Mai alina banii durerea?

In orice sistem juridic, cel care provoaca din vina sa ranirea altei persoane este raspunzator pentru acest inconvenient si ca atare trebuie sa plateasca o despagubire, deoarece trebuiesc acoperite minim toate cheltuielile care apar din aceasta cauza.

Referindu-ne strict la accidentele de circulatie, atunci trebuie discutat daca in urma acestora a rezultat ranirea unei persoane si cat de grave au fost urmarile. Atunci se iau in calcul cheltuielile de spitalizare, respectiv pierderile salariale cauzate de o imobilizare temporara sau de afectarea, in timp, a mobilitatii individuale, respectiv a capacitatii de munca.

In Germania, aceste situatii se solutioneaza pe cale juridica. Astfel, un barbat a primit 600 de euro in urma unui accident care i-a afectat zona cervicala pentru care a fost tratat timp de doua saptamani, perioada in care nu s-a putut prezenta la serviciu. Daca incidentul ar fi fost mai grav si el ar fi avut si o comotie cerebrala, suma s-ar fi ridicat la 12.500 de euro. Evident, daca ar fi rezultat unele sechele gen dureri persistente sau afectari locomotorii, atunci judecatorul ar fi marit despagubirea la 40.000 de euro.

Va prezentam, in continuare, gratie bancii de date a ADAC, cuantumul despagubirilor care au fost acordate in ultimii ani in Germania.

1.000 euro. Ruperea claviculei pentru care au fost necesare 12 zile de spitalizare si sase saptamani de terapie la un psihiatru. Daca barbatul in cauza nu ar fi avut partea lui de vina (3/5) in accident, el ar fi putut primi 2.500 de euro.

1.200 euro. Loviri in zona pieptului, a genunchilor si coatelor, care au condus la o imobilizare de trei saptamani. O bicilista a fost acrosata de o masina.

5.000 euro. Fractura deschisa a gambei, urmata de o afectare ulterioara a mobilitatii (1/3). Pentru acest accident, un barbat a trebuit sa stea, dupa operatie, intr-un concediu medical de trei luni.

10.000 euro. Un barbat a fost aruncat in zidul unui garaj de catre o masina pe care soferul a pierduse de sub controlul sau. Urmarile: comotie cerebrala si fracturarea bazinului si a genunchilor. Capacitatea de munca a fost diminuata cu 40%. Pentru recuperare au fost necesare 87 de zile de spitalizare.

15.000 euro. Fracturarea multipla a pulpei piciorului, care a condus la o scurtare a acestuia cu patru centimetri. Un profesor de 28 de ani a fost imobilizat timp de un an, iar dupa aceasta a fost declarat in proportie de 30% invalid.

20.000 euro. O motociclista a fost implicata intr-un accident in urma caruia a fost aruncata din sa; i s-a zdrobit un genunchi, i s-a fracturat umarul si clavicula si, in plus, a pierdut si un dinte. Multa vreme a avut dificultati de mers.

20.000 euro. Fracturarea antebratului stang, cu atingerea nervului cu limitarea pe viata a mobilitatii mainii si bratului respectiv. Pentru un muncitor de 29 de ani aceasta a insemnat in plus o diminuare cu 10% a capacitatii sale de munca.

20.000 euro. Fracturi multiple ale antebratului si bratului i-au redus sever capacitatea ulterioara la efort a unei sportive de 19 ani. Ea a treuit sa renunte de a-si construi o cariera sportiva si a optat pentru meseria de coafeza.

25.000 euro. Lovirea puternica a capului, care a avut ca efect cateva zile de coma. Pacientul nu s-a putut hrani corespunzator dupa aceea, iar ca sechele au ramas durerile cronice de cap si de maxilar, care i-au modificat mimica fetei.

30.000 euro. Fracturarea piciorului stang ca si a degetului mare de la acelasi picior. Un tehnician de 32 de ani a avut de suportat pe urma si o afectare cu 10% a capacitatii sale de munca.

40.000 euro. O tanara femeie pasagera pe o motocicleta s-a lovit foarte rau la piciorul drept, astfel incat i-a fost amputata gamba.

45.000 euro. Lovirea capului cu afectarea creierului plus alte rani. Suma a fost astfel stabilita si datorita complexitatii tratamentului.

50.000 euro. Amputarea bratului care l-a impiedicat pe un vopsitor auto sa-si mai practice meseria.

60.000 euro. Amputarea gambei drepte, fracturarea coastelor, lovirea capului cu afectarea creierului, plus alte contuzii. Unui bucatar de 49 de ani i-a fost redusa in proportie de 80% capacitatea de munca.

100.000 euro. Fracturi deschise ale capului, ale tibiei si pulpelor. O fetita de 10 ani s-a zbatut intre viata si moarte. A fost salvata in urma a trei operatii la nivelul capului.

190.000 euro plus o renta lunara de 225 euro. Un baiat de opt ani a ramas imobilizat intr-un carucior cu role dupa un accident in care a fost lovit la cap. Intregul sau destin a fost astfel schimbat!

200.000 euro plus o renta lunara de 375 euro. Un barbat de 32 de ani a ramas paralizat de la vertebra nr.7 in jos.

350.000 euro. Dupa un accident, o tanara de 19 ani a fost transformata intr-o fiinta inerta, incapabila sa reactioneze la orice stimul din exterior.

500.000 euro plus o renta lunara de 500 de euro. Un copil de trei ani si jumatate a fost asa de lovit de o masina, incat a ramas complet paralizat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.