Mazda B2500 2,5l TD

O data cu lansarea noului B2500, Mazda prezinta un pick-up imbunatatit capital, pe care l-am verificat si noi intr-un inedit drive-test pe teren accidentat.

Clientii autovehiculelor pick-up sunt de un tip aparte. Ei nu cauta un autovehicul de zi cu zi, ci unul cu totul special. Tehnologia solida si posibilitatea transportului unor obiecte voluminoase pe traseu accidentat sunt primele si cele mai importante cerinte pe care le au in minte atunci când cumpara aceasta solutie de transport.

Dar, la fel ca la autoturisme, decizia de a achizitiona un pick-up se bazeaza si pe considerente emotionale. Aspectul acestuia, de exemplu, este ceea ce il evidentiaza in multimea de autovehicule de pe soselele si autostrazile europene. Sau faptul ca, in ciuda aparentei sportive si dure, ofera totusi confortul unei limuzine.

Varianta de caroserie aleasa dispunea de motorul cel mai puternic, fiind de asemenea „vârf de gama“ si in ceea ce priveste nivelul dotarilor standard.

Printre modificarile de design care fac noua Mazda B2500 diferita de predecesorul sau se remarca spoilerele modificate, farurile si grila radiatorului. Interiorul a fost de asemenea reproiectat, inclusiv volanul, panoul de bord si tapiteria portierelor.

Scaunele complet noi, contururile consolidate, tapiteria mai groasa si noile materiale, nu numai ca au sporit confortul pasagerilor, dar au contribuit la “improspatarea” estetica a spatiului interior.

Exista, de asemenea, ample diferente sub caroserie. Sasiul noii Mazda B2500 contribuie la optimizarea aderentei la sosea a vehiculului. Modificarile la sistemul de directie confera o manevrabilitate mai buna si ceva mai precisa.

Frânele au etriere cu doua pistonase ce scurteaza distanta de frânare a lui B2500, imbunatatind durabilitatea placutelor de frâna. ABS-ul pe trei canale previne blocarea rotii chiar si la suprafetele extrem de alunecoase, iar sistemul de distributie a fortei de frânare (EBD) optimizeaza forta de frânare pe axele fata si spate in conformitate cu viteza si incarcatura de pe axul spate.

Acest sistem face mai eficienta incetinirea si ajuta la micsorarea distantelor de franare.

Noutatea la trenul de rulare al modelului B2500 este o transmisie manuala, in cinci trepte, imbunatatita, care, multumita sincronizarii optimizate a pinioanelor, este la fel de usor de cuplat ca si in cazul unui automobil.

Dotarile de siguranta activa includ acum ABS si EBD, precum si faruri care asigura o iluminare mai eficienta. O structura a caroseriei mai solida a constituit una dintre principalele preocupari ale proiectarii.

Este imposibila deschiderea uneia dintre usile din spate in mers deoarece deschizatoarele usilor nu pot fi folosite atunci când usile din fata sunt inchise. Mai mult, interiorul noului B2500 se remarca prin ambientul sau de inalta calitate, aproape identic cu cel al unei limuzine.

Volanul cu patru spite si stilul dinamic al bordului, cu un contrast incântator intre suprafetele de un argintiu stralucitor si cadranele cu fundal albastru, confera un aer de sportivitate habitaclului.

Mazda B 2500 este propulsat de un motor turbo-diesel cu 4 cilindri de 2.5 litri si 109 CP, a carui functionare puternica si silentioasa cadreaza perfect cu caracterul premium al vehiculului.

Cuplul maxim la un numar redus de rotatii pe minut face ca motorul sa fie usor de operat, cu un consum redus de carburant.

Mazda B2500 combina eficient tractiunea integrala cu o distanta la sol generoasa de 205 mm si roti de dimensiuni mari (jante din aliaj usor de 15”), pentru a asigura performante excelente la rularea pe teren accidentat.

Un pick-up modern trebuie sa indeplineasca doua cerinte contradictorii. Pe de o parte, sa faca fata conditiilor celor mai vitrege, iar pe de alta parte sa fie capabil sa ofere pasagerilor confort la cel mai inalt nivel.

Mazda B2500 indeplineste aceste cerinte intr-un mod impresionant, avand ca pret de pornire suma de 11570 Euro CIP (modelul de 84 CP, cabina simpla), versiunea testata (full-options) ajungând la 20265 Euro CIP.

Caroserie
+ Design omogen, calitatea realizarii
– Parasocuri vopsite, expuse la zgarieturi pe drumuri neamenajate

Habitaclu
+ Spatiu interior, dotari bune pentru o o utilitara
– Calitate slaba a unor materiale din bord

Confort
+ Suspensie excelenta in teren greu
– Spatele sare la denivelarile soselei

Motor/transmisie
+ Motor si transmisie foarte performante
– Consum de combustibil ridicat in trafic urban, zgomot mare al motorului

Tinuta de drum
+ Comportament rutier corect
– Necesita atentie la manevrele in trafic urban

Siguranta
+ Dotari standard bune

 Mazda B2500 2,5l TD 
 Motor2,5l TD 
 Tip4 cilindri in linie, Diesel 
 Capacitate cilindrica (cmc)2488 
 Putere maxima (CP/rpm)109/3850 
 Cuplu maxim (Nm/rpm)266/2000 
    
