Testele şi filmările cu BMW au fost întotdeauna dificile. În primul rând că maşinile abundă de opţiuni şi sisteme sofisticate, necesitând o atenţie sporită şi un timp de lucru mai mare.
În al doilea rând e plăcerea. Să conduci un BMW de ultimă generaţie îţi redefineşte întotdeauna ceea ce credeai că ştii despre automobil. Seria 1 nu face excepţie, ba dimpotrivă, pare să devină unul din cele mai dezirabile modele din gamă.
Vrei să conduci în neştire dar şi să-ţi faci treaba. Invariabil, când le faci pe ambele în acelaşi timp, mai devreme sau mai târziu oboseşti. Dar nu ţii cont, pentru că îţi dai seama cât de mulţi alţi oameni ar vrea să fie în locul tău…
Îmi place enorm noul Seria 1. E uşor, agil, manevrabil, diabolic de agresiv în orice situaţie îl pui, consumă puţin, aproape că-l vezi ca pe o esenţă pură de BMW. Vehiculul testat costă mult, peste 45 000 de euro, preţ pe care nu mulţi sunt dispuşi să-l plătească pentru un model compact.
Dar maşina merită, este o experienţă fantastică de când o vezi şi mai ales când o simţi. Nu mai ştiu să scriu atât de bine, de când am schimbat tastatura cu filmele. Mai bine vă las să decideţi singuri ce calităţi şi defecte are noul Seria 1.
bmw seria 1 mi se pare unul dintre cele mai bune hatchback-uri la ora actuala! Pacat de pret ca este umpic cam mare…
bmw 320d 184cp nu 163cp o sa testati? ar fi un model interesant
O sa fie noul seria 3 in februarie sau martie.
Este o masina exceptionala dar nu pentru bugetul romanilor
Sunt masini bune, ca si alte marci, dar muuuuuuult supraevaluate. De 60000 Euro mi-am luat 2 japoneze (noi, ca nu sunt amator de SH) si mi-au ramas si bani. Cu banii astia luam un BMW sau un Audi si fluieram a paguba.
Este o masina exceptionala insa este foarte scumpa. Ca de obicei un test foarte bine realizat. Va doresc sanatate si sa vad la anul acelasi profesionalism pe care l-am vazut pana acum la voi.
salut Robert si felicitari pt inca un review de calitate.
am o intrebare referitoare la ergonomia sistemului de climatizare. mai exact, butonul care selecteaza prin care aeratoare iese aerul (parbriz, mijloc, picioare). in trecut bmw folosea 3 butoane, fiecare pt un mod. recent am observat ca acele 3 butoane sunt inlocuite de unul singur, pe care il tot apesi pana nimeresti modul care il vrei.
mie mi se parea mult mai ergonomic vechiul mod (cu 3 butoane) deoarece prin mult mai putine apasari, selectai exact modul care il doreai.
am observat ca si alti constructori au adoptat acest stil cu 1 buton, in loc de 3. ai cumva ceva informatii de ce este preferata aceasta varianta?
multumesc.
La Seria 1 sunt 2 butoane, daca te uiti atent, unul regleaza modurile pentru stanga si unul pentru dreapta. Ergonomic este dintr-un buton, pentru ca in timpul ala se presupune ca esti la volan, nu trebuie sa stai sa cauti cu privirea butoanele prin bord, te-ai uitat, l-ai gasit si din el selectezi modurile. La seria 1 este foarte ergonomic cu 2 butoane, deoarece cel din dreapta este folosit de pasager (cel putin teoretic).
Se conduce mai bine decat un renault megane ?
Normal ca se conduce mai bine decat un Megane…
cred ca s-a referit la megane rs ca altfel nu imi explic comparatia….
Comparatia cu RS nu isi are rostul, la pretul pe care il are RS, Renault-ul nu prea are concurenta. Si il bate pe 118i cu siguranta, cel putin pe un circuit nu cred ca are ce discuta cu el, pe strada insa, e discutabil. Din punctul meu de vedere 118i e mult mai bine ancorat in realitatea stradala decat RS, e mai permisiv, in ciuda tractiunii spate, RS-ul e mai violent, sa nu uitam ca are 80 CP in plus…
dar roata de rezerva unde este pana la urma?
Nu are roata de rezerva, are pneuri RUN FLAT, nu necesita roata de rezerva.
vedeti ca ati incurcat filmele, la ultimul se repeta ce ati prezentat la al 4-lea
Fii mai detaliat te rog, nu imi dau seama exact la ce te referi, daca poti indica-mi minutele si secundele. Multumesc.
De banii astia ai atatea alternative, oricat de bun ar fi, deja te poti baga si la un audi a5 sportback, un glk sau x3 mai chel sau chiar un mondeo titanium cu optiuni pe la 33000, plus 12000 bani de calatorii.
Superbe recenzile tale, tine-o tot asa !
dar nu poti compara bmw cu un hyundai parerea mea , pretul e mare dar eu zic ca merita
Mda, merge, dar sa dai 45000 Euro pe o masina din clasa asta e o nebunie, cand ai atatea alternative.
Pe cand un test cu noul Hyundai i40 ?
http://www.hyundai-motor.ro/showroom/index.php?id=456
Cand va fi disponibil in Romania i40 o sa il testam cu siguranta.