Noile anvelope NOKIAN TYRES Outpost™ AT

Nokian Tyres îi invită pe șoferi să-și extindă orizontul cu noile anvelope all-terrain, NOKIAN TYRES Outpost™ AT. Outpost AT este o anvelopă all-season pentru SUV-uri, modele crossover și camioane ușoare, care oferă un condus sigur și durabil pe orice șosea sau off-road.

Cu funcții care îi ajută pe șoferi să abordeze cele mai dure suprafețe, Outpost AT este concepută pentru productivitate și divertisment fără limite. Cel mai nordic producător de anvelope din lume oferă noul produs all-terrain șoferilor din întreaga lume. Noua familie de anvelope Outpost va susține ferm obiectivele de dezvoltare ale Nokian Tyres din anii următori.

Noile anvelope Outpost AT oferă un condus versatil și durabil în toate condițiile, atât pe șosea, cât și off-road. Datorită benzii de rulare agresive, SUV-urile, modelele crossover și camioanele ușoare pot face față provocărilor off-road, iar tehnologia Aramid Shield™ – fibrele de aramidă rezistente la perforare integrate sub banda de rulare – oferă rezistență extremă pe suprafețe accidentate și în zone periculoase. Cu noile elemente de design ale benzii de rulare, șoferii pot depăși limitele și se pot aventura pe orice teren. Compusul din cauciuc adaptabil al anvelopei vine cu simbolul 3PMSF (cele trei vârfuri de munte cu un fulg de zăpadă în interior), și oferă un condus confortabil și sigur pe orice suprafață și în orice condiții meteorologice.

„Nokian Tyres este renumită pentru expertiza excelentă în tehnologia anvelopelor și testare versatilă, care îi menține pe șoferi în siguranță, chiar și în condiții extreme”, afirmăOlli Seppälä, Head of R&D, Nokian Tyres. „Outpost AT este cel mai recent exemplu al acestui angajament și reprezintă oferta noastră de cea mai înaltă tehnologie pentru șoferii de SUV-uri și camioane ușoare. Proiectăm și testăm această anvelopă de ani de zile, integrând funcții noi pentru durabilitate și versatilitate pe șosea și off-road.”

Cu anvelopele Outpost AT, șoferii își pot extinde orizonturile, durabilitatea și călătoriile datorită unor caracteristici solide care le permit să se aventureze oriunde.

Gama de anvelope oferă 45 de produse de la 15 la 22 inci, cu versiuni LT-metric și SUV.

Orizonturi extinse

Anvelopele Outpost AT îi ajută pe șoferi să-și depășească limitele și să meargă cu încredere oriunde, îmbunătățind experiența pe șosea și off-road prin tracțiune optimă în toate condițiile de condus.

NOKIAN TYRES Outpost AT dispun de un model 3D special al benzii de rulare care ajută anvelopa să facă față condițiilor dificile. Modelul inedit al benzii de rulare reflectă diversitatea terenului pentru care este proiectat, îmbunătățind aderența și manevrabilitatea pe orice suprafață, de la asfalt fierbinte, noroi moale și zăpadă, până la pietriș.

Summit Sidewalls – vârfurile din partea de sus a pereților laterali ai anvelopei – oferă o aderență suplimentară atunci când anvelopa se scufundă pe suprafețe moi și au un design impresionant care reflectă exigențele șoferilor. Crestăturile de pe umărul anvelopei consolidează aderența solidă în punctul în care pereții laterali întâlnesc modelul benzii de rulare.

Canyon Cuts sunt tăieturi cese formează la intersecția dintre banda de rulare 3D și umeri, permițând șoferilor să experimenteze o aderență suplimentară atunci când întâlnesc suprafețe imprevizibile, inclusiv zăpadă și zloată – Outpost AT incluzând simbolul cu trei vârfuri de munte și fulg de zăpadă. Noile anvelope Outpost AT îmbină versatilitatea unei anvelope all-season cu manevrabilitatea pe timp de iarnă.

