Hyundai onorează cei mai importanţi distribuitori ai reţelei sale europene

Hyundai Elantra 2011Pentru al doilea an consecutiv, Hyundai Motor Europe a răsplătit distribuitorii cu cele mai bune performanţe, oferindu-le calitatea de membru al clubului Hyundai Frontier Dealer. Acest club îi onorează pe cei ce aduc un aport considerabil către creşterea mărcii în Europa, la nivel de vânzări, service şi reputaţie.

Hyundai are ambiţii mari pentru piaţa europenă. Iar pentru ca aceste aspiraţii să poată fi realizate, atât Hyundai, cât şi distribuitorii săi trebuie să colaboreze în atingerea ţelurilor comune.

Sunt necesare investiţii în locaţii, personal şi infrastructură, pentru a garanta şi în viitor progresul mărcii. Datorită unor asemenea investiţii, realizate de către producător şi cei 83 de membri ai clubului Hyundai Frontier Dealer, marca a crescut cu 12% în Europa în primele 10 luni ale anului 2011, majorându-şi cota de piaţă de la 2.6% la 2.9% în aceeaşi perioadă.

Membrii clubului Hyundai Frontier Dealer sunt selectaţi anual, conform unui set de criterii fixe. Fiecare reprezentant naţional Hyundai din cele 26 de ţări invită cei mai performanţi distribuitori la întâlnirea pan-europeană. Întâlnirea acestui an a avut loc acasă la Hyundai, în Coreea de Sud.

Împărtăşind această experienţă cu cei mai buni distribuitori ai săi, Hyundai consideră că aceşti ambasadori ai mărcii în Europa vor fi motivaţi să evolueze continuu, pentru a îndeplini obiectivele comune – îmbunptăţirea nivelului calităţii asociat mărcii şi creşterea rezultatelor la nivel de vânzări locale Hyundai.

Reprezentantul reţelei Hyundai Auto România în cadrul programului Hyundai Frontier Dealer 2011 este distribuitorul Hyundai Motor – Bucureşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)