Ford are trei modele noi, doua electrice, Explorer si Capri, iar in pregatire un Puma electric (ramanand si versiuni termice). Ca sa vedem ce ascund aceste masini, o sa incercam sa le luam pe rand, atat la test, cat si la un tur de 1000 km. Am inceput cu Explorer, intr-o varianta RWD, cu baterie de 77 kWh.
Platforma e comuna cu ID4 de la VW, in urma colaborarii extinse Ford-Volkswagen, insa setarile si modul in care se conduce si simte masina sunt altele decat la omologul teuton. Explorer e diferit, in sensul bun, mai SUV, mai incisiv, confortabil si dinamic totodata.
Am ales ca destinatie Colibita, “marea dintre munti”, unde am aruncat o privire asupra barajului, cazati fiind la hotelul Villa Galleria, apoi am venit spre casa, cu o masina care m-a surprins poate mai mult decat ma asteptam.
Poate ca nu e cea mai eficienta, nu e cea mai rapida, nu e nici cea mai ieftina, dar per total reprezinta un tot unitar deosebit de competitiv, cu o suspensie excelenta, o avalansa de tehnologie, de la faruri Matrix la sisteme de asistenta supercompetitive, head-up display, scaune AGR, display central cu pozitie ajustabila, sistem audio Bang&Olufsen.
Ansamblul motor-baterie s-a descurcat excelent in conditii de iarna, chiar si in absenta unei pompe de caldura care ar fi imbunatatit eficienta.
Va invit sa vedeti calatoria noastra si nu uitati, urmeaza o prezentare detaliata a acestui superb Ford Explorer!
Ok. Multam. Ma gandeam ca e asa cum ai spus tu..am intrebat oricum. Ma tot uit la filmulete si alte informatii despre Explorerul asta (nu exista niciun film cu cea mai de jos varianta..e normal sa fie asa) si ma mai uit si la un Hyundai Kona. Astea ar fi cam singurele car nu sar de 30 de mii. Si Kona e destul de ok ca “masina de batrani”, adica nici prea sportiva dar nici moale. Explorerul parca e mai ok (din punctul meu de vedere) si ..am avut 2 Forduri pana acum care nu m-au lasat la greu… cai de povara pe orice vreme, n-am ramas odata in drum cu ele.
Ma bate gandul sa iau un Select Standard range, din ala de 170 cai. Nu prea am nevoie de range mare pentru ca l-as folosi mai mult in oras… Probabil ca dinamica nu e ca unul de 260 cai, insa dupa parerea ta are ceva vana in el? Adica mai pe romaneste… trece tirul, sau ma duce pana la jumatea lui si se chinuie (mai in gluma mai in serios)? Nu am nevoie sa fac pe Sena, insa nici nu vreau sa-mi fac griji ca nu trage atunci cand e nevoie. Multumesc si … multumesc pentru toate informatiile pe care le dai pe acest site. Buna treaba!
Merge de rupe si ala de 170 CP, nu trebuie sa iti faci probleme, performanta la electrice e diferita, chiar daca ai 170 CP, fata de un termic de 170, tot electricul e avantajat, cuplu pe toata plaja si o singura treapta, doar imagineaza-ti ca termicul schimba 6-7-8-9 trepte, ce pierderi de performanta ai acolo. Poti lua cu incredere. Am condus electrica de dimensiuni similare si 113 CP (Opel Frontera), tot avea 0-100 in 12 secunde, la 170 CP ce sa mai vorbim de depasit tiruri…