„Șoferii de vehicule robuste doresc să se bucure de aventură și să se întoarcă acasă în siguranță, indiferent de provocările cu care se confruntă”, adaugă Seppälä. „Outpost AT sunt create pentru noroi, zăpadă, pietriș și asfalt, iar tracțiunea și aderența ajută șoferii să-și depășească limitele și să se bucure de călătorie.”

Durabilitate sporită

Anvelopele Outpost AT dispun de tehnologii ce protejează șoferii în cele mai dificile medii.

Tehnologia Aramid Shield™ oferă anvelopei durabilitate extremă și rezistență la perforare. Banda de rulare și pereții laterali sunt protejate de fibre de aramidă extrem de rezistente, material folosit și pentru vestele antiglonț și în industria aerospațială. Aramida încorporată sub banda de rulare protejează împotriva tăieturilor cauzate de terenul accidentat și pericolele de pe drum, întărind pereții laterali pentru a preveni explozia anvelopei cauzată de gropi și alte obstacole.

Apărătoarele de pietriș de pe modelului benzii de rulare sporesc protecția împotriva perforării și consolidează partea inferioară a canelurilor adânci ale anvelopei, oferind protecție pe teren stâncos și permițând anvelopei să treacă lejer de suprafețele accidentate.

Structura robustă a anvelopei Outpost AT suportă o capacitate mare de încărcare, aceasta fiind o opțiune ideală pentru uz intens pe șosea sau off-road.

„Outpost AT este una dintre cele mai rezistente anvelope pe care le-am realizat”, afirmă Seppälä cu mândrie. „Este suficient de agresivă pentru a oferi durabilitate maximă datorită tehnologiei Aramid Shield™ și suficient de rafinată pentru a oferi confort pe parcurs.”

Călătorii extinse

Anvelopa Outpost AT oferă un kilometraj mare datorită benzii de rulare specifice, care dispune de caracteristici de protecție.

Modelul benzii de rulare are o adâncime mare, care o depășește pe cea a modelului precedent Rotiiva AT cu 1,5 mm și pe cea a versiunilor LT-metric cu 2,5 mm. Banda de rulare adâncită, de 11,5 mm și 15 mm pentru LT, prelungește durata de viață a anvelopei Outpost AT și îi întărește abilitatea de a rula pe terenuri dificile.

Șoferii se pot bucura de eficiența consumului de combustibil datorită compusului din cauciuc durabil și sustenabil, creat pentru a minimiza rezistența la rulare și pentru a menține emisiile scăzute. În calitate de lider global în materie de sustenabilitate, Nokian Tyres are peste 90% din produse clasate în categoriile cu cea mai scăzută rezistență la rulare.

Sipingul tridimensional ajută anvelopa Outpost AT să facă față zăpezii, zloatei și apelor stătătoare, prelungind călătoriile în condiții dure. Suporturile de stabilitate și canelurile pronunțate îi conferă anvelopei o structură robustă, pentru liniștea sufletească a șoferilor în timpul călătoriilor lungi pe suprafețe dificile.

Ca de fiecare dată, Nokian Tyres îi ajută pe șoferi să cunoască adâncimea exactă a benzii de rulare. Indicatorul patentat pentru uzura benzii de rulare, Driving Safety Indicator, disponibil în cea mai recentă generație a fiecărui produs Nokian Tyres, afișează în mod clar procentul de bandă de rulare disponibilă, astfel încât șoferii să știe când este timpul să-și achiziționeze următorul set de anvelope.

„Noua anvelopă Outpost AT este o alegere inteligentă care le permite șoferilor să se bucure de beneficiile anvelopelor pentru o perioadă de timp îndelungată. Durabilitatea nu înseamnă doar rezistență la provocările de astăzi, ci și încredere că anvelopa va face față obstacolelor de mâine”, conchide Seppälä.

