Din 3 Aprilie, Salonul Auto Moto revine în Piaţa Constituţiei

Salonul Auto Moto BucurestiÎn perioada 3-7 aprilie a.c, Piaţa Constituţiei din Bucureşti va găzdui din nou Salonul Auto Moto (SAM).

Timp de 5 zile, la SAM Bucureşti, pe o suprafaţă de peste 9.000 m2 îşi vor prezenta ofertele dealerii de automobile, motociclete şi scutere, componente auto-moto, piese de schimb, accesorii, tuning şi echipamente service auto-moto, precum şi companiile de leasing, asigurări şi firmele specializate în închirieri auto.

Ofertele de primăvară adresate clienţilor din piaţa auto-moto se vor regăsi aici, adunate într-un singur loc în spaţiul din Piaţa Constituţiei.

Aşteptăm cu interes ca o parte a noutăţilor de la Geneva să fie prezentate şi vizitatorilor Salonului Auto Moto, Bucureşti.

Atât în perioada premergătoare, cât mai ales pe durata desfăşurării SAM Bucureşti, expozanţii vor beneficia de publicitate media realizată prin spoturi video şi audio, ştiri, comentarii TV şi radio, articole şi comentarii în presa scrisă cotidiană şi săptămânală, reviste de specialitate, internet, social media.

Se adaugă la acestea, afişajele pe panourile stradale de tip backlit şi LCD, din Bucureşti.

Este o ofertă pe care jucătorii din piaţa auto-moto nu o pot accesa în mod individual şi care le va asigura o vizibilitate excelentă şi un spor de imagine, într-un cadru dedicat în mod constant pentru târguri, expoziţii şi concerte.

La ediţia trecută, standurile expozanţilor au fost vizitate de circa 30.000 de persoane.

Cu experienţa acumulată, vom ridica stacheta calităţii serviciilor oferite expozanţilor şi vizitatorilor la Salonul Auto Moto din Bucureşti.

Acesta va fi un eveniment memorabil, un show exploziv, un prilej de a combina atractivitatea ofertelor şi noutăţilor pe piaţa auto-moto, cu momentele de relaxare prin concertele şi spectacolele ce se vor derula pe toată durata evenimentului.

Totul, într-un spaţiu rafinat, confortabil şi elegant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.