 Dimensiuni  
 Lxlxi (mm)5020/1695/1750 
 Masa proprie (kg)1307 
 Portbagaj (l) 
 Garda la sol (mm)205 
    
 Performante  
 Acceleratia 0-100 km/h (s)14,5 
 Viteza maxima (km/h) 
 Consum mediu declarat (l/100 km)10,5 
 Consum mediu in test (l/100 km)10,8 
    
 Preturi  
 Pret CIP 
 Pret DDP20 265 euro 
    
 Dealer 

No Responses

  1. parintele says:

    Aceeasi belea cu pompa de injectie careia nu-i da nimeni de cap ;(

  2. pngflorin says:

    Am o Mazda B2500 din 2004, 4*2 si vreau sa ii pun tractiune si fata.Se poate ?Cat mar costa?E vreo firma specializata sau la reprezentanta Mazda ?

  3. alinhasca says:

    distrus de mazda mi sa stricat pompa de injectie si nu i da nimeni de cap i mi vine sa i dau foc

  4. Dragosh says:

    Mazda B2500 este o mashinah exceptzionalah are un interior de limuzinah shi sub capotah are un super motor puternic,un consum bun shi potzi intra pe orice drum doreshti.Cumparah-tzi o asha mashinah shi nu vei regreta!!!

  5. Mircea says:

    Revin mai in cunostinta de cauza . E o masina super din punctul meu de vedere . Calaresc una de vreo 3 saptamani . Cand ceva iti place , chiar si defectele ti se par calitati :-). De exemplu , faptu ca pleaca de pe loc ca un camion mi se pare dragut. Viteza I-a doar te pune in miscare . Nu prea poti sa ai pretentii de dinamism pana nu schimbi viteza . In schimb , treaptele 2,3 si 4 sunt excelente.E drept ca a 5-a putea sa fie mai lunga ( dar numai pentru confortul pe autostrada ) . In rest , caroserie strong , echilibru bun , motor placut la auz si mai ales placut ca utilizare . O recomand cu caldura celor care doresc o camioneta adevarata .

  6. Mircea says:

    Am probat una second-hand , in vederea cumpararii . Am ramas placut surprins de echilbrul maselor . Desi avea cauciucuri de vara uzate ,am urcat cu usurinta o panta foarte accentuata cu macadam ud , fara a fi nevoit sa cuplez fata . Mi s-a parut o performanta foarte buna a trenului de rulare in special. Motorul si cutia sunt deasemenea bine studiate . Agilitatea si elasticitatea acestora sunt in buni parametri cu patru persoane in masina (nu stiu cum se descurca cu bena plina , dar este de bun simt sa astepti mai putine performante de la o utilitara , atunci cand este incarcata ). Per total , mi-a lasat o impresie de masina solida , care se achita cu brio de sarcinile pentru care a fost proiectata .

  7. catalin says:

    avand in vedere ca e un diesel,fata de alte pick-upuri motorul e mult mai silentios in mers si chiar si turatii mari,va spun asta fiinca am testat off-road aceasta masina si am fost foarte impresionat de ce poate,am parcurs un traseu care sincer nu credeam ca va putea face fata,iar pe sosea ruleaza superb si are o stabilitate incredibila.

  8. catalin says:

    avand in vedere ca e un diesel,fata de alte pick-upuri motorul e mult mai silentios in mers si chiar si turatii mari,va spun asta fiinca am testat off-road aceasta masina si am fost foarte impresionat de ce poate,am parcurs un traseu care sincer nu credeam ca va putea face fata,in pul si pe autostrada ruleaza superb si are o stabilitate incredibila.

  9. lukyan says:

    asta-i masina numai buna pentru roman si ieftina si cu performante cat de cat bunicele e numai buna

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Privacy Preference Center

Marketing

1 - Registers a unique ID on mobile devices to enable tracking based on geographical GPS location. 2 - Used by Facebook to register impressions on pages with the Facebook login button. 3 - Tries to estimate the users bandwidth on pages with integrated YouTube videos. 4 - Registers a unique ID to keep statistics of what videos from YouTube the user has seen. 5 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 6 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 7 - used by AdUnity.com for ad serving purposes, 8 - used by AdUnity.com for ad serving purposes

1 - GPS (Youtube.com), 2 - Impression (Facebook.com), 3 - Visitor Info Live (Youtube.com), 4 - YSC (Youtube.com), 5 - auguid (AdUnity.com), 6 - x0.gif (AdUnity.com), 7 - x1daid (AdUnity.com), 8 - x1guid (AdUnity.com)

GDPR

1 - only to comply with GDPR requests, 2 - only to comply with GDPR requests.

1 - GDPR allowed cookies (Turatii.ro), 2 - GDPR consent types (Turatii.ro)

Traffic

1 - Visitor statistics, 2 - Visitor statistics for ranking site in auto category, 3 - Visitor statistics

1 - trafic_h (Trafic.ro), 2 - trafic ranking (Trafic.ro), 3 - trafic_v (Trafic.ro)