Pe vremea cand se cautau titlurile pompoase, as fi pariat ca “lup in blana de oaie” ar fi intrat la preselectie printre favorite. Nu ai cum sa nu te gandesti la asta, cand ai la scara un M550i, masina despre care multi spun ca, pastrand totusi proportiile, e mai buna ca un M5. Si, daca faci o analiza, pentru strada, da, cam asta e concluzia.
Probabil, sau mai bine zis, deja se stie, e ultimul V8 pe un BMW de serie, urmeaza un V6 si dincolo de el, electricitatea. Nu ca nu ar fi intrat deja in vederile BMW, ca dovada ca deja au modele electrice, unele de mare succes. Dar, conducand acest model, simt cumva ca e un ultim drum pe care mergem, in ceea ce priveste masinile conventionale…
Cand pornesti motorul asta, e cumva un afront adus electrificarii. Un fel de “ultima reduta”, 530 CP din 4.4l, pusi jos de o transmisie inegalabila si o tractiune integrala eficienta, sunetul e aproape afrodisiac in conditiile in care deja unul din cateva teste facute imi aduce sub picior un model electrificat…
O experienta greu de descris in cuvinte, imaginati-va ca acest model, care nici macar nu e un M5, poate surclasa in linie dreapta probabil 95 la suta din masinile existente, in conditii de confort impecabile.
Eticheta de pret nu e nici ea foarte usoara, dar tinand cont de cum au crescut preturile in general pentru majoritatea masinilor, nu mai sperie pe nimeni. Pe cei cu bani, in niciun caz…
Recent Comments