Service alarme-audio

Proliferarea sistemelor de alarmă în România a “mers” în paralel cu dezvoltarea intempestivă, în ultimul deceniu, a parcului auto. Sunt, însă, proprietari de automobile care şi-au montat “alarme” de provenienţă indoielnică, ce se activează până şi când… latră un câine lângă maşină, ori când trece tramvaiul mai repede.

Dacă e în plină zi, mai treacă-meargă, locatarii fiind, în general, plecaţi la serviciu sau la cumpărături. Dar in timpul nopţii, “vuietul” – uneori sinistru – al câtorva alarme auto, montate defectuos şi care se declanşează din senin, terorizează un întreg cartier.

În astfel de situaţii, proprietarul se uită discret din spatele perdelei, să nu-l vadă vecinii şi cum nu zăreşte niciun… hoţ, îşi vede apoi de somn! Ceilalţi, treziţi de alarmă, îl înjură pe proprietar şi aruncă cu roşii din balcon. Din păcate, “spectacole” similare se întâlnesc, noapte de noapte, în multe cartiere de blocuri ale Capitalei.

Desigur, de vina sunt, în primul rând, sistemele primitive de alarmă, cu senzori de proastă calitate, care se activează din senin. Dar ce vină au locatarii să fie astfel agresaţi fonic noapte de noapte?

Pentru edilii Capialei, ca şi pentru instituţiile de protecţie a cetăţeanului, vom comenta, pe scurt – pentru a lua pilduitor exemplu – o hotărâre a Primăriei din New York, adoptată la iniţiativa expresă a primarului Michael Bloomberg, primită cu mare interes de către locuitorii marii metropole: “Zgomotul provoacă tulburări ale somnului, impiedică oamenii să-şi petreacă în linişte timpul liber, dar pot produce şi altercaţii când poliţia este nevoită să intervină”, a declarat nemulţumit primarul.

Iată de ce au fost reglementate strict utilizarea surselor de agresare fonică ale cetăţeanului. Astfel, şoferii care claxonează în neştire sau cei ale căror sisteme de alarmă au defecţiuni, asurzindu-i pe cei din jur, sunt pasibili de amenzi foarte mari, mergând, uneori, până la 25.000 dolari când este vorba de încălcări grave ale normelor de convieţuire şi a liniştii publice.

Zgomotul chiar a devenit una din problemele centrale pe care trebuie să le rezolve primăria New-York-ului, prin autorităţile municipale şi poliţieneşti, care primesc într-un an aproape o jumătate de milion de plângeri în această privinţă.

Deşi Bucureştiul nu este nici pe departe o mare metropolă ca New York, poluarea fonică este şi la noi o gravă problemă de agresare a cetăţeanului, căreia, din păcate, nu i se acordă o atenţie prea mare, în ciuda faptului că şi la Poliţia Capitalei sau la secţiile de Poliţie din sectoare se primesc destule reclamaţii în acest sens.

Nu ştim cate dintre acestea se şi înregistrează, în condiţiile în care există mentalitatea că din cauza unei alarme care chinuie noaptea un cartier întreg, nu se moare. Adevărat, nu se moare… dintr-o dată, dar dacă americanii au luat măsuri ca activitatea pe şantierele de construcţii să fie oprite noaptea şi în zilele de week-end, trebuie să ne dea serios de gândit.

Iar faptul că în zonele unde se dislocă asfaltul, pickhammer-ele trebuie să fie prevăzute cu amortizoare de zgomot, este o măsură la fel de firească pentru o municipalitate care vrea să-şi protejeze alegătorii. Oare când vom ajunge să gândim şi noi aşa?

În urma sesizărilor primite, privind disconfortul creat de sistemele de alarmă auto, care sună pe toate aleile din Bucureşti, la diverse ore din zi şi mai ales din noapte, am solicitat o părere avizată despre acest fenomen, de la un cunoscut importator şi distribuitor de sisteme de alarmă.

Care este, pe scurt, alcătuirea sşi funcţionarea unui sistem de alarmă destinat protejării autovehiculelor?
Un sistem de alarmă conţine o centrală electronică de comandă, o sirenă, o serie de senzori ce protejează uşile, capota motorului şi capota portbagajului, precum şi senzori opţionali, ce pot detecta apropierea de maşină, tractarea şi ridicarea maşinii, spargerea unui geam, şocuri de intensitate variată etc…

Care sunt motivele din cauza cărora sistemele de alarmă dau aşa numitele “alarme false”?
Declanşările intempestive ale sistemelor de alarmă se datorează în primul rând detectării de către senzorii de şoc şi de perimetru a unor semnale exterioare interpretate în mod eronat de către sistem ca fiind atacuri asupra maşinilor respective. Aceste semnale exterioare pot fi interferenţe magnetice datorate schimbării bruşte a climei, semnale parazite provenind de la staţii de emisie, zgomote de intensitate mare în apropierea maşinii (tunete, motoare turate, ciocane pneumatice, petarde, uşi trântite).

