Norme RCA pe 2008

Consiliul CSA a emis ordinul nr. 11/2007, referitor la punerea in aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila (RCA) pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule si care au fost publicate in Monitorul Oficial. Normele vor intra in vigoare incepand de la 1 ianuarie 2008 si se vor aplica si pentru politele de asigurare RCA emise in cursul anului 2007, dar a caror valabilitate incepe de la 1 ianuarie 2008.

Principalele amendamente aduse reglementarilor din domeniul RCA constau in:

– Stabilirea noilor limite minime de despagubire dupa cum urmeaza:

Art.24, alin.(2): „Pentru pagubele materiale produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2008 la un nivel de cel putin 150.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 300.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei”.

si alin. (3): „Pentru vatamari corporale si decese, inclusiv pentru prejudicii fara caracter patrimonial produse in unul si acelasi accident, indiferent de numarul persoanelor prejudiciate, limita de despagubire se stabileste pentru anul 2008, la un nivel de cel putin 750.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Pentru anul 2009 limita de despagubire pentru aceste riscuri se stabileste la un nivel de cel putin 1.500.000 euro, echivalent in lei la cursul de schimb al pietei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Nationala a Romaniei”.

– Au fost stabilite si locatiile in care asiguratorii pot practica asigurarea obligatorie auto RCA, acestea fiind la:

a) sediile principale sau secundare ale asiguratorilor sau, dupa caz, ale agentilor de asigurare persoane juridice;

b) sediile principale sau secundare ale asiguratilor ori ale potentialilor asigurati persoane juridice;

c) domiciliul sau, dupa caz, resedinta asiguratilor ori a potentialilor asigurati persoane fizice.

– In vederea protejarii pagubitilor, „asiguratorii care au fost autorizati sa practice asigurarea obligatorie RCA isi asuma raspunderea pentru toate politele de asigurare RCA distribuite intermediarilor in asigurari, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a politelor”, conform art.3,alin.3 din Norma.

– Vigneta RCA a fost modificata prin introducerea unor elemente de siguranta, si se va aplica obligatoriu pe parbrizul vehicului, in loc vizibil din exterior, fiind eliberata impreuna cu polita de asigurare RCA, avand aceeasi serie si numar cu aceasta.

„S-au depus eforturi ca aceste norme sa fie finalizate si publicate inainte de inceperea campaniei RCA astfel incat toti asiguratorii autorizati sa practice RCA sa aiba timp sa-si pregateasca strategiile de vanzare si sa ia masuri ca activitatile de contractare a asigurarii obligatorii RCA si a altor forme de asigurare sa nu se mai desfasoare in spatii deschise, neamenajate corespunzator pentru acest gen de activitate” a declarat presedintele CSA, doamna Angela Toncescu.

Totodata, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor reaminteste societatilor de asigurare faptul ca desfasurarea activitatii de contractare a asigurarii obligatorii RCA si a altor forme de asigurare in spatii deschise, respectiv neamenajate corespunzator pentru acest gen de activitate, altele decat cele precizate prin Normele aprobate prin Ordinul nr. 11/2007, reprezinta o incalcare a obligatiilor societatii de a-si organiza si desfasura activitatea cu prudenta si profesionalism, in concordanta cu natura si marimea activitatii prestate, si de a supraveghea activitatea personalului propriu, a unitatilor din subordine si a agentilor, subagentilor si agentilor subordonati, astfel incat sa nu fie periclitata activitatea de asigurare desfasurata de asigurator, obligatii prevazute la art. 20 alin (1) lit. a) si alin. 3. lit.b) din Legea 32/2000 cu modificarile si completarile ulterioare.

Prin urmare, societatile de asigurare raspund pentru neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a contractelor de colaborare incheiate intre acestea si intermediarii in asigurari intrucat, aceste deficiente se rasfrang asupra consumatorilor de asigurari.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.