Ford lansează noul motor EcoBoost de 1,5 litri cu consum redus de combustibil

Ford 1.5l EcoBoost engineFord Motor Company a anunțat astăzi că un nou motor pe benzină EcoBoost de 1,5 litri se va alătura gamei sale de grupuri motopropulsoare inovatoare și cu consum redus de combustibil.

Motorul de 1,5 litri este o apariție esențială din punct de vedere strategic pentru Ford, având în vedere eforturile companiei de a răspunde cererii puternice la nivel mondial pentru motoarele sale EcoBoost în patru cilindri.

Odată cu lansarea celui mai nou motor al său cu consum redus, Ford are acum capacitatea de a construi 1,6 milioane de motoare EcoBoost anual.

Până la sfârșitul anului 2013 șase uzine Ford din Europa, Asia și America de Nord vor produce motoare EcoBoost, triplându-se astfel numărul fabricilor care produceau astfel de motoare în 2010.

Producția motorului EcoBoost de 1,5 litri în patru cilindri – al cincilea membru al familiei EcoBoost – va debuta la uzina Ford de talie mondială de la Craiova, România, spre finalul acestei luni.

Alte facilități unde se va produce acest motor vor fi anunțate în viitor. Noul motor va fi mai întâi introdus pe piața chineză pe noul Ford Mondeo, model ce va fi lansat la finalul acestei luni la Salonul Auto de la Shanghai 2013.

Ulterior, noul motor de 1.5 l EcoBoost va echipa modelul Fusion în America de Nord în cursul acestui an, respectiv noul Mondeo în Europa.

Având o contribuție esențială la strategia agresivă a Ford în ceea ce privește consumul redus de combustibil și emisiile, tehnologiile EcoBoost ameliorează atât consumul, cât și emisiile de CO2 cu până la 20%.

Motorul de 1,5 litri beneficiază de tehnologia turbo caracteristică EcoBoost, injecție directă și supape cu distribuție variabilă, fiind proiectat pentru a oferi consum și mai redus, precum și niveluri înalte de rafinament, silențiozitate și performanță.

Pe deasupra, cel mai nou motor EcoBoost va reprezenta o apariție esențială din punct de vedere strategic pentru Ford pe piețele globale în care sunt oferite reduceri de taxe clienților care achiziționează vehicule echipate cu motoare de 1,5 litri sau mai mici.

Noul motor EcoBoost de 1,5 litri cu bloc-motor din aluminiu și două axe cu came va prezenta unele dintre caracteristicile inovatoare lansate odată cu premiatul motor EcoBoost de 1 litru, inclusiv o galerie de admisie integrată în chiulasă.

Noul motor este preconizat a oferi aceleași performanțe în materie de putere și cuplu ca și actualul motor Ford EcoBoost de 1,6 litri, în același timp asigurând un consum și emisii CO2 mai mici.

Motorul EcoBoost de 1,5 litri este primul motor Ford care încorporează un ambreiaj controlat de calculator pe pompa de apă acționată de curea, ceea ce îmbunătățește și mai mult eficiența, reducând timpul de încălzire.

A fost adăugat și un radiator cu răcire pe apă pentru o mai eficientă alimentare a motorului cu aer.

„Tehnologia Ford EcoBoost a schimbat felul în care sunt privite motoarele cu benzină și s-a bucurat de un succes enorm printre clienți,” a declarat Joe Bakaj, Vicepreședinte, Powertrain Engineering, Ford Motor Company.

„Noul motor de 1,5 litri extinde și mai mult angajamentul nostru în ceea ce privește motoarele economice EcoBoost atât din punctul de vedere al consumului, cât și din punct de vedere al unor taxe mai mici pe unele piețe.”

Ford a vândut peste 600.000 de vehicule echipate cu motoare EcoBoost la nivel mondial de la debutul gamei în 2009, odată cu lansarea motorului EcoBoost V6 de 3,5 litri. Ford a adăugat motorul EcoBoost de 2 litri în 2010.

A urmat apoi motorul EcoBoost de 1,6 litri în 2011, iar anul trecut a fost lansat motorul EcoBoost de 1 litru, câștigând premiul „Motorul Internațional al Anului 2012”.

Până la finalul acestui an, aproape 80% din modelele companiei la nivel mondial vor fi echipate cu tehnologia EcoBoost.

5 Responses

  1. mihai says:

    E un pic jenant totusi sa vorbesti despre un motor “lansat” si sa nu dai niste date tehnice obligatorii minime despre el gen putere/cuplu. Am mai citit articolul asta undeva, la fel, fara aceste “amanunte”. Noroc ca stiu sa caut pe google….” 1.5-liter four will produce 177 horsepower and 177 pound-feet of torque” adica 177CP/250Nm

    • timis says:

      personal imi place acest site . imi place foarte mult chiar .daca nu ne place ceva hai sa dam cu pietre .de ce?

      • mihai says:

        Si mie imi place, dar mi se pare normal ca atunci cand apare asa ceva sa nu las nivelul sa scada. E critica constructiva

        • turatiimaster says:

          E un comunicat dat de Ford, maine mergem la fabrica si vom afla mai multe, eu nu pot sa fac speculatii ci doar sa dau date concrete, atat a oferit Ford, atat am dat.

          • mihai says:

            Asa si parea, dar frumos ar fi fost ca in finalul lui sa intervii si tu si sa zici ca “deocamdata alte detalii nu exista date publicitatii” 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.