Dacia a depăşit pragul de 500 000 de vehicule vândute în lume

15 ani Dacia-Renault

Cu vânzări cifrate la 511 465 de unităţi, Dacia a reuşit în 2014 cea mai bună performanţă comercială din istoria sa.

Marca românească se alătură astfel clubului restrâns al constructorilor care vând mai mult de jumătate de milion de maşini anual.

Acest rezultat, superior cu 19% faţă de cel înregistrat în 2013, i-a permis mărcii Dacia să-şi sporească prezenţa pe majoritatea pieţelor unde este comercializată.

O performanţă excelentă în România

Pe o piaţă a vehiculelor noi care se situează în continuare sub pragul de 100 000 de unităţi pe an, mult sub potenţialul său real, Dacia a reuşit o creştere a vânzărilor de 19%, până la 29 625 de unităţi, faţă de 24 890 vehicule comercializate în anul precedent.

Acest rezultat îi asigură mărcii Dacia o cotă de piaţă de 31,44% şi consolidarea poziţiei sale de lider în România.
Cu gama sa completă, care acoperă cele mai importante segmente ale pieţei auto din România, Dacia a găsit mijloacele pentru a seduce clienții particulari.

Pentru prima oară după mulţi ani, cotele alocate în cadrul programului de reînnoire a parcului auto național – Remat, au fost epuizate. Dacia a reuşit să se impună pe această piaţă, obţinând peste 50% din înmatriculările Remat.

Dacia a ştiut, totodată, să se adapteze la nevoile companiilor care deţin flote, datorită bunei poziţionări a produselor sale şi a atractivităţii modelelor din gamă.

Fiecare model Dacia s-a situat în 2014 în poziţia de lider în segmentul său.

Cu peste 11 300 de unităţi vândute, ceea ce înseamnă aproximativ 38% din vânzările totale, Logan berlină rămâne soclul mărcii Dacia în România. În iunie 2014, oferta Logan s-a îmbogăţit cu o serie limitată intitulată Logan 10 ani.

Versiunea MCV a adăugat 2 646 unităţi la acest total şi s-a impus ca cel mai vândut model break din România.
Duster ocupă a doua treaptă a podiumului, cu 6 134 unităţi vândute.

Sandero (inclusiv versiunea Stepway), domină detaşat segmentul B-hatch și, cu aproape 5 000 de unități, se plasează pe locul al treilea în clasamentul pe modele.

Dinamism pe piețele externe

Dacia a fost și în 2014 în ofensivă pe piețele internaționale. În total, în afara României au fost vândute anul trecut 481 840 de mașini, cu 19% mai multe față de anul 2013.

Europa domină în clasamentul pe regiuni, circa trei sferturi din mașinile vândute de Dacia în 2014 fiind înmatriculate în ţările Vechiului Continent. Marca românească a câştigat anul trecut 0,4 puncte procentuale ajungând să deţină 2,5% din piaţa regiunii.

Cu aproape 106 000 de unităţi, Franţa este prima destinaţie de export a Dacia. Cota sa de piaţă se ridică la 4,88%, ceea ce o plasează pe locul 5 în topul mărcilor cele mai vândute în Hexagon, imediat după Volkswagen.

Această performanţă este susţinută de succesul modelelor Duster și Sandero (acesta din urmă fiind al treilea model cel mai cumpărat de clienţii particulari din Franţa).

Germania ocupă a doua treaptă a podiumului, cu puţin peste 50 000 de unităţi şi o cotă de piaţă de 1,55%.
Aflată pe poziţia a treia, Spania a reuşit o frumoasă performanţă, cu aproape 46 000 de unităţi vândute şi o cotă de piaţă de 4,7%, ceea ce reprezintă cel mai bun rezultat de când Dacia este comercializată în această ţară.

Fapt remarcabil, Sandero este modelul cel mai vândut către clienții particulari din Spania.

Italia se situează pe locul al patrulea, cu ceva mai puțin de 40 000 de mașini vândute și o cotă de piață de 2,7%, în timp ce Algeria, Turcia și Maroc au înregistrat, fiecare, vânzări de peste 30 000 de unități.

În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut aproape 24 000 de unități, ceea ce situează Regatul Unit pe locul al optulea în clasamentul exporturilor mărcii.

Perspective 2015

Dacia își va menține și consolida poziţia de lider pe piaţa din România, datorită gamei sale complete şi calităţii serviciilor oferite.

După înnoirea ofertei sale de produse, completată în 2014 prin introducerea seriei limitate Logan 10 ani, Dacia va lansa în 2015 pe piaţa din România versiunile Stepway ale modelelor Lodgy și Dokker.
Totodată, procesul de modernizare a rețelei comerciale Dacia va continua în 2015.

Vânzări Dacia pe modele în România în 2014

Sandero (inclusiv Stepway) 4 957
Logan berlină 11 349
Logan MCV 2 646
Dokker 1 700
Lodgy 638
Duster 6 134
Dokker VAN 2 201
Total 29 625

Top 10 destinaţii de export în 2014

1 Franţa 105 893
2 Germania 50 704
3 Spania 45 986
4 Italia 39 964
5 Algeria 39 741
6 Turcia 34 469
7 Maroc 33 734
8 Marea Britanie 23 862
9 Belgia 18 000
10 Polonia 14 689

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.