Premieră mondială Hyundai i40 sedan la Barcelona

Hyundai-i40-sedan preview• Design inspirat de limbajul unic Hyundai, „sculptură fluidă”.
• Cea mai recentă versiune a modelului de referinţă i40 va fi prezentată la Salonul Auto de la Barcelona.
• Conferinţa de presa Hyundai are loc pe 12 mai, ora 12:20 (CET), în hala 8.

Hyundai publică primele schiţe ale noului model i40 sedan, înainte de debutul mondial programat pe 12 mai, în cadrul Salonului Auto de la Barcelona 2011.

Acest debut este precedat de lansarea internaţională a modelului i40 wagon din cadrul Salonului Auto de la Geneva din luna martie a acestui an. Modelul i40 sedan va fi cel mai nou model lansat de catre Hyundai sub noua direcţie de comunicare a brandului – „New Thinking. New Possibilities.”

Modelul i40 sedan are o identitate pur europeană, acesta fiind desenat şi conceput la centrul Hyundai pentru Cercetare şi Dezvoltare din Rüsselsheim, Germania şi reprezintă următorul pas al evoluţiei limbajului de design unic al companiei, denumit „sculptură fluidă.”

ADN-ul designului „sculptură fluidă” care foloseşte linii inspirate de natură pentru a crea o imagine exterioară dinamică, a fost introdus prin concept car-ul Hyundai
ix-onic în cadrul Salonului Auto de la Geneva 2009. De la debutul său, „sculptura fluidă” a fost tema de inspiraţie a tuturor modelelor Hyundai, inclusiv ix35 şi ix20.

„Am folosit linii foarte puternice, fluide, din faţă până în spate, pentru a oferi modelului i40 un exterior distins,” a spus Thomas Bürkle, şeful de design al Centrului Tehnic Hyundai Europa.

„Am vrut sa ne îndepărtăm de designul tipic al sedanului şi să creăm o maşină mai apropiată de natura sportiva a lui i40 wagon. Desenând o linie joasă, prelungită, a plafonului, am oferit modelului i40 sedan o siluetă remarcabilă, asemănătoare cu cea a unui coupé,” a adăugat el.

Modelul i40 nu se bucură doar de un design atrăgător, ci şi de un nivel ridicat de confort interior, cu un ampatament de 2.77 metri, oferind cele mai mari dimensiuni din clasă în materie de spaţiu pentru cap (1.025mm), umeri (1.455mm) şi picioare (1.170mm).

„În timp ce exteriorul modelului i40 sedan iese în evidenţă prin forma fluidă şi ţinuta impunătoare, interiorul a fost conceput pentru a oferi caracter practic şi confort pentru şofer şi pasageri, într-un pachet de înaltă calitate,” a concluzionat Thomas Bürkle.

Allan Rushforth, Senior Vice President şi COO al Hyundai Motor Europe, a declarat: „Lansarea variantei sedan reprezintă următorul pas al introducerii modelului i40 pe piaţa europeană, ce a fost precedată de reacţiile foarte pozitive de la lansarea variantei i40 wagon.

Modelul i40 sedan oferă aceleaşi calităţi pe care le are si modelul wagon, inclusiv elementul de design dinamic şi creşte nivelul de atractivitate al cumpărătorilor de segment D pentru modelul i40.”

„În Spania, piaţa sedan este foarte puternică, reprezentând peste 40% din segmentul D, aşa că Salonul Auto de la Barcelona a fost alegerea logică pentru prezentarea unui automobil atât de important.

Suntem foarte încântaţi că prezentarea modelului i40 sedan are loc în Barcelona, un oraş european caracterizat de cultură şi creativitate,” a concluzionat Allan Rushforth.

Premiera mondială a noului i40 sedan va avea loc la standul Hyundai, amplasat în hala 8 din Montjuïc Exhibition Centre, joi 12 mai 2011, la ora 12:20 (CET).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.