Miercuri, la Hotelul Caro din Capitală, a avut loc cea de-a treia ediție a concursului “Mecanicul Anului”, singura competiție dedicată performanței în domeniul mecanicii auto din România.
Câștigătorul Borbely Petru și-a învins cei 584 de adversari înscriși la startul probelor și a câștigat marele premiu, un Citroen C1, 5 uși, 1.0i, 68 Attraction.
Poziția a doua a competiției organizate de AD Auto Total în colaborare cu Wagner și Ferodo, în calitate de sponsori principali, și Mann Filter – sponsor – a fost obținută de Malan Radu, care a câștigat un iPAD, generația a patra.
Noutatea absolută a acestei ediții a reprezentat-o faptul că accesul la concurs a fost de tip “open” pentru toți cei care și-au dorit să ajungă la “Mecanicul Anului 2013″.
Astfel că, în urma testelor on-line și a celor susținute în cadrul centrelor Școlii pentru Mecanici Auto AD Auto Total s-au înscris 585 de candidați.
Primii 100 dintre ei, în ordinea punctajului obținut, au participat la competiția de miercuri. Prima etapă a concursului a constat într-o probă scrisă, în urma căreia, cei mai bine clasați opt concurenți s-au calificat pentru proba a doua.
Aceasta probă a fost concepută pe modelul “Știi și câștigi!”, iar competitorii au avut de răspuns la 50 întrebări din diverse ramuri ale domeniului mecanicii auto.
Primii doi clasați după cele 50 de întrebări, Malan Radu și Borbely Petru, s-au calificat în marea finală a concursului, unde au avut de-a face cu câte o mașină ce nu pornea și prezenta aceleași probleme.
După circa zece minute, Borbely Petru a reușit să remedieze defectele și să pornească mașina, devenind astfel “Mecanicul Anului 2013″.
Recent Comments