care ti-a scapat la meniul display-ului, este legat conectarea telefonului prin bluetooth. Cand conectezi telefonul, iti descarca agenda telefonica si aia e. Daca mai adaugi un alt numar in agenda telefonului, nu-l ai si in contacts pe display-ul masinii.

    In rest masina ok. Inca-s incantat de ea 🙂

  5. Ionut says:

    O masina foarte buna, solida, imi place mult

  6. Andrei Pop says:

    Salut Robert,

    Daca ai achizitiona azi un D-max, care ar fi alegerea ta? Cutie manuala sau automata?
    Dupa analiza concurentei ai alege tot Isuzu?
    Care sunt costurile insonorizarii dupa achizitie si unde se pot realiza aceste modificari/imbunatatiri fara a pierde garantia?

    • turatiimaster says:

      Eu imi vand amandoua D-Max-urile pentru ca nu au cutie automata, deci intelegi care e raspunsul. Alegerea mea acum ar fi automata. Discutia despre concurenta e vasta si depinde foarte mult ce faci cu masina, pentru munca D-Max e prima optiune de departe, pentru lifestyle as merge mai degraba pe Navara sau Ranger. Dupa o experienta de 9 ani cu 2 D-Max-uri, pot sa spun ca in afara de zgomotul mai mare al motorului si de interiorul spartan, in rest nu am cunoscut service-ul decat pentru revizii. Ma tem ca celelalte modele de pick-up nu au referintele astea si stiu foarte bine ce spun. Dar sunt mai confortabile, au mai multe optiuni, beculete, etc.

      Antifonarea mi-am facut-o singur, depinde ce vrei sa faci la ea, poate sa coste intre 500 si 1500 euro.

  7. Andrei says:

    Salut Robert,

    Scuze ca nu sunt la obiect, dar astazi am vazut noul Ssangyong Rexton, si sincer sa fiu, mi-a placut.
    Am intrat pe site, am vazut ca are un pret promotional foarte bun(32.000 de euro), si dotari foarte bune.

    E posibil sa vedem(anu asta) drive test pe Turatii.ro?

    Multumesc,

    Andrei

    • turatiimaster says:

      O sa fie, miercuri pun mana prima data pe unul, probabil prin decembrie il si filmam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.