NOKIAN TYRES Outpost AT: Dincolo de limite

Orizonturi extinse

Outpost AT îi ajută pe șoferi să-și depășească limitele și să călătorească oriunde cu încredere.

  • Aderență suplimentară pe suprafețe moi datorită vârfurilor din partea de sus a pereților laterali (Summit Sidewalls) și crestăturilor de pe umărul anvelopei
  • Canyon Cuts adaptate pentru a adera pe suprafețe imprevizibile
  • Simbolul cu trei vârfuri de munte și fulg de zăpadă în interior care atestă că anvelopa este proiectată pentru utilizare pe tot parcursul anului, chiar și în condiții de iarnă
  • Model 3D special al benzii de rulare, creat pentru performanță în toate condițiile

Durabilitate sporită

Anvelopele Outpost AT dispun de tehnologie avansată pentru a proteja șoferii în cele mai dificile medii.

  • Durabilitate extremă și rezistență la perforare datorită tehnologiei Aramid Shield
  • Confort sporit datorită apărătoarelor de pietriș, care ajută anvelopa să-și croiască drum cu încredere pe suprafețe stâncoase și prin șanțuri
  • Structură robustă ce oferă o capacitate mare de încărcare

Călătorii extinse

Anvelopa Outpost AT oferă un kilometraj mare datorită benzii de rulare specifice, care dispune de caracteristici de protecție.

  • Model al benzii de rulare de mare adâncime, cu care străbate terenul pe mii de kilometri
  • Eficiența consumului de combustibil datorită compusului din cauciuc durabil și sustenabil, cu rezistență scăzută la rulare
  • Siping tridimensional pentru a face față zăpezii și apelor stătătoare
  • Structură robustă datorită suporturilor de stabilitate și canelurilor pronunțate
  • Indicatorul patentat al Nokian Tyres pentru uzura benzii de rulare, Driving Safety Indicator, indică adâncimea exactă a benzii de rulare

Inovații:

Durabilitate extremă. Aramid Shield: Fibrele de aramidă rezistente la perforare sunt încorporate sub banda de rulare și pe pereții laterali pentru a oferi rezistență extremă la gropi, zone de drum periculoase, teren accidentat și obstacole off-road.

Tracțiune supremă. Model 3D al benzii de rulare: Modelul versatil al benzii de rulare a anvelopei NOKIAN TYRES Outpost AT îi permite să ruleze pe orice suprafață, de la noroi la nisip, zăpadă și asfalt uscat.

Aderență suplimentară. Summit Sidewalls: Vârfurile de pe pereții laterali și crestăturile de pe umărul anvelopei oferă o aderență laterală solidă pe suprafețe moi și contribuie la agresivitatea  anvelopei.

Protecție îmbunătățită la perforare. Apărătoare de pietriș: Consolidarea benzii de rulare îi permite anvelopei să ruleze confortabil și cu încredere pe drumurile stâncoase și prin șanțuri.

Aderență de încredere. Canyon Cuts: La intersecția dintre crestăturile de pe umeri și modelul benzii de rulare, canelurile în formă de X ajută anvelopa să adere la suprafețe imprevizibile.

Simbolul celor trei vârfuri de munte și fulg de zăpadă în interior: Compusul benzii de rulare pentru orice condiții meteo oferă o soluție de condus sigură, inclusiv pe timp de iarnă.

Mai multă siguranță. Driving Safety Indicator: Șoferii vor cunoaște întotdeauna adâncimea benzii de rulare datorită acestei caracteristici patentate de pe banda de rulare a anvelopei.

1 Response

  1. Sanda says:

    Mulțumesc pentru review și pentru toate detaliile de mai sus, m-ați jutat foarte mult la alegerea noilor mele anvelope. Am dat o tură cu ele pe creasta Bucegilor și s-au comportat exemplar. Le recomand.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.