În al doilea rând, frecvenţa mare a alarmelor false ţine de client, respectiv proprietarul maşinii, care din dorinţa de a avea un grad ridicat de protecţie, cere instalatorilor setarea senzorilor la o sensiblilitate mai ridicată. Spargerea unui geam se poate face şi fără aplicarea unui şoc foarte dur asupra acestuia.

De aceea mai bine se montează un senzor de detecţie a geamului spart decât să se regleze senzorul de şoc mai sensibil. Astfel, sistemul de alarmă nu va mai fi declanşat de cel mai mic zgomot şi puteti face diferenţa intre o tentativa reală de furt şi căderea unei frunze pe parbriz.

Nu trebuie neglijate nici greşelile inerente care pot apărea în timpul montării sistemului de alarmă, respectiv o reglare defectuoasă a senzorilor, instalarea centralei în locuri umede sau care pot intra în contact cu apa.

Ce trebuie să facă proprietarii de maşini dotate cu sisteme de alarmă, pentru a evita alarmele false şi problemele cu vecinii?
Să regleze din nou senzorii de şoc şi de perimetru, la firma unde a fost instalat sistemul de alarmă; contactele de la uşi şi ceilalţi senzori trebuie să fie verificaţi periodic, fiind elemente de uzură, ce se pot defecta, ducând la alarme false sau la neprotejarea maşinii.

Senzorii de şoc din vechile generaţii, n-au reglaje separate pentru preavertizare şi alarmă, fiind predispuşi la alarmele false (pragul dintre preavertizare şi avertizare este fix), de aceea este bine să se achiziţioneze senzori de şoc moderni (două trepte, reglaj separat al preavertizării şi alarmei).

De asemenea, proprietarii trebuie să ştie că maşinile trebuie pornite la circa două săptămâni pentru a se reîncărca acumulatorul maşinii, că bateria unei telecomenzi ţine cel puţin un an, iar senzorul de perimetru cu microunde nu reacţionează la trecerea câinilor şi a altor animale mici.

Ce ar trebui să ştie cei care doresc achiziţionarea unui astfel de sistem de alarmă?
Să se evite achiziţionarea de sisteme de alarmă care au un preţ scăzut, nu au deloc garanţie sau au un termen de garanţie de ordinul a câteva luni. Să nu se uite totuşi că preţul foarte ridicat nu este o garanţie a calităţii sistemului, iar sistemele de alarmă performante au un termen de garanţie de minimum un an, care poate fi extins chiar “pe viaţă” la unele produse de marcă.

Alarmele performante au un sistem propriu de testare a funcţionării şi dezarmare de urgenţă codată, care cresc securitatea pe parcursul funcţionării. Cumpărătorii de maşini noi să nu se lase păcăliţi atunci când li se impune de către dealerul auto montarea unei alarme numai la dealerul respectiv, pe motivul pierderii garanţiei autoturismului deoarece se intervine asupra instalaţiei electrice.

Acest lucru nu numai că nu este legal, fiind o formă de concurenţă neloială practicată faţă de instalatorii profesionişti de alarme, dar de asemenea nu lasă cumpărătorului loc pentru alte opţiuni, îngrădindu-i astfel dreptul elementar de a putea alege. Preţul la dealerii auto este de obicei mai ridicat decât la instalatorii profesionişti de alarme, în principal datorită costului orei de manoperă.

Ce prevede legislatia noastră in acest domeniu şi cam unde am fi situaţi faţă de legislaţia similară din Uniunea Europeana şi Statele Unite ale Americii?
Deşi peste tot se urmăreşte acelaşi lucru, anume protecţia autoturismului, normele prevăzute de lege diferă de la o ţarp la alta. Astfel, legislaţia americană este ceva mai permisivă, fiind acceptată montarea pe autoturism a oricărui tip de senzor, sirene cu tonalităţi diverse etc. În Europa normele sunt foarte stricte, în unele ţări nefiind permişi senzorii cu microunde şi chiar senzorii de şoc, de asemenea fiind interzis beep-ul pe mersul înapoi.

În anumite ţări nu se permite montarea sirenelor, alarma fiind conectată la claxonul maşinii, iar în alte zone se impune chiar un prag de decibeli, ce nu poate fi depăşit de sirena unei alarme. Legislaţia noastră n-o pot numi inexistentă, anumiţi paşi fiind făcuţi (există obligativitatea ca toate sistemele de alarmă pentru auto, comercializate în România, să fie avizate de RAR), însă pe stradă situaţia este dramaticp, practic existp toate soiurile de sisteme de alarmp mai mult sau mai puţin permise şi într-adevăr acestea sună cu o frecvenţă mult prea ridicată faţă de numărul atacurilor reale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.