2011- un an excelent pentru Alfa Romeo şi unul al recordurilor pentru Alfa Romeo Giulietta

Alfa-Romeo-Giulietta-2012Ca urmare a creşterii vânzărilor pentru modelul Alfa Romeo Giulietta, anul 2011 s-a dovedit a fi cel mai bun din întreaga istorie a mărcii în segmentul hatchback, cu vânzări totale de 80 000 de unităţi doar în Europa, Alfa Romeo atingând o cotă de piaţă de 1%, faţă de 0,8% în anul precedent.

Pe lângă Italia, unde au fost vândute cca. 35 000 de unităţi, cele mai importante pieţe pentru Giulietta au fost Franţa (9 200 unităţi), Marea Britanie (peste 7000 de unităţi) şi Germania cu peste 6 300 unităţi. La nivel global vânzările modelului au atins 140 000 de unităţi.

Versiunile preferate au fost Distictive şi Exclusive în proporţie de 90% din total, iar în privinţa motoarelor, cel mai popular este cel de 1.6 Multijet 105 CP (35%), alături de cel de 170 CP, 1.4 MultiAir (15%).

Cea mai populară culoare este Bianco Ghiaccio (35%), nuanţa cel mai frecvent întâlnită în materialele publicitare. Culoarea roşie reprezintă cca. 6% din vânzări şi, aşa cum era de aşteptat, mai mult de jumătate dintre cei care îşi comandă o Giulietta roşie aleg şi configuraţii sport.

Vârsta medie e cumpărătorilor este de 40 de ani, 20% sunt femei şi mai mult de jumătate dintre cei care îşi comandă o Giulietta au familie, ceea ce dovedeşte o adresabilitate mult mai largă o modelului, comparativ cu poziţia sa pe piaţă în anii anteriori.

În România, în anul 2011, s-au vândut 195 de unităţi Alfa Romeo Giulietta şi 245 de unităţi Alfa Romeo în total. Ca şi în restul Europei, cea mai vândută motorizare este cea de 1.6 Multijet 105 CP.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong> 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.